ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.04.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2022

HOTĂRÂRE
06.04.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău în data de 23 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, petentul S.C. P..E.J "A.", reprezentat de executor judecătoresc B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului C. și a girantului D., pentru realizarea creanței de 5.779 RON, reprezentând debit, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x/19.08.2021, încheiat cu creditorul E..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 C. proc. civ. coroborate cu art. 782, art. 731 și art. 819 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5753 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Adjud.

În motivare, această instanță a reținut că potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reținut că, întrucât în materia executării silite nu există un text de lege special care să determine instanța de executare în cazul pluralității de debitori cu domicilii sau sedii diferite, sunt incidente dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Cum domiciliul debitorului principal este în localitatea în com. Ploșcuțeni, județul Vrancea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Adjud, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

Învestită prin declinare, Judecătoria Adjud, prin sentința civilă nr. 2065 din 17 decembrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petentul S.C. P..E.J "A.", reprezentat de executor judecătoresc B., în favoarea Judecătoriei Bacău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în cauză executarea silită fiind îndreptată împotriva a doi debitori, ambii persoane fizice, unul cu domiciliul în jud. Vrancea, iar celalalt cu domiciliul în Municipiul Bacău, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 112 C. proc. civ.

Analizând titlul executoriu reprezentat de Contractul de împrumut nr. 351 din data de 19 august 2021 și anexa 1 - angajament girant (fideiusor), această instanță a constatat ca debitorul D., cu domiciliul în Bacău, are calitatea de fideiusor solidar cu debitorul C..

Totodată, a reținut că nu se poate considera că debitorul D. are o obligație accesorie, atât timp cât, prin angajamentul din data de 19.08.2021, parte integrantă din titlul executoriu reprezentat de Contractul de împrumut nr x/19.08.2021, a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune și s-a obligat în calitate de fideiusor solidar cu debitorul C.. Or, în condițiile în care cei doi debitori sunt obligați în solidar, cererea de încuviințare a executării silite se poate introduce la domiciliul oricăruia dintre aceștia, alegerea aparținând creditorului care în cauză a înțeles să învestească Judecătoria Bacău, instanță de la domiciliul debitorului D..

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de petentul S.C. P..E.J "A.", reprezentat de executor judecătoresc B., prin care a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului C. și a girantului D., pentru realizarea creanței de 5.779 RON reprezentând debit, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x/19.08.2021 încheiat cu creditorul E..

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Bacău și Judecătoria Adjud și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, interpretând diferit obligația asumată prin contractul de împrumut nr. x/19.08.2021 și Anexa 1, prima instanță considerând că obligația girantului este o obligație accesorie, iar competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul debitorului principal, iar Judecătoria Adjud reținând că este o obligație solidară, fiind incidente dispozițiile art. 112 C. proc. civ.

În cauză, între E., în calitate de împrumutant, C., în calitate de împrumutat, și D., în calitate de girant, a fost încheiat contractul de împrumut nr. x din 19 august 2021 și Anexa 1 - Angajament girant (fideiusor), parte integrantă din Contractul nr. x din 19 august 2021, contract prin care girantul și-a asumat obligația de a plăti, în mod solidar și indivizibil cu împrumutatul, ratele de împrumut și dobânzile scadente, renunțând la beneficiul diviziunii și discuțiunii, în temeiul art. 2294 și art. 2297 și art. 2298 C. civ.

Cererea de încuviințare a executării silite a contractului de împrumut nr. x din data de 19 august 2021 a fost formulată împotriva debitoarului C. și a girantului D., care are calitatea de girnat în respectivul contract.

În aceste condiții, se reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul", precum și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cu care "creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

În raport cu cele anterior expuse, se constată că, în faza executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de girant, așadar nu numai de debitorul din raportul obligațional, întrucât obligația a fost asumată în solidar de către împrumutat și girant, acesta din urmă renunțând expres la beneficiul diviziunii și discuțiunii, în temeiul art. 2294 și art. 2297 și art. 2298 C. civ., prin Anexa 1 ce face parte integrantă din contractul nr. x/19.08.2021.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel (...)

În absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., care reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți, în condițiile în care, potrivit art. 648 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți.

Astfel, potrivit normelor legale menționate anterior, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, în speță, instanțele competente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite fiind deopotrivă Judecătoria Bacău, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul girantului și Judecătoria Adjud, având în vedere domiciliul celuilalt debitor.

Totodată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cu care reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Bacău, creditoarea, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, raportat la domiciliile debitorilor și la obligația solidară asumată de aceștia prin titlul executoriu, fixând competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de petentul S.C. P..E.J "Ciobanu și Asociații’’, reprezentat de executor judecătoresc B., privind pe creditoarea E. și pe debitorii C. și F., în favoarea Judecătoriei Bacău.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub numărul x/2020 l
ÎCCJ 2022-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1196/2022
". În cauză, din lecturarea cererii ce face obiectul acțiunii introductive, reiese că executarea silită a fost îndreptată împotriva a doi debitori obligați solidar, respectiv împotriva debitorului principal C. (cu domiciliul în comuna Căiuț
ÎCCJ 2022-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 962/2022
. proc. civ. nu este aplicabilă prezentei cauze, deoarece cererea introductivă de instanță, formulată de executorul judecătoresc vizează doar pe debitorul garant B., or, textul de lege are în vedere ipoteza unei cereri introductive de insta
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #181137)
Cerere de încuviințare a executării silite. Debitor cu sediu necunoscut. Competență teritorială Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești Index alfabetic: conflict negativ sediu procesual ales instanță
ÎCCJ 2022-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2022
judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în cauză executarea silită fiind îndreptată împotriva a doi debitori, ambii persoane fizice, unul cu domic
Sursă