ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1603/2022

HOTĂRÂRE

22.09.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1603/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Primarul comunei Odoreu, Comuna Odoreu sat Odoreu prin primar, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere Satu Mare reprezentată prin prefectul județului Satu Mare, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere Odoreu, solicitând să se dispună stabilirea în favoarea reclamantului a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF Mărtinești nr. x, nr. top. x (clădiri cu destinație agroindustrială și de locuință și terenul intravilan aferent), care se întinde asupra întregului imobil, cu titlu de moștenire de pe urma defunctului A..

În principal, a solicitat restituirea în natură a imobilelor menționate, iar în subsidiar, în cazul în care unele imobile nu s-ar putea restitui, compensarea cu bunuri echivalente în condițiile Legii nr. 165/2013 modificată și completată, iar în subsidiar, dacă nici compensarea nu este posibilă, acordarea de despăgubiri bănești.

II. Hotărârea Tribunalului Satu Mare:

Prin sentința civilă nr. 84/D din 5 aprilie 2019, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, reținând incidența dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. raportat la sediul pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

III. Hotărârea Tribunalului București - soluționare fond:

Prin sentința civilă nr. 2095 din 7 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția tardivității și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Odoreu prin primar, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere Satu Mare și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere Odoreu, ca tardiv formulată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prematurității și a respins cererea formulată împotriva pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prematur formulată.

IV. Hotărârea Curții de Apel București - soluționare apel:

Prin decizia civilă nr. 1021A din 25 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2095 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București.

A anulat parțial sentința, în privința dispoziției de admitere a excepției tardivității și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A păstrat dispozițiile privind intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Decizie definitivă.

Rejudecare fond:

V. Hotărârea Tribunalului București:

Prin sentința civilă nr. 56 din 20 ianuarie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Satu Mare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În motivare, instanța a reținut că în timpul judecății apelului a apărut un element de noutate, respectiv emiterea unei dispoziții prin care unitatea deținătoare a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Având în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei instanței de control, conform cărora se impune o reanalizare a litigiului în raport de elementul nou care a rezultat în timpul judecății căii de atac, în urma completării materialului probator din dosar, Tribunalul a reținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cum notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost adresată uneia dintre entitățile aflate în circumscripția teritorială a Tribunalului Satu Mare și a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții, instanța a concluzionat că revine Tribunalului Satu Mare competența teritorială de soluționare a litigiului.

VI. Hotărârea Tribunalului Satu Mare:

Învestit prin declinare, Tribunalul Satu Mare a pronunțat sentința civilă nr. 119/D din 27 mai 2022, prin care a constatat incidența dispozițiilor art. 133 pct. 2, coroborat cu art. 134 și art. 135 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ, față de soluțiile pronunțate prin sentințele civile nr. 84/D/05.04.2019 a Tribunalului Satu Mare, respectiv nr. 56/20.01.2022 a Tribunalului București, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerente, motivând de ce a apreciat că s-a ivit conflictul de competență, instanța a reținut că prin soluțiile adoptate - sentința civilă nr. 84/D/05.04.2019 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și sentința civilă nr. 56/20.01.2022 pronunțată de Tribunalul București - cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei.

VII. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În soluționarea regulatorului de competență, Înalta Curte are în vedere că, în speță, excepția de necompetență teritorială a fost invocată în fața Tribunalului București, instanță învestită cu rejudecarea în fond a cauzei, după ce instanța de apel a dispus anularea parțială a sentinței pronunțate de același tribunal.

În speță, cauza a fost soluționată în fond prin sentința nr. civilă nr. 2095 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, hotărâre anulată parțial în apel (doar în privința dispoziției de admitere a excepției tardivității), prin decizia nr. 1021A din 25 iunie 2021, Curtea de Apel București trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Referitor la excepția de necompetență, în ceea ce privește soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel, prevederile art. 480 alin. (4) C. proc. civ. dispun că: "Dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă."

Așadar, în interpretarea textului anterior redat, reiese că, în măsura în care excepția necompetenței ar fi fost invocată în fața primei instanțe în termenul legal și ar fi fost respinsă, iar partea interesată ar fi criticat în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. modalitatea de soluționare a pricinii de către o instanță necompetentă, instanța de apel ar fi avut temei legal să analizeze competența primei instanțe și să dispună în consecință, inclusiv printr-o decizie de anulare a sentinței și de trimitere a cauzei instanței competente. În ceea ce privește limitele efectului devolutiv al apelului, dacă hotărârea primei instanțe este atacată parțial, ceea ce nu s-a atacat trece în puterea lucrului judecat.

Readucând în dezbatere judiciară aspectul competenței teritoriale, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei aflate în cel de-al doilea ciclu procesual, Tribunalul București a ignorat atât dispozițiile art. 130 C. proc. civ. referitoare la termenul și condițiile în care poate fi invocată excepția de necompetență (dat fiind că, prin dispunerea reluării judecății în fond a pricinii, nu a redevenit "prima instanță"), cât și efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegării jurisdicționale definitive în interiorul aceluiași litigiu (art. 480 alin. (3) teza finală C. proc. civ.).

Elementul de noutate (faptul că a fost emisă o dispoziție prin care unitatea deținătoare a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001) și îndrumările instanței de apel (în sensul că se impune ca instanța de fond să reevalueze problema tardivității față de prevederile legale corect aplicabile, urmând ca tribunalul să stabilească dacă sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sau art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001) nu pot justifica repunerea în discuție a competenței teritoriale a instanței de fond, în lipsa unei dezlegări exprese în acest sens a instanței de control judiciar, care să fi fost consemnată în dispozitivul deciziei de anulare a hotărârii primei instanțe, cu atât mai mult cu cât, în cauză, sentința apelată a fost anulată în parte.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența în favoarea Tribunalului București, instanță de fond căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare, în limitele trasate prin decizia nr. 1021A din 25 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București.