ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2707/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la data de 01.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Constanța, prin Primar, a solicitat obligarea în solidar a pârâților A., B., C., D., E., F. și G. la plata sumei de 4.384.867 dolari, echivalentul în RON la data plății, reprezentând prejudiciul parțial cauzat patrimoniului U.A.T. Municipiul Constanța prin infracțiunile săvârșite în cazul de retrocedare H., astfel cum au fost constatate definitiv prin decizia penală nr. 32/A/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în garanție înregistrată la data de 04.05.2021, pârâtul D. a solicitat obligarea fiecărui chemat în garanție, respectiv ceilalți pârâți din cererea de chemare în judecată, la plata sumei de bani ce urmează a fi stabilită de instanță ca urmare a participației fiecăruia la săvârșirea faptei ilicite invocate de reclamant, în cazul plății de către pârâtul D. a întregului prejudiciu cauzat patrimoniului U.A.T. Municipiul Constanța prin infracțiunile săvârșite în cazul de retrocedare H..

Prin sentința civilă nr. 3686/21.10.2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins ca nefondate excepțiile netimbrării, nulității și inadmisibilității cererii principale și excepția lipsei calității procesuale active, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, a respins cererea principală ca prescrisă, a admis excepția nulității cererii de chemare în garanție formulate de pârâtul D., pe care a anulat-o, a respins cererile reclamantului și ale pârâților D., A. și C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 105C/15.04.2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea apelurilor principale de către pârâții C. și D., precum și a apelului incident de către pârâtul B., a admis apelurile principale formulate de către reclamantul Municipiul Constanța, prin primar, și de către pârâții C. și D., precum și apelul incident formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 3686/21.10.2021 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. din 12.10.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus următoarele:

A admis recursurile declarate de pârâții A., E., B., C., D., G. împotriva deciziei civile nr. 105C din 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

A casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor principale și a apelului incident, la aceeași instanță de apel.

A menținut soluția privind respingerea, ca nefondată, a excepției lipsei de interes.

Prin decizia civilă nr. 46/C/04.03.2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta UAT Municipiul Constanța, prin Primar și de pârâții C., D. și B., (apel incident) împotriva sentinței civile nr. 3686, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, la data de 21.10.2021, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., E., F. și G..

Împotriva deciziei civile nr. 46/C din 4 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs în termen reclamanta UAT Municipiul Constanța, prin Primar.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

În susținere, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia instanței de apel a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 14 din Decretul-lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, sens în care a învederat următoarele argumente:

Instanța de apel apreciază faptul că termenul de prescripție începe să curgă la data încetării mandatului primarului Mazăre, asimilând acest moment cu sintagma "socoteli date și primite" din cuprinsul art. 14 din Decretul nr. 167/1958 ce vizează obligațiile administratorului bunului altuia de a da socoteală și a răspunde în consecință de actele sale.

Contrar argumentelor instanței de apel, faptul că atributul de dispoziție a trecut la altă persoană odată cu desemnarea unui nou primar nu are semnificația descărcării de gestiune a primarului Mazăre,

Deși instanța de apel reține faptul că formal Legea 215/2001 nu impunea încheierea unui act denumit expres "dare de seamă" sau "desocotire", conchide faptul că "încetarea raportului dintre părți și a exercițiului atribuțiilor de administrator al bunurilor UAT implică o astfel de analiză, ce se impune la finele oricărui raport ce conține prerogativa de reprezentare și administrare (art. 1541 C. civ. de la 1864)".

Or, în rejudecare nu a fost făcută o analiză a desocotirii mandatului primarului Mazăre, curtea de apel reluând considerentele instanței de recurs fără o analiză proprie a acestui aspect. În cauză nu a avut loc o descărcare de gestiune a primarului Mazăre și nici o aprobare a execuției bugetare de către Consiliul Local.

Astfel, în cauză, terenurile au fost scoase din patrimoniul unității administrative teritoriale în anul 2003.

Conform Legii nr. 273/2006, aprobarea executării bugetare are loc anual, iar în acest caz, trebuie să presupunem că aprobarea executării bugetare a avut loc cel târziu până la sfârșitul anului următor adică 2004. Potrivit art. 13 din actul normativ arătat, "Veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condițiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar".

Susține faptul că prin decizia penală nr. 32/2019 s-au produs efecte asupra aprobării executării bugetare, decizia penală reflectând o realitate total diferită față de cea luată în considerare în anul 2004. Din acest considerent, aprobarea executării bugetare inițiale nu mai prezintă relevanță.

Oricum, la momentul aprobării execuției bugetare, prescripția nu putea să curgă întrucât pârâtul Mazăre încă administra bunurile UAT.

Nu a existat o reconfirmare a executării bugetare, după încetarea mandatului de primar a pârâtului Mazăre și nici nu s-a avut în vedere o altă aprobare a execuției bugetare luând în considerare aspectele stabilite prin decizia penală nr. 32/2019. Decizia penală a avut un impact semnificativ asupra modului în care se desfășura administrarea bunurilor și, implicit, asupra termenului de prescripție a răspunderii civile.

În opinia recurentei, în raport cu aspectele învederate, termenul de prescripție a răspunderii civile a fost temporizat nu până la încetarea mandatului primarului Mazăre, ci chiar până la data pronunțării deciziei penale nr. 32/2019, această decizie având un impact direct asupra modului în care s-a administrat bunurile și asupra aprobării executării bugetare aferente anului 2003.

Intimații-pârâți reclamant D., G. și C. au depus, fiecare, întâmpinare/note scrise, prin care au cerut respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinări, prin care a cerut înlăturarea apărărilor părților adverse și admiterea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, prin decizia atacată, s-au aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Decretul-lege nr. 167/1958 care reglementează cazurile de suspendare a cursului prescripției extinctive, apreciind că în rejudecare nu a fost făcută o analiză a desocotirii mandatului primarului Mazăre, curtea de apel reluând considerentele instanței de recurs fără o analiză proprie a acestui aspect. În opinia recurentei, începutul termenului de prescripție este temporizat, nu până la încetarea mandatului primarului Mazăre, ci până la cunoașterea obiectivă (judecătorește) a pagubei și a celui ce răspunde de ea, decizia penală nr. 32/2019, prin care au fost condamnați intimații-pârâți, această decizie având un impact direct asupra modului în care s-a administrat bunurile și asupra aprobării executării bugetare aferente anului 2003.

Criticile sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul."

Raportat la acest text de lege, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze cauza în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat, în cauză, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

Regula de drept stabilită de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate, decurge atât din natura controlului judiciar, cât și din principiul ierarhiei intanțelor judecătorești. În măsura în care, la situația de fapt stabilită de instanța de fond, norma legală aplicabilă rămâne aceeași și instanța de casare a dat o anumită interpretare normei de drept respective, care se presupune a fi cea corectă, această interpretare se impune judecătorilor fondului.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reține că prin decizia de casare s-a reținut, pe de o parte, că momentul obiectiv al începutului cursului termenului de prescripție, când recurenta-reclamantă, prin organul său deliberativ, trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoanele care răspund de ea, este cel mai târziu data de 13.03.2008, când a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local nr. 139/13.03.2008 și că din moment ce în cauză prescripția a început anterior datei de 01.10.2011, regimul său este guvernat de Decretul nr. 167/1958, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1) din acest act normativ, iar nu cele ale art. 2.528 alin. (1) din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009. Totodată, instanța de recurs a statuat că în ipoteza în care se are în vedere incidența cazului prevăzut de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, prescripția extinctivă este reglementată, în întregul său, de prevederile Decretului nr. 167/1958.

S-a mai statuat că atâta timp cât Înalta Curte a reținut că momentul obiectiv este cel mai târziu 13.03.2008, când intimatul-reclamant, prin organul său deliberativ, trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoanele care răspund de ea, este evident că se impune a se analiza dacă sunt incidente dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "(…) între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătorești, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripția nu curge cât timp socotelile nu au fost date și aprobate".

Pe de altă parte, prin decizia de casare s-a reținut că "întrucât prescripția a început cel mai târziu la data de 13.03.2008, sub imperiul Decretului nr. 167/1958, doar curgerea ei a fost temporizată până la momentul emiterii ordinului prefectului nr. 261/05.06.2015. Cu alte cuvinte, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, acestea au condus la amânarea curgerii prescripției până la încetarea calității de primar a recurentului-pârât A., respectiv până la data de 05.06.2015, însă amânarea ține de cursul prescripției, iar nu de momentul de început al ei, astfel că nu poate atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009".

În raport cu aceste statuări ale instanței de trimitere, curtea de apel a procedat la a analiza apelurile formulate în cauză, reținând în ceea ce privește suspendarea cursului prescripției, că "această chestiune a fost și ea analizată și dezlegată de către instanța de recurs. Astfel, pârâtul a exercitat funcția de primar până în data de 5 iunie 2015. Potrivit art. 14 alin. (1) din Decretul 167/1958 prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă între orice persoană care, în temeiul legii sau al unei hotărâri judecătorești, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp socotelile nu au fost date și aprobate. În aplicarea dispozițiilor mai sus citate, se constată că termenul de prescripție a fost suspendat pentru perioada în care pârâtul a exercitat funcția de primar, însă ulterior acestei date (iunie 2015), a început să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru recuperarea pagubei produse".

Prin urmare, contrar susținerilor din recurs, instanța de apel a analizat și criticile din apelul pârâtului D., ce vizau în esență, modalitatea de suspendare a cursului prescripției, în raport cu prevederile art. 14 din Decretul-lege nr. 167/1958, reținând că în cazul de față, potrivit specificului raporturilor dintre părți, socotelile dintre părți s-au încheiat la momentul încetării calității de administrator al bunurilor, când atributul de dispoziție a trecut la altă persoană, care putea să acționeze în contradictoriu cu fostul primar, fără să fie în conflict calitatea de administrator al bunului altuia cu cea de reprezentant al celui ce deține bunul administrat,

În acest sens, a stabilit că termenul de prescripție a fost suspendat pentru perioada în care pârâtul a exercitat funcția de primar, însă ulterior acestei date (5 iunie 2015), a început să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru recuperarea pagubei produse

Această concluzie a instanței de apel este una corectă, în concordanță cu regulile de antrenare a răspunderii civile din perspectiva prescripției extinctive și stabilite, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia de casare, nefiind interpretate eronat dezlegările date de instanța de recurs, din moment ce aceasta din urmă a statuat că prescripția a început cel mai târziu la data de 13.03.2008, sub imperiul Decretului nr. 167/1958, și doar curgerea ei a fost temporizată până la momentul emiterii ordinului prefectului nr. 261/05.06.2015, prin care a încetat calitatea de primar a pârâtului A..

Astfel cum s-a stabilit cu caracter obligatoriu prin decizia de casare, în ceea ce privește darea și aprobarea socotelilor administrării bunurilor aparținând unității administrativ teritoriale, Legea nr. 215/2001 nu prevede nicio procedură în acest sens, astfel că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză, momentul de la care începe să se calculeze termenul de prescripție este cel al datei încetării mandatului de primar, 5 iunie 2015.

În acest context, nu au relevanța propusă de recurentă susținerile acesteia că nu a fost avută în vedere o analiză a desocotirii mandatului primarului Mazăre și că în cauză nu a avut loc o descărcare de gestiune a primarului Mazăre și nici o aprobare a execuției bugetare de către Consiliul Local, acestea fiind temporizate, în opinia recurentei, până la pronunțarea deciziei penale nr. 32/2019, din moment ce s-a stabilit că în cauză nu este prevăzută nicio procedură în sensul celei definite de dispozițiile art. 14 alin. (1) teza finală din Decretul-lege nr. 167/1958.

Dat fiind raportul juridic existent între primar și unitatea administrativ-teritorială pe care a condus-o, raport în al cărui conținut intră și obligația de bună administrare a patrimoniului persoanei juridice și al cărui reprezentant legal s-a aflat pe durata exercitării mandatului de primar, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale care reglementează cazul de suspendare a cursului prescripției extinctive prevăzut de art. 14 din Decretul nr. 167/1958, ipoteză edictată de natura specială a raporturilor în care se află cel împotriva căruia curge prescripția.

Pe de altă parte, recurenta nu poate pretinde o recalificare a acelorași apărări formulate sub aspectul momentului începerii cursului prescripției extinctive și a suspendării cursului acesteia, în sensul analizării acestora sub aspectul temporizării acestor momente până la pronunțarea deciziei penale nr. 32/2019, avându-se în vedere calificarea și dezlegările date asupra acestora de către instanța supremă, care se impuneau cauzei, în temeiul art. 501 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta UAT Municipiul Constanța, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 46/C din 4 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.