ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4443/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

În drept, au fost invocate prevederile din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 236/2019 și din O.U.G. nr. 117/2020.

Pârâta Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în soluționarea cererii, raportat la obiectul acesteia, "refuz acordare drepturi", la calitatea pârâtei de autoritate centrală și la sediul legal al reclamantului. A susținut că, în speță, competența materială și teritorială de soluționare a acestei acțiuni aparține Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 18.12.2020, reclamantul a formulat cerere modificatoare prin care a chemat în judecată și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, care, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 948 din data de 15.02.2021 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a reținut că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unei competențe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 și la faptul că reclamantul are sediul în județul Argeș, a constatat că acesta este situat în circumscripția Curții de Apel Pitești, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Pitești.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 5.04.2021 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub același număr.

Hotărârea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 99/F-CONT de la 21.05.2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA, respectiv că, în cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamant sunt atributul pârâtei DSVSA Argeș, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanță sub aspectul competenței, actul administrativ emis în soluționarea cererii emanând de la instituția publică subordonată.

Curtea a apreciat astfel că, în primă instanță, competent material și teritorial este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, întrucât reclamantul și-a ales domiciliul procesual la reprezentantul convențional avocat B., cu sediul în Municipiul București, Piața Alba Iulia nr. x, p. x.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Analizând obiectul cauzei deduse judecății, în regulator de competență, precum și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la rangul autorității publice emitente a actului administrativ asimilat, implicit cu privire la calificarea juridică a capătului de cerere prin care s-a solicitat inițial obligarea pârâtei ANSVSA la plata sumei în cuantum de 10.000 RON/lună, prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte, verificând cererea de chemare în judecată reține că, prin cererea dedusă judecății reclamantul, inițial doar în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat instanței să dispună:

- obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 de RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020) conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2009, având în vedere că, prin Adresa comunicată de către ANSVSA la notificarea sa, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățită să beneficieze de acesta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv, etc, astfel încât a considerat reclamantul că se află în prezența unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acordă fiecărui deținător de contract, fără decont justificativ.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Înainte de primul termen de judecată, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a chemat în judecată și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.

Se constată, așadar, că reclamantul, invocând existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, solicită plata unei sume de bani pretinse în temeiul legii, respectiv al art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Prin urmare, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizează perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și cea a O.U.G. nr. 117/2020 (respectiv 16.03.2020 - 24.07.2020), constată Înalta Curte că reclamantul își întemeiază, în principal, pretențiile pe însăși Legea nr. 236/2019, iar nu pe contractul de concesionare, reclamantul invocând dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Procedând la analiza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte observă că acestea au caracterul unei norme tranzitorii, de aplicare a prevederilor alin. (7) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 (alineat introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019), menite să ofere stabilitate actului normativ, ulterior modificării operate prin Legea nr. 236/2019 și să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată noua reglementare într-o manieră care să elimine un posibil tratament discriminatoriu între beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii vizate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și cei ce sunt beneficiarii unor astfel de contracte încheiate anterior momentului adoptării modificării legislative.

Observând, însă, expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 236/2019, rezultă că suma reglementată de prevederile alin. (7) anterior menționat și, implicit, de cele ale art. IV alin. (1) sus indicat, reprezintă o indemnizație menită a acoperii: (i) pe de o parte, acele cheltuielile realizate de medicii veterinari pentru îndeplinirea condițiilor impuse de ANSVSA prin DSVSA, și care nu sunt remunerate contractual, precum: transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, participarea la ședințe de instruire, analiza etc., iar pe de altă parte (ii) serviciul de emitere a certificatelor sanitare veterinare pentru animalele destinate sacrificării, ce anterior adoptării Legii nr. 236/2019, era achitat de proprietarii animalelor, fiind generat (prin plata realizată de proprietari) un conflict economic, sesizat de multe ori de către misiunile de audit ale Comisiei Europene (ultima data prin raportul 2018-6477 privind misiunea pentru pesta porcina clasică).

Astfel, Înalta Curte reține că, prin sus indicatele prevederi normative, legiuitorul a recunoscut un drept al medicilor veterinari de a beneficia de o indemnizație într-un cuantum forfetar și predeterminat (de 10.000 de RON lunar), prin însăși norma legală, indemnizație care este distinctă de prețul individualizat în contractele de concesiune/de prestări servicii, fiind un drept suplimentar față de cel indicat în acestea, deținerea de către beneficiar a unor contracte valabile fiind doar o condiție extrinsecă, ce trebuie îndeplinită pentru valorificarea dreptului.

Cum prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună), prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, petit ce are drept temeiul juridic refuzul apreciat de reclamant ca nejustificat de a da curs cererii sale de plată (notificare), sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care, în mod corect ambele instanțe aflate în conflict au reținut că, în speță, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține instanței de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că, în speță competența materială de soluționare se determină în raport de norma cu caracter general în materia contenciosului administrativ înscrisă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Înalta Curte constată că, în mod corect Curtea de Apel Pitești a reținut, ca relevante pentru stabilirea competenței, și dispozițiile art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță din cuprinsul cărora rezultă că, verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Reține astfel Înalta Curte că autoritatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană este definită la Anexa 1 la aceeași ordonanță ca fiind un serviciu public sanitar-veterinar descentralizat, subordonat tehnic și administrativ autorității centrale, sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, având autoritatea și responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar pe teritoriul județului respectiv, a gestionării, realizării și controlului activităților sanitar-veterinare publice la acest nivel, precum și alte competențe delegate de autoritatea centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor.

Din analiza textelor legale menționate, rezultă că direcțiile județene sunt cele care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și care gestionează, realizează și controlează activitățile sanitar-veterinare pe teritoriul județului.

Bugetul direcțiilor județene (ordonatori terțiari de credite) este aprobat de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor și propunerilor acestora.

Înalta Curte, raportându-se și la aspectele învederate de reclamant în motivarea cererii de chemare în judecată, reține că, prin petitul privind obligarea ANSVSA la plata sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la apariția O.U.G. nr. 117/2020), reclamantul tinde, în realitate, la a solicita obligarea unei astfel de autorități la alocarea fondurilor necesare efectuării, de către DSVSA a plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019.

În acest context, cererea de obligarea a pârâtei ANSVSA la alocarea sumelor necesare, reprezintă un petit accesoriu celui principal, ce vizează refuzul nejustificat al DSVSA Argeș, de a-și îndeplini o obligație prevăzută de legiuitor la art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma de 70.000 RON (10.000 RON/lună), astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

În cauza de față, astfel cum corect și curtea de apel a constatat, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamant sunt atributul pârâtei DSVSA ARGEȘ, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare (ANSVSA) nu are relevanță sub aspectul competenței, actul administrativ emis în soluționarea cererii, ce reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a cererii, emanând de la instituția publică subordonată.

Astfel, raportat la natura litigiului, de contencios administrativ, articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului și cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ce nu vizează taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, în determinarea instanței competente să soluționeze prezenta cauză incident este criteriul rangului autorității emitente.

Înalta Curte are în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".

Reținând, deopotrivă, ca fiind incidente în cauză și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ...", Înalta Curte, constatând că ne aflăm într-un raport de drept administrativ privind un drept izvorât dintr-o lege (art. IV din Legea nr. 236/2019), în care cererea principală vizează o autoritate publică locală (respectiv DSVSA ARGEȘ) va stabili competența de soluționare în primă instanță a litigiului în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile alin. (3) al articolului 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la domiciliul ales al reclamantului.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentului litigiu, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.

GGC - MM