ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1586/2022

Cererea de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 18 august 2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, pentru atingerea adusă demnității, imaginii și sănătății sale, ca urmare a formulării de către pârâți de plângeri penale cu rea-credință în cadrul dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Vrancea. A solicitat și instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului teren în suprafață de 575 mp curți-construcții împreună cu construcția C1-spălători auto și birouri, în suprafață de 251 mp, imobil situat în Focșani, județul Vrancea. La termenul din 20 mai 2021, reclamantul a renunțat la judecarea capătului de cerere având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile indicate în cererea de chemare în judecată, iar pârâții B. și C. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea: Prin sentința civilă nr. 214 din 17 iunie 2021, Tribunalul Vrancea a luat act că reclamantul A. a renunțat la judecarea capătului de cerere având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului teren în suprafață de 575 mp curți-construcții împreună cu construcția C1 - spălători auto și birouri, în suprafață de 251 mp, imobil situat în Focșani, județul Vrancea. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții B. și C. și a respins cererea formulata de reclamantul A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați: Prin decizia civilă nr. 206/A din 8 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., continuat de moștenitorii acestuia D., E. și F. împotriva sentinței civile nr. 214 din 17 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâții C. și B.. A fost anulată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și B.. A fost trimisă cauza la aceeași instanță, pentru judecarea pe fond a capătului de cerere având ca obiect pretenții. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și au fost înlăturate din cuprinsul acesteia dispozițiile contrare deciziei.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 206/A din 8 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pârâții B. și C. au declarat recurs. Invocând incidența motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenții-pârâți au arătat că nu există niciun singur considerent al instanței de apel referitor la apărările pe care le-au formulat. Deși instanța de apel pretinde că analizează excepția, intră în fondul susținerilor părților, fără să facă referire la apărările pârâților ce evidențiau faptul că, în dosarul penal, A. a fost inițial condamnat, inclusiv prin decizia Curții fiind reținută săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru invocarea unui prejudiciu - accesul la justiție nu se poate transforma în cauză de răspundere civilă delictuală. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au subliniat că, pe de o parte, instanța a reținut că nu pârâții sunt autorii plângerii, iar, pe de altă parte, a reținut că pârâții au indus în eroare organele judiciare, fără să explice cum puteau face acest lucru dacă nu erau autorii plângerii, pentru a conchide, în final, că instanța de fond a stabilit greșit obiectul acțiunii. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au arătat că instanța de apel, prin afirmații vagi și acuzatoare, a încălcat dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) și alin. (2) C. civ., ce stabilesc că obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte. Împrejurarea că, prin decizia nr. 1380/2019, Curtea l-a achitat pe reclamant pentru faptele pentru care fusese condamnat, nu determină întrunirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâților. Prin raportul de constatare întocmit de specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin expertiza G., prin varianta 2 a raportului de expertiză H., inclusiv prin sentința penală nr. 70/2019, toate susținerile din plângerea penală au fost verificate și confirmate juridic. Conchizând, recurenții-pârâți au precizat că nu există fapta care să justifice calitatea procesuală pasivă, astfel cum s-a reținut în decizia recurată.

Apărările formulate: Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (18 august 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În prealabil, Înalta Curte reține că aspectele invocate prin motivele de recurs, ce fac trimitere la faptul că instanța de apel nu a răspuns apărărilor formulate de pârâți, cu referire la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmează a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputând fi circumscrise pct. 5 al aceluiași articol, așa cum au menționat recurenții-pârâți, criticile neavând ca obiect încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, recurenții-pârâți au arătat că instanța de apel nu a răspuns apărării ce făcea referire la faptul că, în dosarul penal, A. (reclamantul din cauză) a fost inițial condamnat, fiind reținută săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, subliniind faptul nu se poate invoca răspunderea civilă delictuală pentru un prejudiciu ce presupune accesul la justiție. Se constată că aceste susțineri ale recurenților-pârâți sunt nefondate, din considerentele deciziei recurate rezultând neechivoc faptul că, cenzurând soluția dată de instanța de fond exclusiv prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de apel a reținut (la pagina 7 din decizia recurată) că, urmare a plângerilor formulate de pârâți, reclamantul A. a fost cercetat penal pe o perioadă de 5 ani, pronunțându-se, în primă instanță, sentința penală nr. 70 din 24 aprilie 2019, prin care Tribunalul Vrancea a condamnat pe reclamant la 3 ani de închisoare sub supraveghere, pe latură civilă fiind obligat la plata sumei de 472.876 RON, cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile B. și C. și a sumei de 776.143 RON către partea civilă S.C. I., societate aflată în faliment la momentul respectiv. A reținut de asemenea că, ulterior, prin decizia penală nr. 1380/A din 3 decembrie 2019 a Curții de Apela Galați, reclamantul A. a fost achitat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Apărarea formulată de pârâți în fața instanței de apel, în sensul că nu se poate invoca răspunderea civilă delictuală pentru un prejudiciu ce presupune accesul la justiție, vizează fondul cauzei și poate face obiect al analizei după corecta stabilire a cadrului procesual în raportul juridic obligațional rezultat din răspunderea civilă delictuală. Or, fiind învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe ce viza admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea nu putea să analizeze și să răspundă acestor apărări ce țin de fondul litigiului. Prin cea de-a doua critică, subsumat acelorași dispoziții ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că, în mod contradictoriu, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că pârâții nu sunt autorii plângerii, iar pe de altă parte, a reținut că pârâții au introdus în eroare organele judiciare. Aspectele evidențiate de recurenți nu se verifică în cuprinsul deciziei recurate. Într-adevăr, la pagina 8 din hotărâre se regăsește un pasaj în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că pârâții nu sunt autorii faptei prejudiciabile, însă respectiva statuare nu aparține instanței de apel, ci primei instanței, Curtea sintetizând doar considerentele instanței de fond care au condus la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, astfel cum reiese din lecturarea paragrafului ce are următorul conținut,: "Soluționând excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a reținut că fapta cauzatoare de prejudiciu constă în formularea de către pârâți a unor plângeri penale, care au condus la declanșarea unui proces penal finalizat, după mai mulți ani, prin achitarea inculpatului reclamant. Or, câtă vreme plângerea penală din data de 28.06.2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, înșelăciune, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum și completările ulterioare aduse acesteia în data de 15.07.2013 și apoi în data de 19.08.2013, nu au fost formulate de către pârâți ci de către numita J., în calitate de administrator al S.C. I. S.R.L., Tribunalul a reținut că aceștia nu sunt autorii faptei ilicite reclamate astfel că nu au calitate procesuală pasivă în cauză." Din contră, Curtea a reținut că nu se justifică maniera simplistă în care instanța de fond a soluționat cauza, limitându-se la a reține că fapta ilicită reclamată constă doar în formularea plângerii penale, raportându-se strict la acest act material, fără a avea în vedere conținutul concret al cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia reclamantul a detaliat activitatea ilicită imputată pârâților, evidențiind comportamentul manifestat de aceștia pe parcursul întregului proces penal, de la momentul formulării plângerilor penale și până la finalizarea cercetărilor. Se constată, așadar, caracterul nefondat al susținerilor recurenților referitoare la pretinsa contradicție existentă în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, motivarea instanței de apel justificând pe deplin concluzia acesteia că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive este rezultatul unei greșite aprecieri asupra obiectului concret al pretențiilor deduse judecății. Nefondată este și ultima critică inserată în cuprinsul cererii de recurs, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) și alin. (2) C. civ. Contrar acestei susțineri, făcând o corectă aplicare a acestor dispoziții, Curtea a reținut că în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală calitatea de pârât revine autorului faptei ilicite, rezultând cu evidență că pentru stabilirea calității procesuale pasive este esențial a se determina care este fapta ce se impută autorului. Așadar, pentru stabilirea calității de autor al faptei ilicite și implicit a reținerii legitimării procesuale pasive, se pornește de la evidențierea obiectului acțiunii în răspundere civilă delictuală, respectiv care este activitatea pretins ilicită în raport de care instanța trebuie să se pronunțe, activitate ce conduce în mod nemijlocit la persoana căreia i se impută săvârșirea respectivei fapte. Or, astfel cum anterior s-a arătat, fapta imputată pârâților chemați în judecată nu constă doar în formularea unor repetate plângeri penale finalizate cu achitarea reclamantului din cauză, cum în mod insistent susțin recurenții. Astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a avut în vedere comportamentul manifestat de pârâți pe parcursul întregului proces penal, de la momentul formulării plângerilor penale și până la finalizarea cercetărilor, proces pe parcursul căruia, pârâții, prin declarațiile făcute și prin prezentarea într-o manieră total neadevărată a relațiilor contractuale desfășurate între părți, au determinat cercetarea penală a reclamantului pentru infracțiuni pe care, în realitate, nu le-a comis. Critica ce vizează faptul că prin decizia nr. 1380/2019 instanța penală l-a achitat pe reclamant pentru faptele pentru care fusese condamnat și faptul că susținerile din plângerile penale au fost verificate și confirmate juridic prin probele administrate în dosarul penal, astfel încât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, nu poate fi primită întrucât nu poate face obiect al analizei în actuala etapă procesuală, reprezentând apărări ce țin de fondul litigiului (stabilirea în concret a prejudiciului, a caracterului licit sau ilicit al faptei, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, respectiv a vinovăției autorilor faptei ilicite). Or, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, fondul acțiunii nu a fost soluționat. Instanța de apel a reținut doar că Tribunalul nu a respectat limitele deduse judecății prin cererea de chemare în judecată și nu a stabilit corect situația de fapt, ignorând aspecte esențiale ale cauzei, de natură a evidenția faptul că pârâții au calitate procesuală pasivă, fiind părți în raportul juridic obligațional rezultat din răspunderea civilă delictuală. Având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat asupra excepției lipsei calității procesual pasive făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. și art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) și alin. (2) C. civ., astfel încât criticile recurenților nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în limitele învestirii sale, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.