ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 15.07.2022, sub nr. x/2022, BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x din 23.02.2021 și contract de fidejusiune nr. x/23.02.2021, încheiat între Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu Neamț, B. și debitorul C., în vederea recuperării creanței în cuantum de 11527 RON, reprezentând debit neachitat, dobânzi remuneratorii și dobânzi penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 447/CC din 20 iulie 2022, Judecătoria Bicaz a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Suceava.

În motivare, a reținut că între părți a fost încheiat un contract de împrumut, al cărei debitor este B., iar garant debitor D..

Instanța a constatat că, potrivit art. 2280 C. civ., fideiusiunea este o garanție, un accesoriu al contractului principal; ca urmare, toate apărările ar putea fi valorificate doar în fața instanței de executare, în privința contractului de credit.

Instanța a apreciat că nu poate exista o instanță de executare pentru contractul de credit pentru executarea silită a debitorului principal și o altă instanță de executare pentru contractul de credit în executarea garantului.

Ca urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului principal, respectiv în favoarea Judecătoriei Suceava.

Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 3085 din 13 septembrie 2022, Judecătoria Suceava, secția Civilă a admis excepția de necompetență invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, a reținut că cererea de executare silită îl privește pe debitorul garant fideiusor C., cu domiciliul în Poiana Teiului, Neamț.

De asemenea, a reținut că art. 112 alin. (1) C. proc. civ. prevede un caz de prorogare legală de competență, în cazul pluralității de pârâți, stabilind că, în cazul în care printre pârâți se află și obligați principali și obligați accesorii, cererea se va introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali. Or, în cauză, nu există o pluralitate de pârâți, solicitându-se încuviințarea executării silite exclusiv față de debitorul garant fideiusor C., cu domiciliul în circumscripția Judecătoriei Bicaz.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar, BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului D., la cererea creditorului Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu Neamț, cu referire la titlurile executorii constând în contractul de credit nr. x și contractul de fideiusiune nr. x.

Chestiunea care a condus la ivirea conflictului de competență a fost determinată de stabilirea diferită a debitorilor în cauză de către instanțele care și-au declinat reciproc competența; astfel, una din instanțe a reținut că cererea de executare silită vizează un debitor principal și unul obligat accesoriu, ipoteză în care sunt aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., iar cealaltă a constatat că este vorba despre un singur debitor, în calitate de fideiusor, iar încuviințarea se face de instanța de la sediul acestuia.

Înalta Curte reține prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care definesc instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Alin. (3) al aceluiași articol dispune că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Înalta Curte notează că, deși cererea de executare silită adresată de creditoare executorului judecătoresc îl vizează atât pe debitorul principal, cât și pe fideiusorul ce s-a obligat prin angajamentul de plată, în cererea formulată la instanță de organul de executare silită, la dosarul primei instanțe sesizate, se menționează că doar debitorul fideiusor C. este cel împotriva căruia se solicită încuviințarea de executare.

Reținând că executarea silită se limitează la urmărirea debitorului C., care are domiciliul în Comuna Poiana Teiului, Satul Dreptu, județul Neamț, România, în aplicarea normelor înscrise în art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii se va fixa în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează pluralitatea de pârâți (debitori), nu sunt aplicabile în speță în condițiile în care cererea de executare silită formulată de executor îl are în vedere doar pe debitorul garant C..

Pentru toate considerentele înfățișate, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Bicaz.