ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju Mare la 22 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei, cel de ",C.".
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 373 pct. b și ale art. 383 alin. (3) C. civ.
Hotărârea Judecătoriei Vânju Mare
Prin sentința civilă nr. 17 din 9 februarie 2022, Judecătoria Vânju Mare a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroșani.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Vânju Mare a reținut că, în materia divorțului, normele de competență teritorială au caracter absolut, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț fiind de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună al soților.
Instanța a constatat că ultimul domiciliu comun al soților a fost în orașul Vulcan, jud. Hunedoara, localitate unde pârâtul locuiește și în prezent, potrivit afirmației făcute de reclamantă în fața instanței de judecată.
Hotărârea Judecătoriei Petroșani
Prin sentința civilă nr. 1225 din 8 iunie 2022, Judecătoria Petroșani a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vânju Mare. Constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Petroșani a reținut că ultimul domiciliul comun al părților a fost în comuna Vânători, jud. Mehedinți.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Vânju Mare îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju Mare la 22 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei, cel de ",C.".
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, după încheierea căsătoriei, părțile au locuit împreună în comuna Orodel, județul Dolj, în casa bunicilor pârâtului, iar din anul 2018 și până în anul 2020, când s-au despărțit în fapt, au locuit în comuna Vânători, jud. Mehedinți, în imobilul aparținând părinților săi. Pe fondul neînțelegerilor, părțile au hotărât să se despartă, pârâtul părăsind domiciliul conjugal și stabilindu-se în orașul Vulcan, jud. Hunedoara.
Prezentă la termenul de judecată de la 8 iunie 2022, reclamanta a susținut, în fața Judecătoriei Petroșani, că ultimul domiciliu comun al părților a fost în comuna Vânători, jud. Mehedinți, unde locuiește și în prezent. La același termen de judecată, pârâtul a arătat că, deși figurează cu domiciliul în orașul Vulcan, jud. Hunedoara Vulcan, în fapt, în perioada 2018-2020, a locuit cu reclamanta în comuna Vânători, jud. Mehedinți.
Înalta Curte reține că, potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."
Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opțiune între instanțele enumerate în cuprinsul acestui articol. În aplicarea acestei norme juridice este de reținut că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, dacă unul dintre aceștia locuiește în raza sa teritorială.
Noțiunea "domiciliu comun" semnifică ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv, unde s-a desfășurat viața lor de familie, relevanță având, la stabilirea competenței teritoriale, locuința în fapt, iar nu cea menționată în cărțile de identitate.
Prin art. 321 C. civ. se definește termenul "locuința familiei", ca fiind acea locuință comună, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât și din cea a vieții de familie.
În scopul determinării instanței competente să soluționeze cauza în raport de criteriile prevăzute de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere susținerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și afirmațiile ambelor părți făcute la Judecătoria Petroșani, conform cărora ultimul domiciliu comun al acestora a fost în comuna Vânători, jud. Mehedinți, unde au locuit în perioada 2018-2020, până la separarea lor în fapt.
În contextul arătat, fiind indicată de către părți ultima locuință comună, competența instanței abilitate să soluționeze cererea de divorț urmează a fi stabilită în raport de primul criteriu instituit de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care atrage competența teritorială a instanței în circumscripția căreia s-a aflat aceasta.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vânju Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vânju Mare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2022.