ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1690/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1690/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, la data de 01 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici- Arad a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 125.427,7 RON, reprezentând contravaloarea redevenței neachitate, a unor penalități în cuantum de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, începând cu data scadenței și până la plata efectivă a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 1 și 2 alin. (1) lit. c)

) teza finală din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Hotărârea Guvernului nr. 682/1994 privind aprobarea Metodologiei pentru concesionarea de terenuri și construcții din zonele libere, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Hotărârea nr. 449/1999 privind înființarea Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Curtici Arad.

Prin sentința civilă nr. 629 din 16 septembrie 2020, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a declinat competența materială de soluționare a acțiunii, în favoarea Tribunalului Arad, secția a II-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat incidente în cauză dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, conform cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze orice litigii care apar în legătură cu încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

De asemenea, a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016, procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

Învestit prin declinare, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 759 din 10 noiembrie 2020, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cât și a art. 94 alin. (1) pct. (1) lit. k) din C. proc. civ., întrucât aceste prevederi stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de drept civil, iar potrivit criteriului valoric, cauza este de competența judecătoriei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr. 6977 din 27 aprilie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

), art. 8 alin. (2) teza a II-a și art. 10 din Legea nr. 554/2004, reținând că sunt competente să soluționeze litigiile decurgând din executarea contractelor administrative instanțele civile de drept comun.

A mai arătat că determinarea instanței competente material și teritorial, în cazul litigiilor privind executarea contractelor administrative, se face potrivit dispozițiilor din C. proc. civ., iar în ceea ce privește competența teritorială, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod, care prevăd că este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, reclamantul având, potrivit art. 116 din C. proc. civ., posibilitatea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Învestită prin declinare, Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 4029 din 5 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă la primul termen de judecată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că, față de obiectul cererii de chemare în judecată și tipul contractului de concesiune încheiat între părți, respectiv concesiune de bunuri, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016, ci cele ale art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care atrag competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin decizia nr. 2798 din 15 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând decizia nr. 1973 din 6 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin decizia nr. 522 din 16 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea de revizuire, a anulat decizia nr. 2798 din 15 decembrie 2021 și a trimis regulatorul de competență spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei pronunțate în revizuire, reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad a declarat recurs, care a format obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 178 din 26 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, cu unanimitate, a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata A. S.R.L., prin întâmpinare. Cu majoritate, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad împotriva deciziei nr. 522 din 16 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022. Cu opinia separată a domnului judecător B. în sensul admiterii recursului declarat de Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad împotriva deciziei nr. 522 din 16 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici-Arad privind obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 125.427,7 RON, reprezentând contravaloarea redevenței neachitate, a penalităților în cuantum de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, începând cu data scadenței și până la plata efectivă a debitului, în baza contractului de concesiune încheiat de părți cu privire la un teren amplasat în incinta Zonei Libere Curtici Arad.

Cu titlu preliminar, se impune a fi precizat faptul că prin decizia nr. 522 din 16 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admisă cererea de revizuire a deciziei nr. 2798 din 15 decembrie 2021 prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, a fost anulată hotărârea atacată și trimis regulatorul de competență spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a apreciat că prin decizia nr. 1973 din 6 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în raport de care s-a invocat contrarietatea deciziei atacate, s-a reținut că prevederile legale care reglementează competența teritorială a ordonanței de plată, respectiv cele cuprinse la art. 1016 C. proc. civ., fac trimitere la instanța competentă pentru judecarea fondului în primă instanță, iar în stabilirea instanței competente a soluționa ordonanța de plată, prin decizia respectivă s-a analizat și temeiul juridic al pretențiilor reclamantei în fond pentru a se putea determina, în sensul dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., competența instanței în procedura ordonanței de plată, prin stabilirea, în mod necesar și prioritar, a competenței instanței în judecarea fondului cauzei.

Așadar, având în vedere că prin decizia dată în revizuire s-a statuat că decizia nr. 1973 din 6 octombrie 2021 se bucură de autoritate de lucru judecat, considerentele acestei hotărâri se impun cu putere obligatorie instanței învestite cu rejudecarea conflictului de competență.

Înalta Curte constată că, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în cuprinsul deciziei nr. 1973 din 6 octombrie 2021, pretențiile reclamantei derivă dintr-un contract de concesiune care, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este asimilat actelor administrative.

Totodată, s-a apreciat, relativ la competența de soluționare a unor astfel de litigii, că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc că aparține instanțelor civile de drept comun.

Deopotrivă, prin decizia anterior menționată a fost analizat contractul de concesiune nr. x din 07 martie 2002, încheiat între părți și s-a mai reținut că la art. 10.2 din contract s-a stabilit că "orice neînțelegere, pretenții sau litigiu ce decurg din sau în legătură cu executarea și interpretarea prezentului contract (...) vor fi soluționate de către instanțele judecătorești române competente", fără să se prevadă vreun criteriu de determinare a competenței, în funcție de locul executării obligațiilor asumate.

În aceste condiții, s-a apreciat că pentru stabilirea instanței competente teritorial devine incidentă regula de drept comun înscrisă în art. 107 C. proc. civ., care se referă la instanța în a cărei rază teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtului, iar cum în speță sediul pârâtului se află în Otopeni, județul Ilfov și întrucât acesta a invocat excepția de necompetență teritorială prin întâmpinare, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., competența teritorială de judecată în primă instanță a pricinii aparține Judecătoriei Buftea, legal învestită prin sentința de declinare.

În plus, s-a constatat că nu se poate vorbi despre "un loc implicit al executării obligațiilor" decurgând din faptul că obiectul contractului îl reprezintă concesionarea unui teren în Arad (ceea ce ar fi de natură să atragă competența Judecătoriei Arad) întrucât, în sensul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - care reglează competența în astfel de situații, legate de executarea convențiilor - este necesar ca părțile să prevadă expres un astfel de loc al executării, el neputând fi dedus implicit, în absența unei clauze.

De asemenea, s-a reținut că este lipsit de relevanță faptul că plățile urmau a fi efectuate în conturi deschise la C., iar pentru ca "locul plății" să fie relevant în stabilirea competenței teritoriale este necesar să fie incidentă norma art. 113 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care vizează însă "cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare", neregăsită în speță.

În acest context, raportat la obiectul litigiului care vizează pretenții ce decurg din executarea unui contract administrativ, s-a conchis că cererea formulată de reclamantă este de competența exclusivă a instanței de la sediul pârâtei și cum pârâta are sediul în localitatea Buftea, jud. Ilfov, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Buftea.

Pentru aceste considerente, raportat la dezlegările obligatorii din cuprinsul hotărârii date asupra revizuirii, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.