ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6084/2021

Ședința publică din data de 07 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 09 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1070 din 08 noiembrie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, inclusiv anularea: Anexei nr. 1 privind măsura pentru creșterea capacității de răspuns; Anexei nr. 2 privind măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților și Anexei nr. 3 privind măsurile pentru diminuarea impactului de risc.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că art. 1 din H.G. nr. 1183/09.11.2021, prin care sunt enumerate toate hotărârile de guvern ce au fost edictate pentru prelungirea stării de alertă, pe de o parte nu îndeplinește exigențele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, în sensul că hotărârile menționate nu cuprind datele exacte de adoptare și aplicabilitate, iar, pe de altă parte starea de alertă instituită prin acest text legal s-a transformat într-o stare permanentă, care s-a prelungit începând cu data de 18.05.2020 când s-a instituit prin H.G. nr. 394/18.05.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1410/18.05.2020, fiind continuată prin H.G. nr. 1183/09.11.2021.

A apreciat reclamantul că starea de alertă s-a prelungit fără o justificare legală, iar prin măsurile luate de autorități prin hotărârile de guvern, de prelungire a stării de alertă, au fost restricționate în mod nelegal drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu spre soluționare unui complet de fond specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ, respectiv Completului C17 Fond.

2.1. Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Completul C17 Fond, a admis excepția de necompetență materială procesuală invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unui complet de judecată de 3 judecători specializat în soluționarea acțiunilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că actul administrativ normativ criticat a fost adoptat, în principal în baza prevederilor Legii nr. 55/2020 și parțial în baza prevederilor Legii nr. 136/2020.

Astfel, a considerat că prima lege aplicabilă este Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care nu conține dispoziții de procedură privind soluționarea litigiilor, iar legea de drept comun în materia contenciosului administrativ, și anume Legea nr. 554/2004, nu se poate aplica deoarece prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021 din 08 iunie 2021 a fost exclusă această lege de la aplicabilitatea în această materie.

În contextul reliefat, a apreciat că Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, constituie dreptul comun în materia reglementărilor legale în situații epidemiologice, fiind incidente dispozițiile art. 15 din actul normativ menționat și, în raport de prevederile art. 15 alin. (6) competența materială procesuală de soluționarea cauzei aparține unui complet de judecată alcătuit din 3 judecători, specializat în acest tip de acțiuni.

Dosarul a fost reînregistrat în evidența secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București la data de 23 noiembrie 2021, cu nr. x/2021*, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată 6FIII constituit conform art. 15 din Legea nr. 136/2020.

2.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Completul de judecată 6FIII constituit conform art. 15 din Legea nr. 136/2020, prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului constituit conform art. 15 din Legea nr. 136/2020 din cadrul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în soluționarea cererii având ca obiect anulare hotărâre de guvern privind prelungirea stării de alertă instituite pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19; a trimis cauza spre competență soluționare completului C17 Fond, inițial învestit, din cadrul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că în condițiile declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 și în lipsa reglementării de către legiuitor a unei proceduri clare, care să respecte toate exigențele legale în procedura de soluționare a cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de guvern privind instituirea și prelungirea stării de alertă pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, aceste acțiuni nu intră în competența de soluționare a completurilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, care soluționează doar acțiunile în anularea actelor administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor speciale privind carantina zonală.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport de obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre ipoteza prevăzută la art. 136 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., dispozițiile privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate și completelor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere.

Demersul judiciar al reclamantului A. în cauza pendinte vizează anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 09 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1070 din 08 noiembrie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și anularea Anexei nr. 1 privind măsura pentru creșterea capacității de răspuns; Anexei nr. 2 privind măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților și Anexei nr. 3 privind măsurile pentru diminuarea impactului de risc.

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale în raport de obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente în materie, prin prisma normelor de competență materială procesuală a completurilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, și anume Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Relativ la chestiunea supusă analizei Înalta Curte reține că din preambulul Hotărârii nr. 1183/2021 din 08 noiembrie 2021 a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1070 din 08 noiembrie 2021, rezultă că aceasta a fost adoptată având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, a indicat necesitatea menținerii unui răspuns amplificat la situația de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 03.11.2021", întocmit la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

În același preambul sunt indicate ca și temeiuri de drept prevederile art. 108 din Constituția României, republicată, cele ale art. 3, art. 4, art. 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prevederile O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, la emiterea actului normativ contestat au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, precum și prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

La art. 1 din actul normativ contestat s-a dispus, începând cu data de 09 noiembrie 2021, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, pe întreg teritoriul țării, iar la art. 2 din același act normativ s-a prevăzut că pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire și control ale infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în: a) anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns"; b) anexa nr. 2 - "Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților", c) anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc", anexe care, potrivit art. 6, fac parte integrantă din actul normativ în discuție.

Anterior pandemiei de COVID-19, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 21/2004 prin care starea de alertă era declarată prin hotărârile C.N.S.U., iar începând din anul 2020, prin Legea nr. 55/2020, stipulată ca temei juridic în preambulul hotărârii contestate, s-a stabilit că starea de alertă se declară, se prelungește, sau, după caz, încetează prin hotărâre de guvern, act al conducătorului administrației publice, hotărârile C.N.S.U reprezentând forme procedurale anterioare emiterii hotărârii de guvern, prin care se formulează propuneri și măsuri privind managementul tipurilor de risc, respectiv instituirea de măsuri și propuneri de prelungirea stării de alertă și de măsuri în legătură cu prevenirea și combaterea pandemiei de COVID -19, aprobate ulterior prin hotărâre de guvern.

În speță, se constată că majoritatea măsurilor dispuse sunt adoptate în temeiul Legii nr. 55/2020.

În ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor având ca obiect măsurile prevăzute de Legea nr. 55/2020, legiuitorul a prevăzut reguli în cadrul art. 72 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 și intrat în vigoare la data de 18 mai 2020:, (1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezentei legi.

(2) Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea și combaterea unei pandemii COVID-19, dispozițiile art. 2 lit. f) și m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) și (6), art. 20 lit. c) și d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) și art. 42 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile."

Cu alte cuvinte, prin norma de excepție cuprinsă la art. 72 s-a considerat că art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 devine inaplicabil raportat la pandemia de COVID-19.

Cu privire la textul art. 72 anterefit, prin Decizia nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, Curtea Constituțională a României a constatat că: "dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituționale."

Din dispozitivul acestei decizii se observă faptul că instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și neconstituționalitatea soluției legislative cuprinse în art. 72 alin. (1) din Legea nr. 50/2020.

La art. 42 alin. (3) din O.U,G. nr. 21/2004 legiuitorul a statuat în sensul că "Hotărârile prevăzute la alin. (1) (hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare la data publicării) pot fi atacate în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ".

Spre deosebire de O.U.G. nr. 21/2004, Legea nr. 55/2020 reprezintă norma specială în ceea ce privește starea de alertă instituită pentru prevenirea și combaterea unei pandemii de COVID-19, iar prin art. 72 alin. (2) legiuitorul a introdus o excepție de la obligativitatea aplicării dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004, în considerarea principiului specialia generalibus derogant.

În acest context este de observat, astfel cum s-a arătat, că potrivit dispozitivului Deciziei nr. 392/2021 din 08 iunie 2021 a Curții Constituționale, normele legale constatate a fi neconstituționale sunt chiar normele de excepție cuprinse la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, care prevăd că pentru starea de alertă instituită în vederea prevenirii și combaterii unei pandemii COVID-19, nu sunt aplicabile, printre altele, dispozițiile art. 42 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, prin urmare, implicit prevederile alin. (3) referitoare la posibilitatea atacării hotărârilor prevăzute la alin. (1) al aceluiași text, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din considerentele deciziei instanței de contencios constituțional rezultă că obiectul acesteia l-a vizat posibilitatea atacării la instanța de contencios administrativ a hotărârilor de guvern privind starea de alertă.

În referire la dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 Curtea Constituțională a reținut că acestea relevă o reglementare lipsită de claritate și predictibilitate în ceea ce privește stabilirea procedurii jurisdicționale aplicabile acestor acțiuni în contencios administrativ, normele acestui act normativ neoferind garanția soluționării cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție.

Pentru remedierea acestor deficiențe legislative și înlăturarea viciului de neconstituționalitate constatat, legiuitorul trebuia să reglementeze o procedură clară și previzibilă, care să asigure posibilitatea soluționării cauzelor în regim de urgență, într-un termen foarte scurt, lucru care până în prezent nu a fost realizat.

Ca urmare, este neîndoielnic că declararea ca neconstituțională a soluției legislative prevăzute în art. 72 din Legea nr. 55/2020 și împrejurarea că legiuitorul nu a reglementat până la acest moment o procedură care să respecte toate exigențele legale în procedura de soluționare a cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de guvern privind instituirea și prelungirea stării de alertă pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, nu poate avea drept consecință excluderea acestor acte controlului instanțelor de contencios administrativ, în condițiile în care aceste acțiuni în anulare nu intră în sfera de reglementare a art. 15 din Legea nr. 136/2020 și, implicit, în sfera de competență a completurilor specializate în soluționarea acestui tip de acțiuni, dat fiind faptul că aceste din urmă dispoziții reglementează situația contestării actelor administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor speciale privind carantina zonală.

Astfel, deși art. 15 - 17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ cu privire la instanța competentă și compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situația dedusă judecății nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale, deoarece actul atacat nu se referă la instituirea carantinei zonale, în temeiul art. 12 raportat la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020.

În plus, în argumentarea soluției pronunțate Înalta Curte are în vedere și evoluția legislativă ulterioară pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, reținând în acest sens faptul că legiuitorul a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2021 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 643 din 30 iunie 2021, prin care a intervenit legislativ în cuprinsul unor acte normative din sfera situațiilor de urgență în domeniului sănătății publice, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență și Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

În ceea ce privește Legea nr. 136/2020, art. 15 alin. (4) a fost modificat în sensul includerii în categoria actelor administrative cu caracter normativ, și a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență, precum și a obligativității publicării tuturor actelor normative cu caracter normativ astfel completate, în Monitorul Oficial al României, Partea I, modificare legislativă determinată de pronunțarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3479 din 09 iunie 2021, prin care a fost anulată o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, constatându-se că nu a fost îndeplinită obligația prevăzută la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 referitoare la asigurarea publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cât privește Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, legiuitorul a completat acest act normativ după cum urmează:

La articolul 8

1

, după alin. (5) a introdus două noi alineate, alin. (5

1

) și (5

2

), cu următorul cuprins:"(5

1

) Departamentul pentru Situații de Urgență reprezintă și apără drepturile și interesele legitime ale Comitetului Național în fața instanțelor de judecată și a altor organe de jurisdicție, în cauzele în care Comitetul Național este parte și exercită căi de atac sau orice mijloace legale de apărare. În aceste cauze, renunțarea la judecată sau la calea de atac se aprobă prin notă, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență, de președintele Comitetului Național sau de persoana desemnată prin decizia acestuia.(5

2

) Cheltuielile de judecată derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului se achită din bugetul Ministerului Afacerilor Interne."

Totodată, după articolul 42 a introdus un nou articol, articolul 42

1

, cu următorul cuprins: "Art. 42

1

(1) Hotărârile Comitetului Național cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 (vizează atribuțiile principale ale Comitetului Național) se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în situații deosebite care nu suferă întârziere, când nu poate fi realizat fluxul de publicare prevăzut de art. 12-14 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Comitetului Național cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se aplică de îndată și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, imediat ce acest lucru este posibil. Situațiile deosebite care nu suferă întârziere, precum și aplicarea de îndată sunt consemnate în cuprinsul hotărârii Comitetului Național. (3) Hotărârile Comitetului Național prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Se observă în acest sens că legiuitorul a înțeles să reglementeze în privința contestării acestor Hotărâri ale Comitetului Național (prin care se formulează, între altele, propuneri și măsuri privind managementul tipurilor de risc, aprobate ulterior prin hotărâre de guvern, respectiv propuneri privind instituirea stării de urgență de către președintele României), aceeași procedură prevăzută de legea de drept comun în materia contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, din modalitatea de configurare a dispozițiilor Legii nr. 136/2020 rezultă că legiuitorul a intenționat să instituie proceduri speciale doar în situația instituirii carantinei zonale sau a izolării ori carantinării personale, măsuri care presupun o restrângere a unor drepturi și libertăți fundamentale într-o situație excepțională de risc epidemiologic și biologic.

Așadar, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut în mod clar și fără echivoc o procedură de contestare a actelor administrative cu caracter normativ de tipul celui în discuție în cauza pendinte, Înalta Curte, deși în cuprinsul Anexei nr. 2 privind măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților, de asemenea contestată în cauză, este prevăzută posibilitatea instituirii izolării și carantinei persoanelor în condițiile art. 7, 8 și 11 din Legea nr. 136/2020, apreciază că în stabilirea competenței materiale procesuale de soluționare a prezentei cauze nu poate reține ca fiind relevantă simpla menționare a posibilității dispunerii măsurilor izolării și carantinării, acest aspect nefiind de natură a atrage competența completului de judecată de 3 judecători specializat în soluționarea acțiunilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020.

Pe cale de consecință, se constată că regimul de contestarea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 09.11.2021 nu poate fi decât cel reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004, în complet de judecător unic.

Totuși, chiar dacă prin dispozitivul Deciziei nr. 392/2021 din 08 iunie 2021,Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea normelor de excepție cuprinse la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, care prevăd că pentru starea de alertă instituită în vederea prevenirii și combaterii unei pandemii COVID-19, nu sunt aplicabile, printre altele, dispozițiile art. 42 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență și, prin urmare, implicit prevederile alin. (3) referitoare la posibilitatea atacării hotărârilor prevăzute la alin. (1) al aceluiași text, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu poate fi ignorat caracterul obligatoriu al acestei decizii, inclusiv al considerentelor pe care se sprijină aceasta.

În considerentele deciziei menționate s-a statuat, în esență, cu privire la faptul că dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde exigențelor soluționării cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție.

Astfel fiind, pentru a se asigura respectarea și a se da eficiență dispozițiilor art. 147 din Constituția României referitoare la deciziile Curții Constituționale, judecătorul fondului va avea în vedere considerentele Deciziei CCR nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, asigurând părților un drept efectiv de acces la justiție prin soluționarea cauzei ținând cont de circumstanțele acesteia și de cerințele echității, cu respectarea principiului celerității judecării cauzei lor, în aprecierea acordării termenelor de soluționare urmând să uzeze de prevederile C. proc. civ., aplicabil în condițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, care oferă pârghiile necesare realizării acestui deziderat, conform dispozițiilor art. 241 C. proc. civ.

În contextul factual și normativ reliefat, cum litigiul pendinte vizează solicitarea reclamantului A., de anularea unei hotărâri de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, competența de soluționare a acțiunii revine completului de fond de judecător unic din cadrul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Față de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea completului de fond de judecător unic din cadrul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea completului de fond de judecător unic din cadrul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 07 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.