ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5023/2022

Ședința publică din data de 28 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.11.2021, sub numărul x/2021, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâul Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183/2021, cu modificările și completările ulterioare, iar în subsidiar, obligarea pârâtului ca toate măsurile instituite odată cu prelungirea stării de alertă, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, să fie stabilite cu respectarea principiului non-discriminării între persoanele vaccinate, vindecate și nevaccinate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 136/2020

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 525 din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că "din petitul cererii introductive, din conținutul actelor contestate precum și din obiectul vizat de acțiunea prevăzută în art. 15 din Legea nr. 136/2020 (Ordinele șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau ale persoanei desemnate de acesta, emise în temeiul prezentei legi) rezultă cu evidență că hotărârile emise de Guvern cu privire la prelungirea stării de alertă nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 136/2020".

Reține instanța că din moment ce nu pot fi aplicabile regulile de procedură din Legea nr. 136/2020 și întrucât nu există alte reguli de procedură în Legea nr. 55/2020 în temeiul căreia sunt emise hotărârile de Guvern contestate în cauză, rezultă că prezentul litigiu este de contencios administrativ astfel că devin incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 sub aspectul stabilirii competenței instanței de contencios administrativ (atât material cât și teritorial) întrucât nu există alte reguli de procedură derogatorii sub acest aspect în Legea nr. 55/2020 în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern contestată în cauză.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal

Pe rolul Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr. 57/2022 pronunțată la data de 03 iunie 2022 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Bacău a dat eficiență principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., în raport de precizarea expresă a reclamantei din conținutul cererii de chemare în judecată conform căreia:

"rog instanța de față să se considere ținută de temeiul de drept indicat de mine în cerere, întrucât mă opun expres la recalificarea cererii".

A apreciat Curtea de Apel Bacău că rolul activ al judecătorului nu poate avea drept consecință înlăturarea principiului disponibilității prin soluționarea cauzei într-un alt temei de drept decât cel indicat în mod clar și expres de către reclamantă cu atât mai mult în situația în care partea a solicitat expres instanței de judecată să se considere ținută de temeiul de drept indicat în cuprinsul cererii.

În aplicarea principiului disponibilității,având în vedere temeiul de drept în baza căruia reclamanta a solicitat să îi fie soluționată cauza (art. 15 din Legea nr. 136/2020), Curtea de Apel Bacău a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, și cum sediul autorității emitente este în București, instanța competentă a soluționa prezenta cauză este Curtea de Apel București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul cererii deduse judecății vizează pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183/2021, cu modificările și completările ulterioare, iar în subsidiar, obligarea pârâtului ca toate măsurile instituite odată cu prelungirea stării de alertă, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, să fie stabilite cu respectarea principiului non-discriminării între persoanele vaccinate, vindicate și nevaccinate.

Legea nr. 136/2020, reținută de instanța de trimitere, reglementează următoarele măsuri:

a) carantina persoanelor, definită la art. 3 lit. a) și reglementată la art. 7 și art. 11 din Legea nr. 136/2020;

b) carantina zonală, definită la art. 3 lit. b) și reglementată la art. 12 din Legea nr. 136/2020;

c) izolarea, definită la art. 3 lit. c) și reglementată la art. 8 din Legea nr. 136/2020;

d) monitorizarea și, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a minorilor, persoanelor puse sub interdicție, persoanelor cărora li s-a instituit tutela sau curatela ori persoanelor care, din cauza vârstei, bolii sau altei cauze, din orice alt motiv, rămân fără supraveghere și îngrijire, în situația în care aceste persoane se aflau anterior în ocrotirea unei persoane față de care a fost luată măsura carantinei sau a izolării, potrivit art. 9 din Legea nr. 136/2020.

Analizând hotărârea atacată în raport cu măsurile prevăzute de Legea nr. 136/2020, se constată că prin această hotărâre nu s-a dispus nicio astfel de măsură.

Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 1183/2021 a fost prelungită starea de alertă începând cu data de 9 noiembrie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, așa cum se dispune prin art. 2 din H.G. nr. 1183/2021:

"Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire și control ale infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a)anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns";

b)anexa nr. 2 - "Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților";

c)anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, potrivit cărora "Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare la data publicării", iar conform art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004 "Hotărârile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ".

Or, în condițiile în care prin hotărârea atacată s-a stabilit aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, se constată că aceasta intră în categoria actelor sus-menționate, iar regimul său de contestare este cel reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004.

Totodată, reține Înalta Curte că instanța de judecată nu este ținută de temeiul de drept invocat de către reclamantă, fiind obligată să analizeze temeinicia cererii în raport de motivele de fapt ale acesteia și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii, întrucât, spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, temeiul juridic al acesteia poate fi pus în discuție de către instanța de judecată care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, sunt incidente cauzei dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conform căreia "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului", normă juridică în vigoare la data sesizării instanței și care reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului.

Așadar, deși art. 15-17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, cu privire la instanța competentă și compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situația dedusă judecății nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale.

Reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora, "cauzele date potrivit legii, în competența primei instanțe, (...) se judecă în complet format dintr-un judecător".

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., pe intervenientul Ministerul Afacerilor Interne și pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2022.