ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 august 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuță" Cluj-Napoca, solicitând instanței să dispună obligarea acestui pârât la plata către reclamantă a sumei de 50.000 €, cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și art. 1373 C. civ. La 20 septembrie 2019 reclamanta a depus modificare a cererii introductive, prin care a chemat în judecată, pe lângă Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuță" Cluj-Napoca și pe B., solicitând obligarea acestor pârâți, în solidar, la plata acelorași daune morale și materiale indicate în petitul cererii de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 148 din 5 martie 2021, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, unită cu fondul cauzei. A respins cererea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuță" Cluj-Napoca și B., având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală. A respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuță" Cluj-Napoca, împotriva asiguratorului S.C. C. S.A., ca lipsită de obiect și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul B. împotriva asiguratorului S.C. D. S.A., ca fiind lipsită de obiect. A fost obligată reclamanta să achite pârâtului B. suma de 12.131 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 261/A din 6 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 148 din 5 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a menținut-o. Apelanta-reclamantă a fost obligată să plătească intimatului B. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 261/A din 6 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.. Au fost formulate următoarele critici: Prin hotărârea pronunțată de curtea de apel s-a respins apelul formulat de reclamantă, reținându-se, în esență, în motivare că nu sunt îndeplinite cele trei condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv: nu există faptă ilicită, nu există culpă și nici prejudiciu, pe cale de consecință neexistând nici raport de cauzalitate. Instanțele de apel au aplicat greșit prevederile legale din materia răspunderii civile delictuale. Potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, iar la alin. (2) al aceluiași articol se arată că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Inexistența faptei ilicite a fost reținută greșit, deoarece fapta ilicită este reprezentată de diagnosticul greșit. Acordarea sau neacordarea chimioterapiei este subsecventă acestui moment, iar scuza prezentată de martori și reținută de instanțele de fond, în sensul că tratamentul chimioterapeutic postoperator ar fi fost oricum recomandat, nu trebuie să facă obiectul analizei instanței în ceea ce privește existența sau inexistența faptei ilicite. Instanța s-a raportat eronat la declarațiile martorilor, care au susținut că diagnosticul greșit ar fi scuzabil, raportat la împrejurarea că pârâtul B. nu a fost "supraspecializat" în domeniul tumorilor ovariene. Instanța trebuia să observe că pârâtul își invocă propria culpă în apărare, contrar principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Normele de drept material au fost aplicate greșit, întrucât, potrivit doctrinei, faptele ilicite sunt conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pornind de la această definiție, recurenta a considerat că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 1.357 C. civ. În ceea ce privește vinovăția, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., pârâtul B. răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Recurenta a apreciat că stabilirea unui diagnostic greșit, care a dus la suportarea unor ședințe de chimioterapie reprezintă o faptă ilicită săvârșită din culpă, prin urmare și această condiție este îndeplinită. Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta a arătat că prejudiciul constă în suportarea consecințelor ședințelor de chimioterapie (căderea părului, umflarea membrelor superioare, stresul și presiunea psihică la care a fost supusă). Recurenta a susținut că este îndeplinită și cea de-a patra condiție a răspunderii civile delictuale, deoarece între fapta ilicită, constând în stabilirea unui diagnostic greșit, și prejudiciul suferit, respectiv suportarea ședințelor de chimioterapie, există raport de cauzalitate, motiv pentru care instanța de apel a încălcat prevederile C. civ. în materia răspunderii civile delictuale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 25 noiembrie 2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 5. Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 16 iunie 2022, în vederea soluționării recursului, când a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Se constată că aspectele dezvoltate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs vizează îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, fiind astfel criticată temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia. Astfel, deși au fost invocate dispozițiile art. 1.357 C. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs au fost analizate condițiile răspunderii civile delictuale, recurenta-reclamantă susținând că în mod greșit instanța de apel nu a reținut existența faptei ilicite, raportat la declarațiile martorilor. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, așa cum a procedat recurenta, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept. Înalta Curte reține că prezentarea nemulțumirilor cu privire la stabilirea situației de fapt și interpretarea probelor administrate nu se constituie în critici de nelegalitate, dat fiind că recursul este o cale de atac nedevolutivă, care nu presupune rejudecarea fondului pricinii. Aceeași concluzie se impune și cu privire la susținerea în sensul că instanța de fond trebuia să observe că pârâtul B. și-a invocat propria culpă în apărarea intereselor sale, în condițiile în care recurenta-reclamantă precizează că martorii au susținut că diagnosticul greșit ar fi oarecum scuzabil. Recurenta-reclamantă a invocat în mod formal că normele de drept material au fost aplicate greșit, întrucât în dezvoltarea acestei critici a redat definiția faptei ilicite, fără să arate în ce mod instanța de apel ar fi interpretat sau aplicat greșit dispozițiile art. 1.357 C. civ. față de raportul juridic dedus judecății. O altă critică privește vinovăția, prin intermediul căreia s-a apreciat că stabilirea unui diagnostic greșit, care a dus la suportarea unor ședințe de chimioterapie reprezintă o faptă ilicită săvârșită din culpă, prin urmare și această condiție este îndeplinită, iar potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ. pârâtul B. ar trebui să răspundă pentru cea mai ușoară culpă. Nici această critică nu poate fi circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu relevă modul în care dispozițiile legale menționate ar fi fost aplicate greșit de către instanța de apel, ci reprezintă, mai degrabă, argumente pentru care soluția este neîntemeiată. O altă critică privitoare la situația de fapt stabilită în speță a fost expusă cu privire la prejudiciul invocat de recurenta-reclamantă, precum și în ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Încălcarea prevederilor C. civ. în materia răspunderii civile delictuale a fost invocată și raportat la împrejurarea condiția legăturii de cauzalitate, recurenta susținând că este îndeplinită și cea de-a patra condiție a răspunderii civile delictuale. Or, nu se poate reține că această critică este subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care se critică modul în care instanța a apreciat că este sau nu îndeplinită și această condiție a răspunderii civile delictuale. Înalta Curte observă că nu au fost prezentate critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, în raport cu prevederile art. 489 alin. (3), Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. Față de soluția pronunțată, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe reclamanta A. la plata sumei de 500 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse în conformitate cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la circumstanțele cauzei și activitatea desfășurată de avocat.