Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1581/2022

HOTĂRÂRE
22.09.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1581/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele:

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de îndreptare, lămurire și înlăturare a dispozițiilor contrare cu privire la decizia civilă nr. 811 din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 640/2023
ul formulat de apelanții A. și B. împotriva sentinței nr. 4034 din data de 28 aprilie 2021 pronunțate de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 6 Calea x, ca nefondat. Au fost obligați ape
ÎCCJ 2025-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2025
., ca nefondat. A fost obligat apelantul la 1300 RON cheltuieli de judecată către Asociația de Proprietari nr. 37. 4. Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Craiova Prin încheierea nr. 120 din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Ape
ÎCCJ 2022-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1848/2022
vestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 113/10.02.2022 a Curții de Apel Craiova, împrejurare
ÎCCJ 2022-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2022
Ședința publică din data de 21 iunie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contestație în anulare: Prin decizia nr. 35 din
ÎCCJ 2022-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 653/2022
tă de contestatorul A. împotriva decizia nr. 386 A din 30 martie 2021 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă. Prin decizia nr. 8 din 07 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă