ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1945/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.01.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, obligarea acestora, în baza contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, a actului adițional nr. x/25.08.2014 și a acordului cadru de servicii veterinare nr. 93/21.08.2018 pentru C.S.V.S.A. Suseni, prin care s-a convenit prestarea unor servicii, la plata: sumei de 10.000 RON, fără TVA (aferentă lunii august anului 2020), ce reprezintă dreptul exclusiv de creanță, dobândit în baza decontului justificativ, facturii și contractelor în vigoare atașate, aferente acțiunilor sanitar veterinare efectuate de reclamantă, în raza lor de competență, în baza O.U.G. nr. 117/2020, conform cărora pârâta ANSVSA, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș și-a însușit prin semnătură și ștampilă debitul pentru luna august 2020; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile contractuale în vigoare, art. 1350 și urm C. civ., art. 223, art. 451-453 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a completului specializat în achiziții publice, din cadrul Curții de Apel București, iar pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1242/15.09.2021, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, secția civilă.

A reținut instanța că obiectul cererii de chemare în judecată vizează pretenția reclamantului de obligare a autorităților pârâte la plata unor sume de bani pretinse în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Întrucât suma respectivă este prevăzută în O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, ca echivalent al serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, se impune concluzia că are aceeași natură juridică și în cuprinsul normei tranzitorii din art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019, fiind astfel reglementată în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Ca atare, litigiul de față poartă asupra executării obligațiilor decurgând din contractul de concesiune nr. x/01.09.1999 încheiat între reclamant și autorul pârâtei ANSVSA, cu modificările ulterioare, iar sumele pretinse de reclamant în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 sunt prevăzute de legiuitor în executarea acestui contract, fiind necontestată în speță natura administrativă a acestui contract.

În consecință, având în vedere prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ce instituie competența materială procesuală și funcțională în favoarea instanței civile de drept comun, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 și urm. noul C. proc. civ., competența revenind secției civile a judecătoriei, în speță Judecătoria Pitești.

Prin sentința nr. 2105/01.04.2022, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

A reținut instanța că suma pretinsă de reclamant este stabilită de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, ca o contraprestație echivalentă serviciilor realizate în cadrul acestor activități, obiect al contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii, fiind, deci, alocată în executarea acestor contracte, în cauză în executarea contractului de concesiune de prestări servicii, astfel cum a fost prelungit prin actul adițional menționat, și acordului-cadru de servicii veterinare încheiate cu reclamantul.

Referitor la contractul de concesiune de prestări servicii, astfel cum a fost prelungit prin actul adițional menționat, și acordul-cadrul de servicii veterinare pe care reclamantul își întemeiază cererea, acestea reprezintă contracte administrative, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Având în vedere natura contractelor în executarea cărora este solicitată suma de 10000 RON, respectiv contracte administrative, de concesiune de prestări servicii, atribuite potrivit procedurii speciale, sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Potrivit acestor din urmă dispoziții, litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

Sunt incidente aceste dispoziții procedurale privitoare la competența de soluționare a cererilor care decurg din executarea contractelor de concesiune de lucrări și de prestare servicii, indiferent de data încheierii acestor contracte, fiind important doar ca acestea să fi fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale în materie de achiziție publică, în temeiul art. 24 C. proc. civ., raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, 19.01.2021.

Astfel, fiind vorba despre o cerere care decurge din executarea unui contract administrativ, de concesionare de prestare servicii veterinare, încheiat în conformitate cu prevederile legilor privind achizițiile publice, se constată că tribunalul în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau sediul reclamantului este competent din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cauza. Din punct de vedere teritorial, atât sediul autorității contractante, DSVSA Argeș, cât și sediul reclamantului se află în circumscripția Tribunalului Argeș, secția civilă, competentă conform art. 53 alin. (1)

1

din legea nr. 101/2016, ca normă specială cu prioritate de aplicare.

Prin sentința nr. 331/17.06.2022, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că sumele de bani care fac obiectul prezentei cauze trebuie achitate de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor însă nu în mod direct, ci prin cealaltă pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, căreia i se vor vira sumele de bani necesare.

Ce este relevant în vederea stabilirii competenței, este faptul că pentru a fi virate sumele de bani de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor această instituție trebuie să emită un act administrativ fiscal, conform Codul de procedură fiscală (obligație de a face) astfel încât, plata drepturilor la care a făcut referire reclamantul se va face etapizat, în sensul că se va emite actul administrativ specific de către autoritatea centrală, pentru ca ulterior instituția județeană să efectueze plata efectivă (obligație de a da).

Cele două capete de cerere sunt interdependente, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) și art. 111 C. proc. civ., iar prezenta cerere de chemare în judecată este de competența instanței mai mare în grad, de la sediul instituției publice centrale și anume Municipiul București, astfel cum reclamantul a înțeles să depună cererea.

Instanța mai mare în grad nu poate fi alta decât Curtea de Apel București, deoarece pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este o instituție centrală după cum prevede art. din H.G. nr. 1415/2009.

În cauză este incident și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal."

Ca atare, obiectul acțiunii vizează refuzul nejustificat al autorității publice centrale de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a dispune efectuarea transferului de bani în contul celeilalte pârâte instituție județeană, întemeiată pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările de competență este cea prin care reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, obligarea acestora la achitarea unei sume de bani cuvenite în temeiul O.U.G. nr. 117/2020, aferentă lunii august 2020, pentru prestarea de servicii sanitar veterinare, în baza unui contract de concesiune și a actului adițional la acesta.

Pretențiile reclamantului sunt solicitate în baza art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020, potrivit căruia "prestatorii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării".

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de imobilizare a animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora prin utilizarea și administrarea substanțelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie acorduri-cadru de servicii, pe o durată de 4 ani, respectiv contracte subsecvente în baza acestora pentru fiecare exercițiu bugetar anual, în funcție de bugetul aprobat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, cu prestatorii astfel cum sunt definiți la pct. 33 din anexa nr. 1 - medici veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legi."

Potrivit art. III din O.U.G. nr. 117/2020, "contractele pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își păstrează valabilitatea și continuă să producă efecte potrivit prevederilor legale în vigoare la data încheierii lor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative."

Conform expunerii de motive pentru aprobarea O.U.G. nr. 117/2020, adoptarea acestui act normativ s-a făcut și pentru că "...prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost prevăzută acordarea unei sume de 10.000 RON, lunar, beneficiarilor contractelor încheiate în vederea realizării activităților sanitar-veterinare publice, aspect insuficient reglementat la nivel de legislație primară".

În acest sens, în Capitolul II (Decontarea activităților sanitar-veterinare) al O.U.G. nr. 117/2020, s-a prevăzut, la art. 5 alin. (1) lit. b), ca) modalitate de realizare a plăților către concesionar de către concedent și plata sumei stabilite în conformitate cu prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Rezultă că a fost lămurită natura juridică a sumei de 10.000 RON/lunar acordată beneficiarilor contractelor de concesiune, ca fiind nu doar aceea de simplu beneficiu al legii, având ca situație premisă existența unor astfel de contracte în derulare, ci o modalitate de executare a obligațiilor puse în sarcina părții contractante (concedentul), alături de plata pe care o face acesta, prin tarif unic, pentru fiecare activitate sanitar-veterinară contractată (conform art. 5 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 117/2020).

Așadar, litigiul prin care concesionarul pretinde obligarea concedentului la plata sumei aferente activității sanitar-veterinare prestate în baza unui contract de concesiune servicii, este unul care vizează executarea respectivului contract.

În speță, temeiul juridic al pretențiilor reclamantului se regăsește în contractul de concesiune nr. x/01.09.1999, prelungit însă conform actului adițional nr. x/25.08.2014, întocmit în baza O.U.G. nr. 117/2020.

Or, contractul de concesiune de prestări servicii, astfel cum a fost prelungit prin actul adițional menționat și acordul-cadru de servicii veterinare pe care reclamantul își întemeiază cererea, deși reprezintă contracte administrative, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c)

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, au o reglementare specifică, derogatorie de la normele din materia dreptului administrativ, în ceea ce privește competența de soluționare a eventualelor litigii născute în legătură cu modalitatea de executare a acestora, reglementare dată de dispozițiile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 101/2016:

"(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. (2) Prezenta lege se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor. (3) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor".

Dispozițiile art. 53 alin. (1)

1

din actul normativ menționat, în varianta în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată-19.01.2021 (așa cum a fost modificat textul prin O.U.G. nr. 114/09.07.2020), statuează că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Incidența în cauză a dispozițiilor art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 este prioritară, fiind determinată de caracterul special al acestor norme în raport cu prevederile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ (care reprezintă dreptul comun în materie), fiind aplicabil principiul de drept specialia generalibus derogant.

Față de cele arătate și de dispozițiile legale incidente, competența de soluționare a pricinii aparține, conform art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, secției civile a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau al reclamantului (care, în speță, se suprapun), respectiv Tribunalul Argeș, secția civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.