ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1787/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 13.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 23.598,49 RON reprezentând prejudiciul creat societății prin nerespectarea contractului bursă de studiu nr. x/01.05.2017.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 254 alin. (1), art. 198 coroborate cu art. 269 alin. (2) Codul muncii.

2.1. Prin sentința civilă nr. 6373 din 28.09.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat, în favoarea Judecătoriei Ploiești, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății decurge din nerespectarea unei convenții civile, respectiv a contractului de bursă studiu nr. x/01.05.2017, ce a fost încheiat la un moment la care nu mai exista între părți contract individual de muncă, neavând relevanță existența unor astfel de raporturi înainte și după acest contract.

Prin urmare, dreptul comun nu este reprezentat de Codul muncii, ci de C. civ.

Față de cele mai sus arătate, Tribunalul, constatând că raporturile dintre părți se circumscriu sferei raporturilor juridice civile, astfel încât soluționarea cererii având ca obiect pretentii derivate din neexecutarea de către pârât a contractului încheiat între părți nu este de competența jurisdicției muncii, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea judecătoriei de la domiciliul pârâtului, Judecătoria Ploiești.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 2673 din 06.04.2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, s-a reținut, în esență, că în cauză, competența de judecată este de ordine privată, iar cum reclamanta a înțeles să învestească Tribunalul București cu soluționarea litigiului și prin sentința civilă nr. 6373 din 28.09.2021, pronunțată în dosar nr. x/2021, s-a apreciat că prezentul litigiu decurge din nerespectarea unei convenții civile, iar nu din contractul de muncă, se conchide că, Tribunalul București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Ploiești, raportat la domiciliul pârâtului, cu nerespectarea dispozițiilor art. 129-131 C. proc. civ. referitoare la competența teritorială, în condițiile în care pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe.

Este real că, în ședința publică din data de 28.09.2021, Tribunalul București a invocat excepția necompetenței materiale, însă prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploiești, a considerat implicit că litigiul nu este de competența teritorială a instanțelor din municipiul București, aspect care a fost realizat contrar dispozițiilor art. 129-131 C. proc. civ.. Altfel spus, în situația în care Tribunalul București a considerat că prezentul litigiu este unul de drept civil, singura soluție care ar fi putut fi dispusă, cu respectarea dispozițiilor procedural-civile referitoare la competență, mai sus invocate, era aceea de a declina competența de soluționare în favoarea unei instanțe din municipiul București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Preliminar, se constată că prezentul conflict de competență s-a ivit între Tribunalul București și Judecătoria Ploiești, instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că litigiul decurge din nerespectarea unei convenții civile, respectiv a contractului de bursă studiu nr. x/01.05.2017, ce a fost încheiat la un moment la care nu mai exista între părți contract individual de muncă, neavând relevanță existența unor astfel de raporturi înainte și după acest contract, fiind incidente normele de drept comun, iar nu cele de dreptul muncii.

Tribunalul București a declinat cauza, sub aspectul necompetenței sale materiale și teritoriale, în timp ce Judecătoria Ploiești a invocat numai aspectul necompetenței sale teritoriale,

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, față de obiectul cererii deduse judecății astfel cum a fost reliefat în precedent, sub aspectul competenței teritoriale, cel al competenței materiale nefiind contestat, operează o competență teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată fixat pentru soluționarea pricinii, aceasta judecându-se fără citarea părților.

În aceste circumstanțe, a accepta soluția propusă de Judecătoria Ploiești, anume aceea de declinare a competenței către Tribunalul București, înseamnă a îngădui ca o instanță necompetentă teritorial să soluționeze pricina.

Or, o asemenea rezolvare nu poate fi primită, în condițiile în care normele de competență materială sunt de ordine publică, nu de ordine privată, iar în cauză nu se contestă, sub aspectul competenței materiale, că litigiul este de competența judecătoriei.

În măsura în care aprecia că Judecătoria Ploiești este necompetentă teritorial, partea interesată avea posibilitatea de a invoca excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, cu consecința admiterii acestei excepții și declinării cauzei în favoarea altei judecătorii. Cum însă partea interesată nu a invocat excepția, iar normele de competență teritorială invocate sunt de ordine privată, înseamnă că Judecătoria Ploiești nu avea prerogativa de a invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, astfel că trebuia să rămână investită cu soluționarea pricinii.

Mai mult, deși Judecătoria Ploiești a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, prin declinarea competenței către Tribunalul București, aceasta nu s-a mărginit, în concret, la a conferi excepției invocate efecte specifice soluționării unei excepții de necompetență teritorială (căci într-un asemenea caz declinarea se face între instanțe de același fel), ci i-a atribuit efecte specifice admiterii unei excepții de necompetență materială, căci doar în acest caz se poate declina competența în favoarea unei instanțe de alt grad.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2022.