ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 04 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta OCHR, în numele și pentru toți membrii săi, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență și Instituția Prefectului Municipiului București, a solicitat instanței:

a. să se constate ca pe teritoriul României la momentul respectiv nu se impune menținerea/prelungirea stării de alertă instituită prin H.G. nr. 394/18.05.2020 și prelungită succesiv prin H.G.-uri cu câte 30 zile până la momentul respectiv.

b. să se constate că starea de alertă trebuie ridicată de îndată ce numărul de cazuri de îmbolnăvire scade și nu mai prezintă riscul epidemiologic prognozat.

c. să se constate că Hotărârea de Guvern este un act unilateral cu caracter normativ emis în regim de putere publică în vederea executării legii, neputând însă să o substituie și să emită pe această cale norme cu putere de lege, deoarece ar trece în atribuțiile legislative ale Parlamentului.

d. Să se constate că pe teritoriul României impunerea condiției de a fi sănătos pentru exercitarea unor drepturi/libertăți fundamentale constituie o încălcare flagrantă a preambulului și a art. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 1 din convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 15 alin. (1) din Constituția României.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Constituția României, Legea 24/2000, Convenția CEDO.

2.1. Prin încheierea din data de 2 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a trimis dosarul pentru a fi repartizat la secția a III-a sau la secția a IV-a civilă din cadrul Curții de Apel București.

Instanța a reținut că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

A apreciat că, pentru calificarea unui litigiu ca fiind de contencios administrativ, nu are relevanță calitatea de autorități publice a pârâtelor, ci trebuie determinat dacă, raportat la obiectul cauzei, aceasta are sau nu elemente comune cu obiectul acțiunii judiciare prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

A constatat că, raportat la natura și obiectul cauzei, aceasta nu prezintă elemente comune cu tipurile de litigii prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 deoarece, din modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, cât și din precizările reclamantei privind natura litigiului cu care a înțeles să învestească instanța și temeiul de drept al cererii, reiese că s-a formulat o acțiune în constatare de drept comun.

2.2. Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 65 F din 16 mai 2022 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat dosarul spre soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, raportat la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, reclamanta, persoană juridică de drept privat, invocă apărarea unui interes legitim public, contestând oportunitatea unor noi măsuri de prelungire a stării de alertă prin hotărâre de guvern.

În aceste condiții, natura litigiului face ca acesta să fie de competența exclusivă a instanței de contencios administrativ. În acest sens, instanța a reținut și faptul că stabilirea caracterului civil al cauzei și al competenței secției civile a curții de apel ar veni în conflict cu dispozițiile art. 97 coroborat cu art. 466 și 483 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul principal acțiunii îl constituie cererea de constatare că pe teritoriul României nu se impune menținerea/prelungirea stării de alertă, solicitarea de constatare că starea de alertă trebuie ridicată de îndată ce numărul de cazuri de îmbolnăvire scade și nu mai prezintă riscul epidemiologic prognozat, cererea de constatare că Hotărârea de Guvern este un act unilateral cu caracter normativ emis în regim de putere publică în vederea executării legii, neputând însă să o substituie și să emită pe această cale norme cu putere de lege, precum și cererea de constatare că pe teritoriul României impunerea condiției de a fi sănătos pentru exercitarea unor drepturi/libertăți fundamentale constituie o încălcare flagrantă a preambulului și a art. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 1 din convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 15 alin. (1) din Constituția României.

Art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral (...) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. (...) (1^1) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat."

Potrivit art. 10 din aceeași lege "(1) Litigiile (...) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Cum din cererea de chemare în judecată, precum și din temeiurile de drept invocate de reclamant se desprinde ideea că, în esență, reclamantul se plânge instanței cu privire la o măsură dispusă printr-o hotărâre de guvern, cere neprelungirea măsurii respective și critică hotărârea de guvern, ca act unilateral cu caracter normativ, litigiul se încadrează în prevederile sus-citate, fiind de competența instanței de contencios administrativ.

În consecință, având în vedere cele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.