ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Panciu sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Institutul National de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "C.", au solicitat obligarea pârâtului la demarcarea tuturor arborilor pe care a fost aplicată marca, arbori care se află în proprietatea reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 143 din 15 februarie 2022, Judecătoria Panciu a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Buftea.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtului la demarcarea tuturor arborilor pe care a fost aplicată marca, arbori care se află în proprietatea reclamanților, în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la 29 noiembrie 2019, iar obiectul generic în cauză îl reprezintă obligația de a face.

A reținut competența materială a judecătoriei în primă instanță, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., precum și competența teritorială a instanței de la sediul pârâtului, care se află în Voluntari, jud. Ilfov, față de prevederile art. 107 din același act normativ.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, apreciind că, din datele concrete ale cererii introductive de instanță, nu se poate reține incidența niciunui caz de competență alternativă prevăzut de art. 113 C. proc. civ., care să atragă competența instanței de la domiciliul reclamantului sau de la locul situării imobilului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea a pronunțat sentința civilă nr. 10874 din 30 iunie 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Panciu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, competența teritorială a cauzei se stabilește potrivit art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., fiind o competență de ordine privată ce poate fi invocată strict de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 din același act normativ.

A constatat că pârâta nu a invocat excepția necompeteței teritoriale conform dispozițiilor legale incidente, ci a fost invocată de instanță, din oficiu, și a apreciat că, în speță, competența a rămas câștigată Judecătoriei Panciu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea pin care reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Institutul National de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "C.", au solicitat obligarea pârâtului la demarcarea tuturor arborilor pe care a fost aplicată marca, arbori care se află în proprietatea reclamanților.

Competența teritorială a instanței chemate să soluționeze acest tip de cauze este de ordine privată, situație în care doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta, deși a formulat întâmpinare în termen legal, nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Panciu, fiind invocată de instanță, din oficiu, la termenul din 15 februarie 2022.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Astfel, Judecătoria Panciu, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze astfel de soluționarea pricinii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Panciu, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.