ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2022

Obiectul cererii de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la 24 iulie 2020, revizuenții A. S.R.L., B., C., D., E., F. și G. au formulat în contradictoriu cu intimatul Orașul Bușteni - prin primar, cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 112 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În drept, cererea de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire Prin decizia nr. 2230 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de revizuentă, a admis excepția inadmisibilității invocată de intimat și a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 1599 din 15 septembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Hotărârea pronunțată în rejudecare Prin decizia nr. 642 din 3 martie 2022 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 112 din 27 mai 2009, formulată de revizuenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Orașul Bușteni - prin primar, ca nefondată. La termenul de judecată din 3 februarie 2022 s-a luat act că nu se insistă în soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Orașului Bușteni și a lipsei capacității procesuale a acestei structuri invocate inițial pe cale de întâmpinare. La același moment procesual s-a respins excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei persoană juridică, excepția lipsei de interes a revizuentei S.C. A. S.R.L. și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, a persoanei care a semnat cererea de revizuire, toate invocate pe cale de întâmpinare. Totodată, curtea a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuenților persoane fizice, invocată din oficiu pentru considerațiile expuse în aceeași încheiere. S-a luat act de renunțarea la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție privitor la interpretarea sintagmei "care evocă fondul hotărârii" în cazul hotărârilor de apel. Curtea, analizând, în rejudecare, după casarea cu trimitere, cererea de revizuire prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente a reținut următoarele: S-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile stipulate de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. pentru următoarele argumente: Nu este suficientă descoperirea ulterior judecății a unor acte noi, determinante, ci este necesar ca, faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fie ori consecința ascunderii acestora de partea potrivnică - ipoteză neinvocată în speță, ori a existenței unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat descoperirea și care să fi fost mai presus de voința părții, cu alte cuvinte este vorba de imposibilitate absolută de înfățișare. În cauză, înscrisul nou este reprezentat de actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr. x din 12 februarie 1934 de Judecătoria Mixtă Sinaia, care s-a aflat și se află în păstrarea Arhivelor Naționale - Serviciul Județean Prahova. De vreme ce calitatea de detentor a înscrisului aparține unei instituții publice, contestatorii din litigiul soluționat prin decizia ce face obiectul revizuirii, revizuenta preluând situația juridică a acestora în baza clauzelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 februarie 2019 de H., I., puteau procura și înfățișa respectivul act în cadrul procedurii judiciare finalizate prin decizia nr. 112 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În ceea ce privește susținerile revizuentei în sensul că și autorii acesteia ar fi făcut demersuri la Arhivele Naționale, fără a primi vreun răspuns, curtea a reținut în primul rând, că singura dovadă în acest sens este înscrisul aflat la dosar apel. Simpla împrejurare că, la un moment dat, apărătorul apelanților s-ar fi adresat cu atare solicitare nu este suficientă pentru a dovedi imposibilitatea de prezentare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care trebuie să fie una insurmontabilă, asociată forței majore. Astfel, în situația în care instituția publică ar fi refuzat să furnizeze relațiile sau ar fi rămas în pasivitate, împrejurări nedovedite, contestatorii aveau la îndemână mijloace juridice de procurare. Curtea a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul invocat să nu fi putut fi folosit în procesul în care a fost pronunțată hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Ca atare, nu s-a mai procedat la analizarea celorlalte condiții, de vreme ce lipsa uneia dintre acestea face ca cererea de revizuire să nu poată fi primită.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 642 din 3 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs revizuenta A. S.R.L.. Au fost formulate următoarele critici: Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat nelegalitatea parțială a deciziei recurate, deoarece instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod. Au fost încălcate principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că nu a fost pusă în discuția părților împrejurarea privind pretinsa lipsă a răspunsului Arhivelor Naționale, care ar fi putut fi clarificată de revizuentă dacă ar fi făcut obiectul dezbaterilor. În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a susținut și încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., dat fiind că instanța nu a stăruit în clarificarea situației de fapt și nu a verificat toate susținerile și dovezile din dosar, deși a avut la dispoziție mijloace probatorii care să conducă la aflarea adevărului. Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a criticat că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât a fost avută în vedere o premisă greșită, respectiv că revizuenta ar fi susținut că Arhivele nu au transmis niciun răspuns la solicitarea J., când de fapt aceasta a argumentat că instituția nu a transmis actul de proprietate. Instanța a reținut că revizuenții puteau procura actul de proprietate, această concluzie fiind străină de natura cauzei și contrazisă de probatoriul administrat în cauză. În continuare, recurenta-revizuentă a expus aspecte de fapt relevante, cu privire la care consideră că nu au fost valorificate de curtea de apel. Au precizat că din adresa din 12 martie 2008 rezultă că reclamanții au formulat adrese cu maximă diligență, inclusiv la singura autoritate care deținea înscrisul. Față de aceste aspecte de fapt, au apreciat că raționamentul curții de apel a pornit de la o premisă faptică eronată, străină de natura cauzei. A concluzionat acest argument în sensul că răspunsul primit de la Arhivele Naționale - Direcția Județeană Prahova a fost negativ, deoarece au fost informați că imobilul proprietatea B., respectiv K. nu figurează în evidențele deținute de această instituție, motiv pentru care revizuenții au avut o conduită diligentă. Motivele deciziei atacate sunt contradictorii, de vreme ce instanța a reținut că înscrisul putea fi procurat și înfățișat, dar pe de altă parte nu a menționat că instituția publică la care face referire nu a emis în mod benevol documentul în anul 2008, în ciuda faptului că a fost solicitat expres de partea interesată. Caracterul contradictoriu mai privește și împrejurarea că instituția publică nu a refuzat să furnizeze relațiile, ci a emis adresa nr. x/2008, în care a menționat că în evidențele pe care le deține nu figurează dosarul imobilului proprietatea B., respectiv K.. Recurenta a subliniat că nu poate accepta această contradicție logică de argumentare și raționament juridic, având în vedere că obiectul litigiului este un drept de proprietate, pe care Orașul Bușteni evită în continuare să îl recunoască. Insuficienta motivare a deciziei atacate rezultă din neanalizarea argumentului revizuentei privind identitatea dintre persoanele care au semnat adresele de răspuns. De asemenea, curtea nu a arătat de ce a înlăturat argumentul revizuentei privind modalitatea în care au acționat reclamanții și faptul că răspunsurile Arhivelor Naționale sunt concludente în a exclude orice culpă a revizuenților. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a criticat că instanța a schimbat natura, realitatea obiectivă, respectiv înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al răspunsului emis de Arhivele Naționale în 2008. Existența răspunsului emis de această instituție, prin care se specifică expres că nu deține actul de proprietate conduce la aprecierea eronată a lipsei răspunsului, din care instanța derivă culpa revizuentei. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Împrejurarea mai presus de voința părților, ce a împiedicat înfățișarea înscrisului, nu poate fi subsumată ori asimilată forței majore, cu excluderea culpei instituției publice ce deținea înscrisul solicitat. S-a arătat că art. 322 C. proc. civ. a fost aplicat greșit și în mod prejudicios pentru revizuentă, fiind interpretată greșit sintagma "înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților". Aplicabilitatea textului legal a fost limitată doar la cazurile în care s-ar constata o forță majoră. Contrar interpretării curții de apel, aprecierea caracterului de a fi mai presus de voința părților a împrejurării trebuie realizată prin raportare la orice circumstanță faptică ce rezultă din actele dosarului, iar nu doar în considerarea forței majore, nereglementată expres de art. 322 C. proc. civ. Recurenta-revizuentă a apreciat că, în speță, imposibilitatea de prezentare a actului de proprietate a survenit pe fondul nefurnizării actului de proprietate de către Arhivele Naționale și a comunicării răspunsului din adresa nr. x/2008. Instanța a restrâns în mod nepermis posibilitatea revizuenților de a uza de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reținând că aceștia puteau procura și înfățișa înscrisul respectiv în cadrul procedurii judiciare finalizate prin decizia nr. 112 din 27 mai 2099, fără a indica demersul legal pe care revizuenții puteai să îl efectueze. O altă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., recurenta-revizuentă invocând că motivarea deciziei atacate cuprinde circumstanțe faptice străine de natura cauzei, în ciuda faptului că aceasta a realizat toate demersurile pentru a i le aduce la cunoștință. Nerespectând prevederile art. 129 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat fără a dispune ca părțile să completeze probatoriul, fără a pune în discuție necesitatea administrării altor probe, fără a pune în discuție aspectele sau împrejurările de fapt utile pentru soluționarea cauzei, cum ar fi fost acea circumstanță privind lipsa unui răspuns al Arhivelor, precum și fără a solicita explicații cu privire la existența/inexistența unii răspuns inițial al acestei instituții. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La 9 iunie 2022, în termen legal, intimatul Orașul Bușteni, prin primar, a comunicat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și, în consecință, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate. A susținut, în esență, că soluția de respingere a cererii de revizuire este legală, având în vedere că pentru incidența dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este suficientă descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi, ci este necesar ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fie ori consecința ascunderii acestora de partea potrivnică - ipoteză neinvocată în speță, ori a existenței unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat descoperirea și care să fie mai presus de voința părții. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a criticat că instanța învestită cu cererea de revizuire a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil, deoarece nu a pus în discuția părților împrejurarea privind pretinsa lipsă a răspunsului Arhivelor Naționale, care ar fi putut fi clarificată dacă ar fi făcut obiectul dezbaterilor. Critica nu poate fi primită. Aceste susțineri nu constituie un aspect care să fie pus în dezbaterea contradictorie a părților, întrucât reprezintă raționamentul instanței asupra îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., asupra cărora a fost învestită să se pronunțe prin cererea de revizuire. Astfel, în aprecierea condiției relative la imposibilitatea părții mai presus de voința sa de a prezenta înscrisul nou (actul de vânzare-cumpărare), instanța de revizuire a analizat inclusiv susținerile revizuentei privind răspunsurile primite de la Arhivele Naționale, formându-și convingerea pe baza probelor administrate, fără ca această chestiune să mai poată fi examinată în recurs. În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a susținut că instanța nu a stăruit în clarificarea situației de fapt și nu a verificat toate susținerile și dovezile din dosar, deși a avut la dispoziție mijloace probatorii care să conducă la aflarea adevărului, recurenta apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Nerespectând aceste prevederi, prin critica finală, recurenta-revizuentă a arătat că instanța s-a pronunțat fără a dispune ca părțile să completeze probatoriul, fără a pune în discuție necesitatea administrării altor probe, fără a pune în discuție aspectele sau împrejurările de fapt utile pentru soluționarea cauzei, cum ar fi fost acea circumstanță privind lipsa unui răspuns al Arhivelor Naționale, precum și fără a solicita explicații cu privire la existența/inexistența unii răspuns inițial al acestei instituții. Înalta Curte constată că aceste critici vizează modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, iar nu respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ., motiv pentru care nu pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt constituie atributul instanțelor de fond, iar în recurs pot fi supuse analizei numai motive de nelegalitate. Criticile expuse din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate. Nu se poate reține că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanța ar fi avut în vedere o premisă greșită, respectiv că Arhivele Naționale nu au transmis niciun răspuns la solicitarea J., când de fapt recurenta-revizuentă a argumentat că instituția nu a transmis actul de proprietate. Aceasta, deoarece contradicția la care se referă motivul de casare trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau hotărârea să cuprindă constatări de fapt distincte și contradictorii care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute. Pe de altă parte, în raport cu cele două motive de recurs analizate mai-sus, Înalta Curte notează că rolul judecătorului nu este acela de a dispune probe, întrucât rolul său activ nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părților, iar în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Totodată, dispozițiile legale invocate de recurentă nu pot fi interpretate în sensul că rolul activ al judecătorului presupunea, în cauză, obligația de a repunere pe rol a cauzei pentru a pune în discuția părților pretinsa lipsă a răspunsului Arhivelor Naționale. Nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nici în ceea ce privește critica în sensul că este străină de natura cauzei și contrazisă de probatoriul administrat concluzia instanței că revizuenții puteau procura actul de proprietate. Înalta Curte notează că aceste critici reprezintă, în realitate, nemulțumirea recurentei-revizuente cu privire la temeinicia soluției de respingere a cererii de revizuire. În dezvoltarea acestor critici, recurenta-revizuentă a expus aspecte de fapt, ce nu pot fi analizate de instanța de recurs, având în vedere că acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate. De asemenea, pentru același argument se respinge și critica privind răspunsul negativ primit de la Arhivele Naționale - Direcția Județeană Prahova, în sensul că imobilul proprietatea B., respectiv K. nu figurează în evidențele deținute de această instituție. Astfel, susținând o apreciere eronată a probatoriului cu referire la imposibilitatea de prezentare a înscrisului nou, recurenta-revizuentă solicită practic schimbarea raționamentului juridic al instanței, care stă la baza hotărârii atacate cu revizuire. Cu alte cuvinte, argumentele recurentei dezvoltă o contraargumentație în raport cu considerentele hotărârii atacate. Nu se verifică contradictorialitatea nici față de susținerea că instanța nu a menționat că instituția publică nu a emis în mod benevol documentul în anul 2008, în ciuda faptului că a fost solicitat expres de partea interesată, deoarece și prin această critică se urmărește interpretarea înscrisurilor administrate în fața curții de apel. Înalta Curte notează că nu există o contradicție între argumentele expuse de instanță în susținerea soluției de respingere a cererii de revizuire. Ceea ce invocă recurenta-revizuentă este, de fapt, dezacordul față de soluția pronunțată, fiind totodată nemulțumită că instanța nu a achiesat la argumentele sale și la probele propuse de aceasta. Cum funcția recursului nu este aceea de a conduce la reevaluarea fondului cauzei, hotărârea atacată prin intermediul recursului nu poate fi criticată în raport cu materialul probator administrat în fața instanței de revizuire, așa cum pretinde recurenta. Nici insuficienta motivare a deciziei atacate nu se confirmă, întrucât potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu echivalează cu lipsa motivării. Astfel, față de motivul de revizuire invocat, Înalta Curte observă că instanța a analizat condițiile stipulate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cu precădere fiind apreciat dacă partea s-a aflat în imposibilitatea prezentării înscrisului în fața instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Din perspectiva Înaltei Curți, în considerentele deciziei recurate se regăsesc argumentele pentru care curtea de apel a constatat că revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată, astfel că hotărârea respectă exigențele de motivare, relevând în mod coerent argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Pe un alt palier de analiză, Înalta Curte reține că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia s-a criticat că instanța a schimbat natura, realitatea obiectivă, respectiv înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al răspunsului emis de Arhivele Naționale în 2008. Această critică reprezintă o simplă afirmație a recurentei-revizuente, neînsoțită de argumente juridice, mai ales că privește un înscris pe care partea îl invocă în favoarea sa, respectiv răspunsul emis de Arhivele Naționale în 2008, fără ca acesta să reprezinte actul juridic dedus judecății, și anume actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr. x din 12 februarie 1934 de Judecătoria Mixtă Sinaia. Nefondate sunt și criticile recurentei subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a susținut aplicarea greșită a art. 322 pct. 5 din același cod, respectiv interpretarea greșită a sintagmei "înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților". Instanța de revizuire a ajuns la concluzia corectă că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reținute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produse din cauza forței majore, iar această condiție nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi obținut de la Arhivele Naționale. Câtă vreme recurenta-revizuentă a obținut totuși, ulterior judecății litigiului, înscrisul pe care îl opune în cererea de revizuire ca fiind înscris nou, rezultă că aceasta s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voința sa, care să o fi împiedicat să valorifice actul de vânzare-cumpărare cu ocazia cercetării judecătorești. Prezentarea unui înscris nou în absența dovedirii împrejurărilor excepționale care au împiedicat partea să îl înfățișeze în cadrul procesului nu este suficientă pentru retractarea unei hotărâri pe calea extraordinară a revizuirii, întrucât stabilitatea și puterea de lucru judecat de care ar trebui să se bucure hotărârile ar deveni astfel lipsite de eficiență. În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008). Așadar, în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru argumentele expuse, constatând că înscrisul pe care se întemeiază recurenta-revizuenta nu întrunește cerințele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a cererii de revizuire este legală. Fată de cele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 nu sunt incidente, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-revizuentă urmează a fi respins ca nefondat.