ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1482/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2013, la 19 aprilie 2013, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biserica Sf. Vineri Herasca și C., obligarea acestora să ridice pe cheltuiala proprie construcțiile provizorii amplasate ilegal pe terenul proprietatea lor, situat în București; obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi întârziere, calculate de la pronunțarea hotărârii până la ridicarea efectivă a construcțiilor; obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii trei ani, evaluate provizoriu, în vederea timbrării, la suma de 602.156,26 RON (echivalentul a 159.300,6 euro), urmând ca aceasta să se stabilească ulterior prin expertiza de specialitate.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1528 și art. 1530 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 12626 din 22 octombrie 2013, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul C. prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 1396 din 19 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins cererea, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

4.1 Prin decizia nr. 443 A din 9 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către reclamante. A anulat sentința civilă nr. 1396 din 19 noiembrie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și a trimis dosarul pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

4.2 Împotriva deciziei nr. 443 A din 9 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul C., care a fost respins, ca inadmisibil, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 967 din 24 mai 2017.

4.3 Același pârât a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 443 A din 9 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a fost respinsă prin decizia nr. 1049 A din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 1563 din 27 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și D., în contradictoriu cu pârâții Parohia Bisericii Sf. Vineri Herasca și Preot Paroh C., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1460 A din 14 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de reclamantele A. și D. împotriva sentinței nr. 1563 din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1460 din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamantele A. și D..

Recurentele au susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au afirmat recurentele că instanța de apel a realizat o motivare lacunară a soluției pronunțate, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că din considerentele hotărârii nu rezultă motivele pentru care le-au fost înlăturate susținerile din cererea de apel și probatoriile, după cum nici motivele pentru care a fost îmbrățișat parțial punctul de vedere al pârâtului C..

Au susținut că nemotivarea hotărârii echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind justificată, pentru acest motiv, pronunțarea unei soluții de casare cu trimitere spre judecare, conform art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentele au afirmat că, în urma lecturării considerentelor succinte ale deciziei recurate, reiese că instanța de apel nu a analizat probatoriile administrate în cauză. Singurele înscrisuri examinate de prima instanță și de instanța de apel au fost procesul-verbal din 26 octombrie 2012 - care atestă faptul că acele construcții provizorii ridicate de către pârâta Parohia Sf. Vineri Herasca pe terenul aflat în proprietatea lor au fost mutate de reprezentanții acesteia tot pe terenul lor - și notificarea nr. x/2012. Or, reclamantele au depus la dosar dovezi prin care au arătat că, în perioada 2010-2013, au efectuat demersurile enumerate în cuprinsul cererii de apel cu intenția de a folosi terenul, atât la autoritățile competente, cât și la pârâții în cauză.

În consecință, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

La 18 februarie 2022, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recurentele nu au depus răspuns la întâmpinare.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 ianuarie 2022, sub nr. x/2017, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 27 ianuarie 2022, s-a stabilit întocmirea raportului prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentele au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate. S-a mai apreciat de către raportor că motivele de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar cele care vizează administrarea și evaluarea probatoriului constituie critici de netemeinicie care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, conform art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C8, la data de 4 mai 2022, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentelor și intimaților, care nu au formulat puncte de vedere cu privire la acesta.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 23 iunie 2022, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) din același articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se statuează în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției atacate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentele au susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, generic, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Au afirmat recurentele că instanța de apel a realizat o motivare lacunară a soluției pronunțate, în sensul că din considerentele hotărârii nu rezultă motivele pentru care le-au fost înlăturate susținerile din cererea de apel și probatoriile, după cum nici motivele pentru care a fost admis parțial punctul de vedere al pârâtului C..

De asemenea, au învederat că "atât timp cât în considerente instanța nu analizează probele ce au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond, respingând acțiunea nu pe excepție, ci ca neîntemeiată".

Or, Înalta Curte apreciază că enunțarea unor argumente teoretice, de ordin general, care vizează condițiile pentru care instanța de judecată din recurs poate face aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la nemotivarea unei hotărâri în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu complinește obligația părții recurente instituită de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte consideră că nu este suficient ca recurentele să se invoce lipsa nemotivării hotărârii recurate în sensul că nu rezultă din considerentele acesteia motivele pentru care au fost înlăturate susținerile din cererea de apel, ci este necesar ca acestea să indice care sunt, în concret, argumentele neexaminate de instanța de control judiciar, de natură a conduce la o soluție contrară. Totodată, nu este de ajuns a arăta prin cererea de recurs faptul că instanța de apel a admis parțial punctul de vedere al pârâtului C. fără a preciza care este acesta în contextul considerentelor hotărârii atacate, care să impună o cenzură a instanței de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se mai constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au formulat și critici care vizează modalitatea de interpretare a probatoriului sau pretinsa omisiune a instanței de apel de a analiza toate probele administrate în cauză.

Cu privire la acestea, Înalta Curte apreciază că nu pot fi analizate în recurs, având în vedere că nu se referă la lipsa motivării, cum s-a susținut, ori la aplicarea greșită a legii, ci prin acest demers recurentele-reclamante solicită, în concret, reevaluarea probatoriului, operațiune juridică care excedează controlului de legalitate în cauza de față.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazului expres reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentele-reclamante, fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele soluției pronunțate de instanța de apel, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentele-reclamante nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele A. și D. împotriva deciziei nr. 1460 din 14 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2022.