ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești la 8 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 16.433 RON, reprezentând daunele provocate locuinței situate în Satu Mare, Piața 25 octombrie nr. 13, jud. Satu Mare, conform contractului nr. x din 1 mai 2019, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1556 și art. 1517 C. civ., precum și pe dispozițiile contractuale.
Hotărârea Judecătoriei Zărnești
Prin sentința civilă nr. 152 din 10 februarie 2022, Judecătoria Zărnești a admis excepția necompetenței teritoriale absolute invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Zărnești a reținut, în temeiul dispozițiilor privind protecția consumatorului, că noțiunea de "profesionist" implică orice persoană fizică sau juridică autorizată care, în temeiul unui contract, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Întrucât din analiza obiectului de activitate al locatorului, S.C. C. S.R.L. a reieșit că are ca obiect principal de activitate codul CAEN 6820 (închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing), instanța a apreciat că acesta a acționat în sensul închirierii bunului mobil către pârât, în calitate de profesionist, iar acesta din urmă, prin încheierea convenției, a dovândit calitatea de consumator.
Deși a reținut că există o clauză atributivă de competență în cuprinsul contractului nr. x din 1 mai 2019, în favoarea instanței de la domiciliul reprezentantului locatorului care se află în circumscripția Judecătoriei Zărnești, aplicând dispozițiile art. 126 C. proc. civ., a stabilit că această clauză apare ca nescrisă, deoarece putea fi stabilită doar după nașterea dreptului la despăgubire, nu a priori acestuia.
Instanța a constatat că textul art. 121 C. proc. civ. instituie o competență teritorială exclusivă, norma edicată fiind de ordine publică, neputându-se deroga de la aceasta prin convenția părților decât urmând procedura legală.
Constatând că domiciliul pârâtului consumator este în jud. Satu Mare, a apreciat că revine Judecătoriei Satu Mare competența de soluționare a cauzei.
Hotărârea Judecătoriei Satu Mare
Prin sentința civilă nr. 3589 din 22 iunie 2022, Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zărnești. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Satu Mare a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 126 și art. 121 C. proc. civ., întrucât, deși acțiunea a fost formulată în baza contractului de închiriere nr. x din 1 mai 2019, încheiat între societatea C. S.R.L., în calitate de locator și pârâtul B., în calitate de chiriaș, aceasta a fost promovată de numitul A., în calitate de reclamant, în nume propriu.
În condițiile în care reclamantul, persoană fizică, a formulat prezenta acțiune în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant legal/administrator al societății comerciale C. S.R.L., instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile.
Judecătoria Satu Mare a constatat că pârâtul are domiciliul în jud. Satu Mare, comună arondată din punctul de vedere al competenței teritoriale Judecătoriei Satu Mare.
Cu toate acestea, a apreciat că, în cauză, necompetența teritorială este de ordine privată, astfel încât prima instanță învestită nu putea să o pună în discuție din oficiu, întrucât dreptul de a invoca această excepție aparținea numai pârâtului, care avea posibilitatea de a o ridica prin întâmpinare, cu respectarea termenului legal, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca excepția după momentul depunerii întâmpinării.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Zărnești îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 16.433 RON pentru daunele provocate locuinței situate în Satu Mare, Piața 25 octombrie nr. 13, jud. Satu Mare.
În motivarea cererii, s-a arătat că, între S.C. C. S.R.L., în calitate de locator, și pârât, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. x din 1 mai 2019, pentru o locuință situată în Satu Mare, Piața 25 octombrie nr. 13, jud. Satu Mare, proprietatea personală a reclamantului A..
Acțiunea civilă a fost formulată de reclamantul A., în nume propriu și în calitate de proprietar al locuinței închiriate, iar nu ca reprezentant al societății C. S.R.L., semnatară a contractului de închiriere nr. x din 1 mai 2019.
În aceste condiții, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care atribuie în competența teritorială a instanței de la domiciliul consumatorului în soluționarea cererilor formulate de un profesionist în exercitarea activității provenite din exploatarea unei întreprinderi.
Dimpotrivă, fiind vorba despre un bun personal al reclamantului, competența de soluționare a acțiunii civile se stabilește în raport de normele de drept comun prevăzute de art. 107 C. proc. civ. - instanța de la domiciliul pârâtului - sau de art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului - norma de competență fiind de ordine privată, reclamantul având alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente.
Litigiul fiind guvernat, astfel, de o normă privată de competență, excepția de necompetență a instanței putea fi invocată numai în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., anume doar de pârât prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe și puteau pune concluzii.
Examinând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În raport de această împrejurare, Judecătoria Zărnești era obligată să se declare competentă să soluționeze pricina, conform art. 130 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zărnești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2022.