ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 iunie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 din data de 26 aprilie 2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Aeronautică Civila, solicitând obligarea pârâtei la a răspunde cererilor adresate instituției la datele de 26 noiembrie 2020, 19 decembrie 2020 și 31 decembrie 2020, la reluarea procedurii de examinare profesională a reclamantei, la a permite efectuarea controlul medical periodic pentru obținerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL și obligarea la plata sumei de 150.000 euro cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1500 din 23 septembrie 2021, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 273/CA din data de 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza la Judecătoria Sectorului 1 București.
Instanța a reținut că reclamanta a sesizat instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la a răspunde cererilor adresate instituției la datele de 26.11.2020, 19.12.2020 și 31.12.2020, la reluarea procedurii de examinare profesională a reclamantei, la a permite efectuarea controlul medical periodic pentru obținerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL și obligarea la plata sumei de 150.000 euro cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Nu sunt indicate temeiuri de drept din cuprinsul legii contenciosului administrativ, cererea fiind o narare a evenimentelor, fără referire la temeiuri legale.
În privința cererilor adresate instituției pârâte la datele de 26.11.2020, 19.12.2020 și 31.12.2020 (ce reprezintă în fapt corespondență mail), chiar reclamanta afirmă că nu au urmărit soluționarea unor drepturi ori contestarea rezultatului examinării, ci obținerea de informații suplimentare.
Astfel, prin cererea din 26.11.2020 se solicită copii ale unor documente, prin cererea din 19.12.2020 se afirmă că nu au fost primite documentele solicitate, reclamanta exprimându-și îngrijorarea pentru încercarea de discreditare a sa, iar prin cererea din 31.12.2020 reclamanta comunică că nu a primit încă răspuns.
A apreciat instanța că astfel de solicitări nu pot fi încadrate în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Reținându-se obiectul cererii - obligație de a face - de a se răspunde unor solicitări de comunicare a unor documente personale, instanța de contencios administrativ a constatat că nu are competența de soluționare, aceasta aparținând judecătoriei care urmează a stabili și temeiul aplicabil.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a considerat că nu a fost sesizată cu o contestație asupra respingerii la examinarea practică. Mai mult, prin cerere reclamanta a solicitat reluarea procedurii, adică reexaminarea, cu toate etapele acesteia. A conchis că nici această cererea nu este de competența instanței de contencios administrativ, putând fi încadrată la "obligație de a face".
În mod similar, a apreciat, raportat la cel de-al treilea capăt de cerere, că reclamanta nu specifică niciun temei juridic potrivit cu care examinarea medicală nu se poate efectua decât cu permisiunea pârâtei și în ce formă trebuie exprimată această permisiune, cu atât mai mult cu cât pârâta afirmă că nu are competențe legate de examinarea medicală, ci numai de examinarea documentelor medicale.
A concluzionat că aceste cereri nu pot fi încadrate în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu au fost adresate instituției pârâte care nu le-a soluționat, ci direct instanței de judecată.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 4249/2022 din 28 aprilie 2022, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu de la data de 05 mai 2022 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.
A constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat dosarul spre soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, petenta a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea instituției publice, care deține calitatea de pârât, la soluționarea cererii acesteia, astfel cum i-a fost adresată.
A apreciat incidența în cauză a art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. g), art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
A arătat că instanța nu poate achiesa la considerentele reținute în cadrul sentinței civile nr. 273/CA, în sensul că reclamanta nu a urmărit exercitarea unor drepturi, prin cererile adresate pârâtei, ci doar obținerea de informații suplimentare, ceea ce ar determina înlăturarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceste aspecte ar viza, cel mult, existența sau nu a interesului formulării acțiunii, iar nu necompetența instanței de contencios administrativ.
În cauză, din modalitatea în care a fost formulat petitul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că rezultă clar temeiul de drept, în baza căruia trebuie stabilită competența materială, de soluționare a cauzei.
Față de motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, instanța a conchis că sunt incidente art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. g) și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Reclamanta a învestit instanța cu o cererea de chemare în judecată prin care solicită obligarea pârâtei la a răspunde cererilor adresate instituției la datele de 26 noiembrie 2020, 19 decembrie 2020 și 31 decembrie 2020. Prin aceste cereri, reclamanta invocă obținerea de informații suplimentare cu privire la baza legală și oportunitatea anumitor măsuri luate în ceea ce o privea, criticându-le. Mai solicită reluarea procedurii de examinare profesională, permiterea efectuării controlului medical periodic pentru obținerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL și obligarea la plata sumei de 150.000 euro cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta s-a întemeiat în cuprinsul cererii pe prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
Conform art. 2 alin. (1) lit. g) din aceeași lege:
"g) instanță de contencios administrativ, denumită în continuare instanță, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale;"
Art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege prevede că:
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Reclamanta arată, în esență, faptul că nu i s-a răspuns la trei cereri, prin intermediul cărora critica anumite măsuri luate împotriva sa. Aceste măsuri au constat în refuzul autorității de a efectua examinarea sa medicală, deși acesteia îi expira certificatul medical, conduita deficientă a examinatorului pe durata verificării competențelor sale de zbor, refuzul autorității de a-i comunica formularul de testare și raportul întocmit cu această ocazie.
Observând cuprinsul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că aceasta este circumscris tipurilor de cereri prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta se plânge de nesoluționarea unor cereri adresate autorității, solicită să i se recunoască un drept pretins, în concret abilitatea de a derula zboruri, precum și repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin respectiva conduită.
Având în vedere aceste aspecte, raportat la motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea dedusă judecății nu este de natură civilă, ci se circumscrie raporturilor de contencios administrativ, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. g) și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.