ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018 la data de 22.11.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003:

Prin sentința civilă nr. 1715 din 05 iulie 2019, Tribunalul București - sectia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei hotarari a formulat apel reclamanta A..

Prin încheierea din data de 22.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei - apelante A..

La data de 04.01.2021, D. a formulat cerere de repunere pe rol, arătând că este unicul moștenitor testamentar al defunctului E., care este unicul moștenitor legal al defunctei apelante A..

Prin decizia nr. 417A din 15 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat perimat apelul declarat de apelanții-reclamanți D. și A. împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantulul D..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a formulat în esență următoarele critici:

- instanța a comunicat în mod greșit încheierea de suspendare din 22.06.2020 la sediul reprezentantului convențional al defunctei apelante-reclamante, în condifiile în care acesta, anterior, o înștiințase că mandatul său de reprezentare a încetat;

- acest aspect are relevanta în ceea ce privește modalitatea în care moștenitorii defunctei ar fi putut lua cunoștință de această încheiere; în situația în care instanța ar fi comunicat în mod legal încheierea la domiciliul defunctei, moștenitorii săi ar fi putut lua cunoștință de acest dosar și, implicit, să efectueze demersurile necesare pentru indicarea moștenitorilor și repunerea cauzei pe rol;

- nerespectarea acestei reguli de procedură atrage nulitatea actului de procedură privind comunicarea încheierii de suspendare, ceea ce determină, în final, respingerea excepției de perimare;

- pe de altă parte, este greșită modalitatea de calcul privind terrnenul procedural de perimare; ultimul act de procedură a fost reprezentat de încheierea de suspendare din 22 iunie 2020, părtile nefiind prezente la ședința în care s-a dispus suspendarea; prin urmare, era necesar ca actul de procedură sa fie comunicat acestora pentru a lua cunoștință de măsura dispusă;

- dacă acest ultim act procedural îndeplinit de către instanță a fost comunicat la 06 iulie 2020, atunci și terrnenul de perimare curge de la acest moment, deoarece părtile nu aveau cum să cunoască de existența încheierii de suspendare decât numai după comunicarea acesteia; prin raportare la această dată (06 iulie 2020) și la momentul formulării cererii de repunere a cauzei pe rol (04 ianuarie 2021), se poate constata că nu a intervenit perimarea;

- au fost încălcate normele de procedură ce vizează momentul de la care a intervenit dreptul procesual al moștenitorului reclamantei de a solicita introducerea în cauză în această calitate, precum și repunerea pricinii pe rol; acest drept procesual s-a născut la 22 octombrie 2020, data dobândirii calității de moștenitor atât a defunctei apelante-reclamante, cât și a moștenitorului acesteia, defunctul E., fratele apelantului-reclamant; dacă s-ar avea în vedere acest moment și data la care s-a formulat cererea de repunere pe rol, termenul de perimare de 6 luni nu ar fi împlinit;

- instanta de apel a ignorat incidența în cauză a dispozitiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ. ce reglementeaza întreruperea cursului perimării; apelantul D. a fost împiedicat din cauza unui motiv temeinic justificat de a formula actul procedural de repunere pe rol a cauzei cât timp acesta nu a deținut calitatea de moștenitor a defunctei apelante-reclamante A., până la aceasta dată având doar un drept de vocație succesorală;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 31.03.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 26.05.2022.

Intimata Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe de altă parte, a susținut că hotărârea de primă instanță este supusă numai apelului la instanta ierarhic superioară, raportat la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 9/1998, în forma anterioară modificarilor aduse prin Legea nr. 164/2014, și la cele ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recursul declarat în cauză fiind astfel inadmisibil

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor intimatei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului se critică soluția de constatare a perimării pronunțată de către instanța de apel în condițiile în care suspendarea judecății în raport de care s-a adoptat o astfel de măsură procesuală s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moștenitorilor reclamantei decedate pe parcursul procesului, iar partea interesată să formuleze cerere de redeschidere a procesului a aflat despre existența acestuia și a îndeplinit condițiile necesare să efectueze acest demers la momente diferite, care - raportate la termenul la care instanța de apel a apreciat că a intervenit perimarea-, conduce la concluzia că nu era îndeplinit termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru a constata perimarea apelului.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu.

Rezultă că perimarea intervine numai dacă în intervalul de timp prevăzut de norma de drept nu s-a săvârșit în cauză niciun act de procedură din cauza lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta, întrucât perimarea este o sancțiune procedurală a cărei aplicare implică, în cazul în care una dintre părțile din proces a decedat, abandonarea judecății, astfel că ea intervine doar în cazul în care moștenitorii părții decedate lasă procesul în nelucrare timp de 6 luni, din motive care le sunt imputabile.

Stabilirea împrejurărilor de fapt potrivit cărora procesul a fost abandonat, rămânând în nelucrare din motive imputabile succesorilor părții decedate, este o chestiune de fapt care trebuie dovedită și motivată.

Pe cale de consecință, perimarea nu intervine în cazurile în care judecata nu poate continua din motive neimputabile părților litigante ori dacă actele de procedură trebuiau îndeplinite din oficiu de către instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în caz de deces al uneia dintre părți, judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moștenitorilor, reluarea judecării procesului, potrivit dispozițiilor art. 415 pct. (2) C. proc. civ., urmând a se realiza prin cerere de redeschidere a procesului făcută cu arătarea moștenitorilor.

În consecință, revine instanței de judecată, după repunerea pe rol a cauzei, îndatorirea de a cerceta calitatea de moștenitor a persoanelor indicate prin cererea de redeschidere a judecății.

Ținând seama de aceste considerații de principiu în legătură cu regimul juridic al perimării, luând în examinare critica recurentului ce vizează faptul că încheierea de suspendare a judecății a fost comunicată, în mod greșit, la sediul reprezentantului convențional al reclamantei decedate în contextul în care, față de decesul acesteia, mandatul avocatului a încetat, se constată că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care potrivit art. 88 alin. (1) C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat, ci dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori.

Referitor la relevanța comunicării încheierii din data de 22.06.2020, de suspendare a cauzei până la introducerea moștenitorilor, Înalta Curte notează că deși, de regulă, termenul de perimare curge de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiunea perimării este intrinsec legată de culpa părții în conducerea procesului.

Aceasta întrucât atâta timp judecata nu poate continua din motive neimputabile succesorului reclamantei, nu se poate constata incidența perimării în cauză.

În cauză, reclamanta-apelantă A. a decedat în timpul judecății, decesul acesteia având ca efect pronunțarea de către Curtea de Apel, la data de 22.06.2020, a încheierii întemeiate pe dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care judecata a fost suspendată până la introducerea în cauză a moștenitorilor decedatei.

Această încheiere a fost comunicată la data de 06.07.2020, fiind introdus în cauză E., ca succesor al reclamantei.

E. a decedat el însuși la data de 13.09.2020, astfel că, prin raportare la acest fapt, în cursul lunii octombrie a anului 2020 a fost finalizată procedura succesorală după acest defunct, unic moștenitor al său fiind actualul recurent D., conform certificatului de moștenitor emis la data de 22.10.2020.

În această calitate a sa, actualul recurent a fost introdus în proces, ca succesor, astfel că exclusiv de la acest din urmă moment împotriva sa a început să curgă termenul de perimare, fiind vădit că mai înainte de dobândirea de către el a calității de succesor al defunctului E., recurentul nu putea fi ținut să intervină în proces și să facă acte de continuare a judecății, căci doar calitatea de moștenitor al lui E. îi conferea asemenea prerogative și, după caz, îndatoriri.

În consecință, în raport cu recurentul termenul de perimare a început să curgă cel mai devreme la data la care acestuia i-a fost atestată, prin certificatul de moștenitor emis la data de 22.10.2020, calitatea de moștenitor al lui E..

A considera că termenul de perimare a început a curge încă de la data de 22 iunie 2020, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în considerarea decesului reclamantei - apelante A., are ca efect sancționarea actualului recurent, deși, în mod vădit, acesta nu putea acționa, în sensul îndeplinirii de acte de procedură întreruptive de perimare, decât de la data stabilirii calității sale de moștenitor al lui E..

În condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, perimarea sancționează lipsa prelungită (adică pe o durată de cel puțin 6 luni) de stăruință a părții în derularea procesului, iar între data stabilirii, prin certificatul de moștenitor, a calității recurentului de moștenitor al lui E. și data la care recurentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, respectiv la 04 ianuarie 2021, s-au scurs mai puțin de 6 luni, pronunțarea de către instanța de apel a sancțiunii perimării cauzei apare ca nelegală, în contra recurentului fiind reținută și o perioadă de timp în care acesta, în mod obiectiv, nu putea acționa, el neavând încă dobândită și atestată calitatea de succesor al vreuneia dintre părți, astfel încât să posede dreptul sau să îi revină obligația de a manifesta diligențe procesuale și de a efectua acte de procedură întreruptive de perimare. Trebuie apreciat, în acest context, că intenția de a nu sancționa partea aflată în imposibilitatea de a acționa rezultă cu claritate inclusiv din prevederile art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate.

În caz contrar, s-ar ajunge la denaturarea sensului și finalității instituției perimării judecății, în condițiile în care caracteristica esențială a acesteia este aceea de a sancționa partea care, deși putea să acționeze în vederea continuării judecății, nu a făcut aceasta, manifestând o imputabilă pasivitate.

În concluzie, examinând actele și faptele relevante în cauză, precum și, în raport cu acestea, posibilitatea concretă de a acționa a actualului reclamant, astfel încât acesta să nu fie pus în situația de a-i fi răpit dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte reține caracterul nelegal al hotărârii prin care instanța de apel a constatat perimarea apelului.

Nu se poate ignora nici faptul că E. a decedat el însuși la scurt timp după introducerea sa în cauză ca moștenitor al reclamantei A., respectiv la 13 septembrie 2020, precum și că actualul recurent a obținut certificatul de moștenitor al lui E. în data de 22 octombrie 2020, deci într-un termen cu evidență rezonabil; or, aceasta evidențiază un comportament activ și diligent, iar nu pasivitate și neglijență.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei civile nr. 417A din 15 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și va trmite cauze spre rejudecare curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei civile nr. 417A din 15 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.