ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, secția I civilă la 14 decembrie 2020, reclamantul A. a solicitat obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la plata unor daune morale și materiale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2009, actualizată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Arad Prin sentința civilă nr. 41 din 3 martie 2021, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Statul român și a respins acțiunea formulată de către reclamantul A.. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 355 din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul A., prin a solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecința obligării pârâtului la plata daunelor morale și materiale în valoare de 826.900 euro, din care suma de 600.000 euro, reprezintă daune morale, reclamantul arătând că a evadat din Câmpia Bărăganului, riscând să fie împușcat sau prins și condamnat la o pedeapsă între 15 și 20 ani, iar suma de 226.900 euro, cu titlu de daune materiale, dezvoltând în continuare modalitatea în care au fost calculate daunele morale și materiale solicitate, în raport cu prejudiciul suferit ca urmare a strămutării. Mai arată că, deși instanța de apel a făcut referire la faptul că legiuitorul român a fost constant preocupat de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice sau etnice, nu a făcut aplicarea acestor legi reparatorii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea recursului. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor pârâtului și admiterea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 februarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 14 decembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speță, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. De asemenea, din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulțumit de modalitatea de soluționare a cauzei sale pe fond, chestiunile invocate prin memoriul de recurs vizând aspecte referitoare la modalitatea de calcul al daunelor morale și materiale solicitate, iar nu nelegalitatea deciziei din apel prin care s-a menținut hotărârea primei instanțe. Astfel, prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale reținând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1472/30.11.2011, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2010, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1171/R/12.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În ceea ce privește daunele morale solicitate de către reclamant în nume propriu și nu în calitate de descendent al părinților săi, deportați în Bărăgan, prima instanță a reținut că temeiul juridic invocat în susținerea pretențiilor, și anume art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 13581/21.10.2010, pronunțată de către Curtea Constituțională, fiind respins acest capăt de cerere. Prin decizia recurată, instanța de apel, analizând petitul acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, a constatat că, în mod corect, a reținut prima instanță identitatea de obiect, cauză și părți între acțiunea de față și cea din dosarul nr. x/2010, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune materiale, reținând că principiul autorității lucrului judecat împiedică judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale, instanța de apel a reținut că daunele morale solicitate de reclamant erau menționate în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și că dispoziția normativă respectivă și-a încetat efectele, ca urmare a declarării neconstituționalității acesteia, iar o altă normă specială nu a fost indicată de către reclamant, astfel că instanța de apel a apreciat că, în mod corect prima instanță a respins și acest petit. Cu toate acestea, prin memoriul de recurs, reclamantul nu a criticat aceste considerente ale instanței de apel, ci a reiterat motivele cererii de chemare în judecată, reluând chestiuni referitoare la modalitatea de calcul al daunelor morale și materiale solicitate. Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, ce vizează fondul cauzei și care nu se raportează la considerentele instanței de apel. Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea hotărârii recurate și să combată cele reținute de instanța de apel, în sensul că prin petitul vizând daunele materiale solicitate se invocă aceleași temeiuri de fapt și de drept care au mai fost deja supuse analizei instanței și au primit deja o rezolvare din partea instanței, în raport cu hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2010 și cum ar putea fi admis capătul de cerere referitor la daunele morale, în condițiile în care temeiul de drept incident în speță, art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 13581/21.10.2010, pronunțată de către Curtea Constituțională. Cum memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu de către instanța de recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.