ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 570/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 28 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H., S.C. I. S.R.L. și J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au solicitat instanței să dispună următoarele:

· obligarea intimatei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să plătească fiecăruia dintre reclamanții mai sus menționați suma de 10.000 RON aferentă activității reclamanților S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H., S.C. I. S.R.L., desfășurată în luna august 2020, respectiv activitățile legate de transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020,

· obligarea intimatei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să plătească suma de 20.000 RON aferentă activității K., desfășurată în luna august 2020 la CSVA Orlea și CSVA Vârtop, respectiv activitățile legate de transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020,

· plata dobânzii legale aferente sumelor nealocate, respectiv neachitate în termen reclamantei de către intimată, calculată la data scadenței obligației până la data plății efective a acesteia,

· obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată

2.1. Prin sentința civilă nr. 206 din 2 iulie 2021 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei având drept obiect cererea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H., S.C. I. S.R.L. și J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, a considerat instanța că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă demersul judiciar al reclamanților îndreptat împotriva refuzului nejustificat al organului de specialitate al administrației publice de soluționare favorabilă a cererilor acestora de achitare a sumelor reglementate de prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019, iar, în opinia Curții de Apel Craiova, verificarea și aprobarea solicitărilor de plată a unor astfel de sume, precum și plata acestora intră în competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, ipostază deținută, în cauza de față, de D.S.V.S.A. a județului Olt.

Totodată, a apreciat instanța că împrejurarea potrivit căreia a fost chemată în judecată autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanță sub aspectul verificării competenței instanțelor de judecată, actul administrativ emis în soluționarea cererii trebuind să emane de la instituția publică abilitată de lege, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 646 din 19 octombrie 2021, a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În justificarea unei astfel de soluții, instanța a apreciat, în esență, că reclamanții au invocat, așa cum a reținut și Curtea de Apel Craiova, existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, refuz emis, însă, nu de către o autoritate publică locală, ci de o autoritate a administrației publice centrale, autoritatea publică locală nefiind parte a cadrului procesual pasiv, în cauza de față, în contextual în care reclamantele nu au înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată și în contradictoriu cu aceasta. Astfel, a arătat Tribunalul Olt că instanța nu are posibilitatea legală să treacă peste manifestarea de voință a părții și să se substituie acesteia, eventual prin retușarea și adecvarea cererii de chemare în judecată, modificând, odată cu indicarea competenței, și cadrul procesual al cauzei, sens în care, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de refuzul de soluționare exhibat de o autoritate centrală, precum și față de cauza și cadrul procesual expres indicate de reclamante, a considerat că aparține Curții de Apel Craiova, competența de soluționare a cauzei.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Caracal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020, la plata drepturilor bănești, în sumă de 10.000 RON lunar.

În virtutea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența care s-a consolidat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a acesteia, constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligații de plată, care formează obiectul contractelor și actelor adiționale încheiate între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea, în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit față de cele civile, au întotdeauna o parte reglementară, stabilită prin dispoziții legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari. În raport de astfel de aspecte, competența în soluționarea cauzei pendinte aparține instanțelor civile.

În ceea ce privește instanța civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competența, Înalta Curte reține ca fiind incidente dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluționare intră în competența ce aparține material judecătoriei.

Cât privește determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ., calitatea pârâtei de instituție publică, precum și un drept de opțiune al reclamanților exercitat de aceștia în favoarea instanțelor de la sediul lor (ce rezultă din maniera de formulare a cererii de chemare în judecată), toate coroborate cu faptul că parte dintre reclamanți își au sediul în Municipiul Caracal sau în localități aflate în circumscripția Judecătoriei Caracal, va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea unei astfel de judecătorii.

Deși Judecătoria Caracal nu este implicată în conflictul de competență sesizat (întrucât niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acesteia competența de soluționare a cauzei), Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenței în favoarea unei instanțe neprevăzute de lege, soluția astfel pronunțată relevând un caracter formal al regulatorului de competență, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanțelor aflate în conflict, deși, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susținută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competență.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Caracal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții J., G., H., F., S.C. C. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. și pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Judecătoriei Caracal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.