ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1823/2019

HOTĂRÂRE

17.10.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1823/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 21 noiembrie 2018, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Comuna F., Primarul Comunei F., Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu Mare și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor F., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună:

- stabilirea în favoarea reclamanților de ordin IV - V a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. F. nr. x, nr. top x, în calitate de moștenitori ai proprietarilor inițiali

- stabilirea în favoarea reclamanților de ordin I - III a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. F., nr. x, nr. top x, în calitate de moștenitori ai proprietarilor inițiali

- în principal, restituirea imobilelor anterior menționate către reclamanți, iar, în subsidiar, dacă imobilele nu ar putea fi restituite din orice motiv, compensarea cu bunuri echivalente în condițiile Legii nr. 165/2013 sau acordarea de despăgubiri bănești.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt moștenitori ai defuncților G. și H., proprietarii imobilelor menționate în petitul acțiunii, iar în această calitate au formulat cerere de restituire în natură a imobilelor anterior menționate, fiind comunicate Notificările cu nr. x/13.02.2002, nr. x/16.07.2001 și nr. x/13.02.2002 prin B.E.J. I.

Reclamanții au susținut că Primarul comunei F. și nici unul dintre pârâți nu a comunicat stadiul în care se află soluționarea cererilor de retrocedare, deși au solicitat informații în acest sens, din verificările efectuate pe site-ul C.N.C.I. rezultând că dosarul se află în așteptare.

În drept, au fot invocate dispozițiile art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, Legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile Legii nr. 18/1991.

La 11 aprilie 2019 reclamanții au precizat temeiul de drept al acțiunii formulate, învederând că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3), art. 10 și urm. din Legea nr. 10/2001, respectiv pe dispozițiile art. 20 alin. (5), art. 21 alin. (4) și art. 28 alin. (1) - (3) și art. 32 din același act normativ.

Prin Sentința civilă nr. 95/D din 12 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă excepția necompetenței teritorială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat, în esență, că orice acțiune în justiție promovată în condițiile Legii nr. 165/2013 se impune a fi soluționată, din perspectiva normelor de competență, de către secția civilă a Tribunalului București.

Învestit prin declinare, Tribunalul București a pronunțat Sentința nr. 1280 din 7 iunie 2019 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că obiectul cauzei, astfel cum acesta a fost precizat de către reclamanți, îl reprezintă soluționarea dosarului administrativ format ca urmare a notificărilor înregistrate sub nr. x/13.02.2002, nr. y/16.07.2001 și nr. 201/13.02.2002 prin B.E.J. I., din motivarea în fapt și în drept rezultând că reclamanții contestă în fapt pretinsul refuz nejustificat al pârâtelor de a proceda la soluționarea acestuia cu respectarea termenelor legale.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Instanța a reținut că notificarea a fost adresată unei entități aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Satu Mare, respectiv Primăriei Comunei F., iar dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au caracter de ordine publică și stabilesc competența de soluționare a contestațiilor împotriva dispozițiilor emise în soluționarea notificărilor, inclusiv în situația în care contestația vizează pretinsul refuz nejustificat de soluționare a dosarului administrativ, în favoarea tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Satu Mare cu privire la instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost ulterior completată, prin care reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat să se dispună, în principal, restituirea imobilelor, iar în subsidiar, dacă imobilele nu ar putea fi restituite din orice motiv, compensarea cu bunuri echivalente în condițiile Legii nr. 165/2013 sau acordarea de despăgubiri bănești.

În conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocată drept temei al cererii introductive, "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Corelativ, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.

Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competența de soluționare a deciziilor emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competență absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Se reține faptul că art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, astfel: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Această modificare legislativă a fost publicată în M. Of. nr. 418/28.05.2019. În cauza de față, acțiunea introductivă a fost introdusă la 21 noiembrie 2018, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 24 C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că în privința litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Noțiunea de "entitate" este explicitată de art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În speță, se solicită instanței să dispună obligarea pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Comuna F., Primarul Comunei F., Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu Mare și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor F., în principal, la restituirea imobilelor anterior menționate către reclamanți, iar în subsidiar, dacă imobilele nu ar putea fi restituite din orice motiv, compensarea cu bunuri echivalente în condițiile Legii nr. 165/2013 sau acordarea de despăgubiri bănești.

Cum notificarea a fost adresată uneia dintre entitățile aflate în circumscripția teritorială a Tribunalului Satu Mare și având în vedere caracterul de ordine publică al dispozițiilor prin care este stabilită competența de soluționare a contestațiilor împotriva dispozițiilor emise în soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv în situația în care contestația vizează pretinsul refuz nejustificat de soluționare a dosarului administrativ, ca în cazul de față, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamanți, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, respectiv în favoarea Tribunalului Satu Mare.