ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2021

Obiectul cauzei Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 24 iulie 2020, revizuenții A. B. Residence Restoration S.R.L., Jurgen Klaus B., D., B., E., F. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Orașului Bușteni, revizuirea deciziei nr. 112 din 27 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2006. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în revizuire Prin decizia nr. 2230 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de revizuentă, a admis excepția inadmisibilității invocată de intimată, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 112 pronunțată la data de 27 mai 2009 de Curtea de Apel Ploiești. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că revizuenta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar revizuirea hotărârii unei instanțe de apel putea fi cerută numai în situația în care era vorba de o hotărâre care a evocat fondul. În materia revizuirii, "a evoca fondul" în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză. În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt deja stabilite, de natură sa conducă la altă dezlegare a raportului juridic litigios. Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanța reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât cea pronunțată de instanțele inferioare. A conchis curtea de apel că revizuirea este inadmisibilă, întrucât, prin decizia civilă nr. 112, pronunțată la data de 27 mai 2009 de Curtea de Apel Ploiești, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, a fost respins ca nefondat apelul, ceea ce înseamnă că instanța nu a evocat fondul, ci a menținut situația de fapt stabilită de prima instanță, neputând fi, așadar, atacată cu cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2230 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recurs revizuenții A. B. Residence Restoration S.R.L., Jurgen Klaus B., D., B., E., F. și B.. Recurenții-revizuenți au solicitat admiterea recursului, casarea în integralitate a deciziei recurate, transmiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire, cu consecința admiterii cererii de revizuire și schimbării în tot a deciziei atacate. Printr-o primă critică, recurenții au susținut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul caracterului contradictoriu al motivelor, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865. Pe de o parte, instanța de apel reține că, pentru a putea fi susceptibilă de revizuire hotărârea respectivă, instanța a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită ar fi trebuit să procedeze la o reapreciere a probelor cu scopul de a reține o altă situație de fapt. Pe de altă parte, aceeași instanță arată imposibilitatea schimbării situației de fapt, din pricina imposibilității obiective a identificării înscrisului ce ar fi atestat întinderea dreptului de proprietate și asupra terenului în forma sa integrală. Aceste două ipoteze sunt apreciate de recurenți ca fiind contradictorii. În cadrul acestui prim motiv de recurs, recurenții au mai criticat și insuficiența motivării deciziei recurate, în sensul în care argumentul potrivit căruia decizia nr. 112/2009 se încadrează în prevederile art. 322 din C. proc. civ. nu a fost analizat. În acest sens, Curtea de Apel Ploiești nu a arătat de ce a înlăturat argumentul potrivit căruia decizia civilă a cărei revizuire au solicitat-o a fost pronunțată în apel - cale devolutivă - și a rămas definitivă, fiind evident că pentru a pronunța această decizie, instanța a evocat fondul în sensul analizei pe fond a cauzei ca urmare a efectului devolutiv. A concluzionat că decizia îndeplinea cerințele pentru a fi supusă analizei instanței de revizuire. Arată recurenții că instanța care a soluționat revizuirea ar fi trebuit să analizeze și dacă apelanții B. nici nu ar fi putut aduce dovezi noi care să schimbe situația de fapt, de vreme ce tocmai acest lucru face obiectul revizuirii, și anume înscrisul nou, existent la data desfășurării procesului, dar imposibil obiectiv de depus în cadrul apelului. Chiar și în aceste condiții, instanța de revizuire nu a indicat de ce nu s-ar putea considera că instanța de apel a administrat probe noi, în sensul în care instanța de apel care a pronunțat decizia nr. 112/2019 a pus în vedere apelanților și aceștia au depus dovada demersurilor efectuate la Arhivele Naționale pentru descoperirea acestui înscris, identificat de societatea A.. Susțin recurenții că instanța învestită cu revizuirea a ignorat efectul devolutiv al apelului. În acest sens, se poate constata incidența dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept. Instanța de apel a reanalizat cauza sub toate aspectele sale, însă în lipsa acestui înscris, care a fost descoperit abia în 2020 de către societatea A., nu a fost posibilă pronunțarea unei alte soluții decât a celei de respingere a apelului. Un al doilea motiv de recurs l-a constituit nelegalitatea deciziei nr. 2230/2020 prin raportare la dispozițiile art. 304 punctul 9 din C. proc. civ., și anume când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenții au arătat că decizia Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă în apel, nu trebuie să evoce fondul pentru a putea fi atacată cu revizuire. Arată recurenții că legiuitorul a reglementat două categorii de hotărâri ce pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire, pe care în mod eronat Curtea de Apel Ploiești nu le-a tratat separat: prima categorie, din care face parte și decizia a cărei revizuire se solicită, este cea a hotărârilor rămase definitive în instanța de apel, pentru care îndeplinirea condiției caracterului definitiv este suficientă pentru a atrage admisibilitatea revizuirii; a doua categorie este cea a hotărârilor date de instanța de recurs, din care nu face parte decizia a cărei revizuire au solicitat-o recurenții, atunci când trebuie să fie îndeplinită condiția evocării fondului. În opinia recurenților, au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865, câtă vreme decizia Curții de Apel Ploiești arată că instanța nu a înțeles să aplice în mod corect pentru fiecare tip de hotărâre acest articol, ci a făcut o aplicare uniformă, fără a realiza distincția între cele două categorii de hotărâri, cele din apel și cele din recurs, extinzând interpretarea condiției evocării fondului ca fiind aplicabilă și pentru hotărârile din apel.

Procedura în recurs Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit termen de judecată la data de 12 mai 2021, dispunând comunicarea cererii de recurs intimatului Orașul Bușteni prin Primar. Intimatul a depus întâmpinare, invocând tardivitatea recursului iar pe fond, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La termenul din 12 mai 2021 intimata a renunțat la invocarea excepției tardivității declarării recursului, s-a învederat că s-a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 partea introductivă din C. proc. civ. de la 1865, sintagma "atunci când evocă fondul", acordându-se termen pentru a se depune un punct de vedere la cererea de sesizare de către intimată. Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost soluționată prin încheierea din 15 septembrie 2021 în sensul respingerii, ca nefondată. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului și soluția pronunțată Analizând recursul, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de exigențele impuse prin art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele: Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, recurenții revizuenți consideră că decizia atacată este nelegală, prin prisma includerii unor motive contradictorii, precum și a caracterului insuficient al motivării acesteia. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor legale anterior evocate, "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: [...]

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii." În ceea ce privește caracterul pretins contradictoriu al motivării deciziei recurate, pentru a fi incidentă în cauză această ipoteză de casare, motivele contradictorii ori străine de natura pricinii trebuie să existe în cuprinsul hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită. Or, în cauză, se observă că recurenții indică două ipoteze contradictorii, însă acestea nu se regăsesc în cuprinsul aceleiași hotărâri, și anume în cuprinsul hotărârii atacate cu recurs, ci în două hotărâri diferite. Astfel, prima frază citată de recurenți o reprezintă antepenultimul paragraf din decizia recurată, care arată că, spre deosebire de prima instanță, în care evocarea fondului presupune examinarea raportului juridic prin prisma probelor administrate, în căile de atac, evocarea fondului semnifică schimbarea de fapt a situației de fapt deja stabilite, care conduce la o soluție cu totul diferită decât cea pronunțată de instanțele inferioare. Celelalte fraze citate de recurenți, despre care se afirmă că ar fi în contradicție cu textul sus-menționat, nu se regăsesc însă în motivarea deciziei recurate, prin care s-a soluționat revizuirea. Ele apar parțial în motivarea deciziei nr. 112 din 27 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și în sentința nr. 1361 din 30 octombrie 2007, pronunțată pe fondul cauzei de Tribunalul Prahova, secția civilă. Așadar, întrucât considerentele citate a fi contradictorii nu se regăsesc într-o unică hotărâre, respectiv în decizia recurată, ci în cuprinsul altor hotărâri, care nu fac obiectul analizei recursului pendinte, Înalta Curte urmează a respinge această critică, ca fiind nefondată. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul insuficient al considerentelor deciziei recurate, prin prisma neanalizării argumentului referitor la încadrarea în prevederile art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 a deciziei nr. 112/2009, Înalta Curte constată că această critică este, de asemenea, nefondată. Astfel, curtea de apel a procedat la analizarea acestui argument expus de parte, apreciind că decizia sus-menționată nu poate fi atacată cu cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât prin intermediul acesteia s-a menținut situația de fapt stabilită în prima instanță, nefiind pronunțată în apel o soluție diferită de cea din fond. Pornind de la acest raționament, se poate observa că instanța care a pronunțat decizia în revizuire a avut implicit în vedere argumentul părții referitor la încadrarea acestei decizii în dispozițiile art. 322 din C. proc. civ., pe care l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, concluzionând că revizuirea este inadmisibilă. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 punctul 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, din considerentele ce succed. Recurenții au susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că decizia curții de apel, rămasă definitivă în apel, nu trebuie să evoce fondul pentru a putea fi atacată cu revizuire. Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de revizuire, a reținut că revizuirea, întemeiată pe dispozițiile art. 322 punctul 5 din C. proc. civ., a hotărârii unei instanțe de apel poate fi cerută numai în situația în care este vorba de o hotărâre care a evocat fondul. A mai reținut că, în materia revizuirii, "a evoca fondul" în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt deja stabilite, de natură să conducă la altă dezlegare a raportului juridic litigios. A concluzionat instanța de revizuire că evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanța reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât cea pronunțată de instanțele inferioare. Instanța de revizuire a procedat, astfel, la aplicarea în cauză a acestei premise, arătând că, prin decizia pronunțată în apel, atacată cu revizuire, a fost respins ca nefondat apelul, ceea ce înseamnă că instanța de apel nu a evocat fondul, ci a menținut situația de fapt stabilită de prima instanță. Pe cale de consecință, o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. de la 1865 formulată în cauză este inadmisibilă. Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri[...]". Din dispozițiile legale sus-menționate se poate desprinde concluzia că legea are în vedere două categorii de hotărâri judecătorești susceptibile de revizuire. O primă categorie este cea a hotărârilor ramase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, iar a doua categorie vizează hotărârile pronunțate de instanțele de recurs și prin care se evocă fondul cauzei. Această distincție este explicabilă prin aceea că apelul, prin efectul său devolutiv, este o cale de atac ce duce de regulă la rejudecarea în fond a cauzei. Problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuție în fața instanței de apel care va statua atât în fapt, cât și în drept. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în prima instanță. În analiza cererii de revizuire supuse judecății, curtea de apel a expus un raționament greșit, în sensul excluderii din sfera obiectului revizuirii a hotărârilor pronunțate în apel prin care se păstrează sentința fondului. În speță, a fost atacată cu revizuire o decizie pronunțată în apel, iar instanța de revizuire în mod simplist a considerat că, în condițiile în care a fost respins apelul ca nefondat, nu a fost evocat fondul, fără a avea în vedere efectul devolutiv al apelului, care are loc, de regulă, indiferent dacă se respinge sau se admite apelul. Aceasta întrucât, poate fi atacată cu revizuire hotărârea din apel, indiferent dacă apelul a fost admis sau respins, cu excepția situațiilor în care apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil ori pentru alt motiv care împiedică cercetarea fondului. Raționamentul se impune în considerarea caracterului devolutiv al apelului, care presupune o nouă antamare a fondului de către instanța de control judiciar care, fie că-și însușește sau nu situația de fapt reținută de prima instanță, procedează la o analiză a acesteia. Drept urmare, decizia nr. 112 din 27 mai 2009 prin care a fost respins apelul ca nefondat întrunește condițiile legale de admisibilitate referitoare la obiectul revizuirii, fiind susceptibilă de retractare în cadrul acestei căi extraordinare de atac, evident în ipoteza în care s-ar constata că sunt îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate privitoare la motivul de revizuire dedus judecății. Acceptând teza contrară și respingând ca inadmisibilă revizuirea pendinte, curtea de apel, ca instanță de revizuire, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează condițiile de admisibilitate în privința obiectului revizuirii, stipulate în partea introductivă a art. 322 din C. proc. civ., impunându-se casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, care va verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate referitoare la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 punctul 5 din C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), (5) raportat la art. 304 punctul 9 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.