ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2022

HOTĂRÂRE

27.09.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 14 septembrie 2021, reclamanta UCMR-ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA) a solicitat, în principal, obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 524.550 RON plus TVA.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere pentru remunerațiile aferente, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat și onorariu de expertiză.

Invocarea excepției de necompetență:

Pârâtul A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București și respingerea cererii principale.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, Tribunalul București, reținând că întâmpinarea prin care a fost invocată excepția necompetenței teritoriale s-a depus tardiv, a respins această excepție, ca tardivă formulată, a încuviințat proba cu înscrisuri și a prorogat proba cu expertiză, amânând cauza pentru depunerea de înscrisuri.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Tribunalul București a constatat că, la ultimul termen de judecată, instanța a luat în discuție excepția necompetenței teritoriale și a respins-o ca tardiv formulată dintr-o vădită eroare materială, aplicând termenul de 15 zile pentru depunerea întâmpinării, aplicabil apelului, iar nu termenul de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării aplicabil fondului, astfel încât, pentru a preîntâmpina pronunțarea unei nulități în ipoteza exercitării căi de atac a apelului și în vederea asigurării dreptului la apărare al pârâtei, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, acordând cuvântul părților pe această excepție.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2022 Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivare, a reținut că izvorul pretențiilor reclamantei este răspunderea civilă delictuală, aceasta solicitând instanței obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor prin comunicarea publică de opere muzicale în cadrul unităților de comerț pe care le operează în Constanța, în condițiile în care se invocă omisiunea pârâtei de a declara la organismul de gestiune colectivă activitatea de comunicare operelor muzicale ce reprezintă utilizare în sensul Metodologiei invocate de reclamantă și de a încheia autorizația licență neexclusivă prevăzută de lege.

Prin Decizia în interesul legii nr. 21/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 din C. proc. civ. stabilește că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plății prejudiciului.

În speță, instanța a constatat că locul săvârșirii faptei ilicite este în Constanța, astfel încât competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Constanta conform art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

Învestit prin declinare, Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1299 din 31 mai 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivare, a reținut că prima instanța sesizată a aplicat greșit prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, s-a constatat că, în cauză, prin întâmpinare, pârâta A. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat înaintarea cauzei către Tribunalul Constanța, dar, în ședința publică din data de 17.11.2021, Tribunalului București a respins excepția, ca tardiv formulată.

Tribunalul Constanța reține că acesta a fost momentul procesual la care eventuala necompetență a instanței sesizate s-a acoperit definitiv, iar instanța, astfel învestită, a devenit competentă să soluționeze cauza tocmai ca efect implicit al dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență teritorială facultativă.

S-a apreciat că situația premisă a aplicării art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ. vizează verificarea a două condiții: cerința legalei citări și posibilitatea părților de a pune concluzii. Despre acest ultim aspect, doctrina și jurisprudența consideră că nu se regăsește într-o cauză atunci când cererea de chemare în judecată nu fusese comunicată pârâtului, când cauza s-a amânat pentru lipsă de apărare, când completul de judecată nu era legal constituit.

Instanța a observat că, în pricina de față, stabilirea competenței este legată de analiza invocării în mod legal a excepției de necompetență teritorială și constatarea îndeplinirii condițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aspecte care rezultă din evidențierea sensului expresiei "a pune concluzii", pe care însă codul nu o definește.

Din examinarea dispozițiilor din cod ce conțin situații de aplicare practică a ipotezei de punere de concluzii (art. 18 alin. (3), art. 60 alin. (1), art. 83, art. 92, art. 148 alin. (3), art. 178 alin. (3) și art. 247 alin., 222 alin. (2), art. 233, art. 244, art. 395 alin. (2) și art. 399 alin. (3), art. 999 alin. (2) rezultă că "a pune concluzii" este acel act de procedură, componentă esențială a dreptului la apărare, având în principal forma orală, prin care părțile (personal sau prin mandatar avocat) și ceilalți participanți își exprimă propria opinie cu privire la legalitatea sau temeinicia oricăreia dintre măsurile ce trebuie luate sau soluțiile care urmează a fi date de instanță.

Astfel văzut înțelesul art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere modul desfășurării judecății la prima instanță învestită care, la termenul din 17.11.2021 (care era "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii" și-a verificat competența cu respectarea prevederilor art. 131 alin. (1) noul C. proc. civ., și a constatat că este competentă teritorial, prin respingerea excepției necompetenței teritoriale (fie ea și ca tardivă) Tribunalul București nu-și mai putea declina, la un termen ulterior competența fiind ținută de efectele încheierii interlocutorii din data de 17 noiembrie 2021.

Constatând prin urmare, că nu este legal sesizat, din perspectiva modului de respectare a dispozițiilor procedurale ce reglementează invocarea excepției necompetenței teritoriale, Tribunalul Constanța a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății constă în cererea de chemare în judecată formulată de UCMR-ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, a penalităților și a cheltuielilor de judecată.

Competența de soluționare a unei astfel de cereri revine, din punct de vedere material, tribunalului.

Pentru a determina care tribunal este competent teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Cauza a fost înregistrată la 14 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului București, care, prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2021, a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită și a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, ca tardiv formulată.

Împrejurarea că, ulterior, prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Tribunalul București a precizat că soluția de respingere ca tardivă a excepției este o eroare materială rezultată din aplicarea greșită a calculului termenului depunerii întâmpinării, existând o confuzie între termenul de depunere a acestui act procedural în apel și în fond, nu poate avea ca efect juridic revenirea asupra măsurii luate de instanță anterior; în realitate, soluția asupra excepției necompetenței nu poate fi schimbată decât prin exercitarea căii de atac a apelului, încheierile interlocutorii putând fi apelate doar odată cu fondul, cum rezultă din prevederile art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 235 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speța de față.

Prin urmare, cum excepția necompetenței teritoriale a fost soluționată prin încheierea interlocutorie din 17 noiembrie 2021, Înalta Curte reține că Tribunalul București a rămas învestit cu soluționarea cauzei, neputând să revină asupra acestei măsuri, să invoce excepția necompetenței teritoriale din oficiu și să decline competența în favoarea unei alte instanțe.

Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a decis că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.