ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 23 octombrie 2019, sub numărul x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea certificatului energetic nr. 122/28.05.2014 și anularea încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014 emise de notarul public B. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 573 din data de 24 februarie 2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 159/C din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul reclamant A..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 159/C din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A.. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei instanței de apel, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență că instanța s-a pronunțat fără a cerceta fondul cauzei și fără a analiza probatoriul nou depus în apel, analiza acesteia fiind una superficială și încălcându-se astfel dreptul reclamantului la un proces echitabil. A susținut totodată că, la data pronunțării soluției, completul de judecată se afla în situația incompatibilității absolute conform art. 41 alin. (2) și art. 42 alin. (2) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, recurentul a învederat că, la momentul pronunțării soluției, doamna judecător C., membru al completului de judecată, s-a aflat în cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât a fost președinte de complet în dosarul x/2019, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 23/C a Curții de Apel Constanța din 01 octombrie 2020, prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență, apărut între Judecătoria Constanța și Judecătoria Medgidia cu privire la competența de soluționare a prezentei cauze. Totodată, recurentul a arătat că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 23/C din 01 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a calificat obiectul dosarului ca fiind acțiune în anulare și nu anulare act. Printr-o altă critică adusă deciziei recurate, recurentul a susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, respectiv cele de la fila x până la fila x din cererea de apel. A susținut că, după judecarea conflictului de competență în dosarul civil x/2019 conform art. 137 C. proc. civ., tot materialul probator administrat în fața instanței necompetente (Judecătoria Constanța și Judecătoria Medgidia), probele au rămas câștigate judecății, fără a fi completat probatoriul, conform cererilor depuse în termen. Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 februarie 2022, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 3, care a stabilit termen pentru analiza recursului la data de 5 octombrie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând conținutul memoriului de recurs, prin gruparea criticilor cu conținut similar, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestuia, potrivit celor ce urmează: - Criticile de recurs subsumate motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - relative la necercetarea fondului cauzei, la judecata superficială realizată care l-ar fi privat pe reclamant de un proces echitabil, la necercetarea probelor noi din apel, la neobservarea de către instanța de apel a faptului că prima instanță s-a pronunțat pe un obiect greșit, cu nesocotirea temeiurilor juridice invocate în susținerea cererii - sunt toate nefondate, observându-se că reclamantul a învestit instanțele judecătorești cu o cerere prin care a solicitat anularea certificatului energetic nr. 122/28.05.2014 și anularea încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014 emisă de notarul public B., cerere care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1246 alin. (1), (12)47, 1254 (2) și 1325 C. civ. Această cerere a fost soluționată de instanțele de fond pe baza probelor administrate și cu aplicarea dispozițiilor legale invocate, reținându-se, în esență, că certificatul energetic nr. 122/28.05.2014 a cărui anulare s-a solicitat constituia un act anulat deja de emitentul său, S.C. D. S.R.L. (prin procesul-verbal de anulare nr. x/29.01.2019), la data sesizării instanței (23.10.2018), iar cât privește încheierea de autentificare nr. 654/30.05.2014 (și nu actul juridic a cărui autentificare s-a realizat prin mijlocirea acesteia), că se regăsesc în cuprinsul său - verificat prin raportarea dispozițiilor art. 1246 alin. (1) și 1325 C. civ. la cele ale art. 100 alin. (2) și 84 din Legea nr. 36/1995 - toate elementele cerute de lege pentru valabilitatea sa (ca mențiuni obligatorii impuse de lege). Precizând corect că, în raport de conținutul art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, nulitatea absolută a încheierii de autentificare vizată prin acțiunea reclamantului poate privi aspecte care, fie țin de constatările personale ale notarului public, fie de eventuale încălcări ale mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 84 din Legea nr. 36/1995, instanțele de fond au răspuns chiar și formulărilor de ordin general invocate de reclamant ca motive de anulare a încheierii contestate, cum ar fi cele relative la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991 ori la nulitatea certificatului fiscal ce a stat la baza autentificării actului. În alte cuvinte, instanțele au departajat foarte clar judecata înfăptuită care, în respectarea principiului disponibilității, a fost realizată în limitele date de cererea de chemare în judecată, specificându-se că astfel de motive de nulitate invocate de reclamant pot privi actul juridic în legătură cu autentificarea căruia a fost emisă încheierea notarului, iar nu însăși încheierea, ca act procedural al notarului public. Prin urmare, s-a cercetat fondul cauzei în limitele cererii de învestire a instanței, așadar cu respectarea obiectului acesteia, pe baza probelor necesare și utile judecății și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei și a celor invocate de reclamant. De aceeași manieră generală, reclamantul a criticat soluția din apel afirmând că nu a avut în vedere probatoriul nou depus în această etapă procesuală (apel), fără să arate în concret care era relevanța și utilitatea acestuia prin raportare la obiectul litigiului și la argumentele pentru care prima instanță respinsese acțiunea. De asemenea, deși instanțele i-au argumentat nerelevanța motivului constând în încălcarea gravă a Legii nr. 18/1991 și a H.G. nr. 890/2005 (lipsa titlului de proprietate) în raport cu pretențiile concrete deduse judecății, recurentul invocă drept critică de recurs cu trimitere la acest aspect, lipsa unei analize corecte din partea instanței de apel, fără a arătat legătura juridică dintre încheierea de autentificare nr. 654/30.05.2014 (iar nu a însuși actului juridic autentificat, ce nu a fost supus cercetării judecătorești) sau certificatul energetic nr. 122/28.05.2014 și dispozițiile normative pretins nesocotite. - Nefondat este și motivul întemeiat pe norma art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin care s-a invocat faptul că decizia din apel a fost pronunțată de un judecător aflat în stare de incompatibilitate absolută (art. 41 și art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.) întrucât este cel care a pronunțat sentința civilă nr. 23/C/1.10.2020 a Curții de Apel Constanța prin care a fost rezolvat conflictul negativ de competență ivit în soluționarea în primă instanță chiar a litigiului pendinte. În primul rând, cazurile de incompatibilitate absolută sunt doar cele descrise în cuprinsul art. 41 C. proc. civ. și, între cele care prezintă relevanță în speță de la alin. (1) al articolului, se referă, în esență la judecarea aceleiași pricini de către judecător în diverse stadii procesuale ale cauzei, pronunțând o încheiere interlocutorie sau o hotărâre de soluționare a litigiului, împreună cu realizarea judecății dosarului și în apel, recurs, contestația în anulare sau revizuire ori în rejudecare după casare. Or, ipoteza invocată de recurent nu corespunde aceleia descrise de lege întrucât soluționând conflictul de competență ivit între primele instanțe de fond (judecătorie și tribunal), nu se poate spune că judecătorul a soluționat aceeași pricină cu cea dezlegată prin decizia nr. 159/27.10.2021. Din acest punct de vedere, conflictul de competență (reglementat prin dispozițiile art. 133 C. proc. civ.) are valoarea și natura unei proceduri incidentale judecării unui litigiu, distincte însă de acesta, al cărui obiectiv limitat este acela al determinării instanței competente să judece pricina, funcție de natura și obiectul acesteia, prin aplicarea regulilor de drept care reglementează competența instanțelor. Din acest motiv, situația invocată de recurent nu corespunde nici aceleia descrise în cuprinsul art. 42 alin. (1) pct. 1 sau pct. 13 C. proc. civ., deoarece soluționând conflictul de competență ivit în legătură cu judecata în primă instanță a dosarului, nu se poate spune că judecătorul ce a pronunțat sentința civilă nr. 23C/1.10.2020 a Curții de Apel Constanța - și care a acționat în virtutea unei abilitări legale limitate, rezumate la a determina instanța competentă material să judece în primă instanță cauza, în raport cu obiectul și natura acesteia - și-ar fi spus părerea cu privire la soluția în pricina pe care a fost mai apoi desemnat să o judece în etapa apelului. În plus, cazurile de incompatibilitate ce corespund acelora descrise în cuprinsul art. 42 C. proc. civ., spre deosebire de cele descrise în art. 41 C. proc. civ., nu pot fi invocate direct în calea de atac, partea fiind ținută să le invoce direct în fața instanței vizate de eventuala stare de incompatibilitate, pe calea cererii de recuzare, aspect care se deduce din cuprinsul art. 45 teza finală și art. 46 din C. proc. civ. - Nefondate sunt și criticile subsumate motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. prin care s-a invocat că decizia atacată încalcă dispozitivul sentinței civile nr. 23/C/1.10.2020, dispozitivul deciziei nr. 159/27.10.2021 fiind străin și contradictoriu celor menționate în dispozitivul sentinței din regulator. Astfel de critici sunt evident nefondate întrucât, cum s-a arătat, cele două hotărâri judecătorești tranșează chestiuni diferite ale aceluiași litigiu, prima dintre acestea (sentința), problema competenței materiale de soluționare a litigiului, iar decizia, problemele de fond deduse judecății prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, de principiu, nu se poate pune în discuție o nesocotire a puterii de lucru judecat a sentinței din regulator prin decizia dată în dezlegarea pe fond a litigiului, iar mențiunile din dispozitivele celor două hotărâri nu pot fi unele uniforme ori corelabile. Nici critica de încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2146/28.09.2019 pronunțată în dosar nr. x/2019 prin hotărârea ce face obiectul recursului, nu poate fi văzută ca întemeiată de vreme ce, prin formularea acesteia, recurentul s-a rezumat la a susține că instanța de apel "afirmă greșit și fără temei" că el nu ar fi probat existența unei triple identități de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și cel finalizat cu hotărârea de a cărei autoritate s-a prevalat acesta încă din etapa judecății în apel (fără a explica în ce sens și cu ce implicații), cerând totodată să fie examinate în recurs excepția de autoritate. Este adevărat că potrivit art. 432 C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a pricinii, chiar înaintea instanței de recurs, însă invocând-o, partea este ținută a explicita care este legătura între cele două litigii și cum judecata unuia dintre acestea, în speță cel finalizat prin sentința civilă nr. 2146/28.09.2019, are a influența judecata celuilalt, respectiv cel pendinte. Or, tocmai absența acestor justificări a condus la răspunsul dat de instanța de apel chestiunii invocate de reclamant, privitoare la pretinsa nesocotire a autorității de lucru judecat a menționatei sentințe. Observând și că prin sentința civilă nr. 2146/28.09.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii ale sentinței civile nr. 1036/18.04.2019 și, totodată, admisă o cerere de completare a aceleiași hotărâri, dar prin respingerea capătului de cerere având ca obiect stingerea clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014 emisă de notarul public B. (cu motivul că pretențiile petentului vizau clauzele încheierii de autentificare, deși acestea aparțin, în realitate, contractului de vânzare-cumpărare cu rezerva dreptului de uzufruct viager, în privința căruia instanța nu a fost învestită cu cenzurarea sa) Înalta Curte reține că explicarea modului în care funcționează în acest caz o pretinsă autoritate de lucru judecat ce ar fi fost încălcată și care ar trebui respectată prin judecata din prezentul dosar, era cu atât mai mult necesară. Cât privește partea finală a memoriului de recurs, prin care recurentul invocă spre a fi examinate direct în recurs aspecte precum încălcarea de către notarul public a dispozițiilor art. 84 lit. g) și h) din Legea nr. 36/1995, art. 99 lit. a) și 100 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 36/1995, a dispozițiilor din H.G. nr. 890/2005 cu prilejul încheierii actului notarial autentificat sub nr. x/30.05.2014, ori nulitatea certificatului de atestare fiscală nr. x/23.05.2014, Înalta Curte reține că tuturor acestor motive li s-a dat un răspuns prin hotărârile instanțelor de fond, iar aducerea lor în analiza instanței de recurs se realizează pe cale invocării motivelor de recurs, deoarece judecata acesteia presupune nu o evaluare în fond a litigiului, ci un control în legalitate asupra hotărârii pronunțate în calea de atac a apelului. În considerarea tuturor acestor motive, apreciind legală dezlegarea dată, în raport cu obiectul cererii și temeiurile juridice ale acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.