ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2022

HOTĂRÂRE

06.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 77 din 28 septembrie 2021 emisă de pârâtă, solicitând: anularea deciziei contestate, constatarea calității de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii pentru acțiunile deținute de autorul său, B., la fosta C., obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care sa propună acordarea de măsuri reparatorii în favoarea sa; obligarea pârâtei la transmiterea dosarului administrativ direct Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății - Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în vederea acordării despăgubirilor propuse; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

II. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța

Prin sentința civilă nr. 522 din 17 februarie 2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în favoarea Tribunalului București.

În motivare, prima instanța sesizată a reținut că decizia contestată a fost emisă în baza art. 31 din Legea nr. 10/2001, fiind astfel incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

III. Hotărârea pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 1071 din 24 iunie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Constatând incidența conflictului negativ de competență între 2 instanțe de judecată ce nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, a suspendat îndeplinirea oricărei proceduri și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 15 octombrie 2021, instanța învestită prin declinare a constat incidența prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 111/2019 (în vigoare din 31 mai 2019), având următorul conținut:

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1

) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

De asemenea, față de ansamblul prevederilor art. 3 pct. 4 lit. a) și pct. 5, art. 4, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, instanța a constatat că imobilul naționalizat și sediul/locul acestuia, fosta C. (și, implicit acțiunile aferente), ce face obiectul dosarului administrativ și al prezentei acțiuni, se află și s-a aflat în orașul Constanța, județul Constanța. În acest sens, a menționat și dispoziția nr. 797 din 25 februarie 2011 a Primarului Municipiului Constanța emisă ca urmare a dispozițiilor sentinței civile nr. 1351 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanța.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență privește contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, împotriva deciziei nr. 77 din 28 septembrie 2021 emisă de pârâtă pentru acțiunile deținute de antecesorii reclamantei la fosta C., naționalizată, fabrică situată în orașul Constanța, județul Constanța.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 28 mai 2019, stipulează următoarele: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În cauza de față, contestația a fost introdusă la 15 octombrie 2021, ulterior modificării intervenite prin Legea nr. 111/2019, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 24 C. proc. civ., sunt aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013 în forma în vigoare la data înregistrării dosarului.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că în privința litigiilor întemeiate pe Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

Cum notificarea formulată de reclamantă privește acordarea de despăgubiri pentru acțiunile, bunurile imobile, utilajele și instalațiile fostei C., cu sediul în Constanța, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, respectiv Tribunalul Constanța.

Prin urmare, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., reținând incidența dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.