ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 18 iunie 2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acestuia, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata sumei de 50.000 de euro (echivalentul în RON la data plății efective), cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului material constând în contravaloarea autoturismului marca x, precum și a lipsei de folosință de la 13 iulie 2017 și până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

La solicitarea tribunalului, la 18 martie 2021, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin eroarea judiciară prezentată în cererea de chemare în judecată. A mai arătat că aceasta atrage răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin erori judiciare, în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, articol care precizează, între altele, că răspunderea propriu-zisă este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

2.1 Prin sentința civilă nr. 1501 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Pentru a pronunța această soluție, a constatat, în raport de precizarea expresă a obiectului și temeiului juridic al acțiunii indicate de reclamant prin cererea precizatoare depusă la dosar, incidența în cauză a prevederilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care reglementează competența teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul, în ceea ce privește acțiunile îndreptate împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicită de către persoana vătămată repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, în sensul art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

A apreciat că se aplică norma legală cu caracter special, neputând fi reținute susținerile reclamantului în sensul că ar opera prevederile de drept comun reprezentate de art. 111 C. proc. civ. privind competența teritorială alternativă în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public.

2.2 Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 49 din 7 martie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, a reținut că dispozițiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, ce reprezintă temeiul de drept al cererii, nu stabilesc o competență teritorială exclusivă, în sensul că "procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura", astfel încât și în această situație, deși este menționată o anumită instanță competentă pentru soluționarea litigiului, este vorba despre norme "de ordine privată".

A mai statuat că în ceea ce privește acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afara instanței prevăzute la art. 107 mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În ambele situații (acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 96 din legea nr. 303/2004 și acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală de drept comun) legea stabilește însă o competență teritorială care nu este absolută, formularea textului art. 96 din Legea nr. 303/2004 conducând la aceeași concluzie, iar normele din art. 107 și art. 113 C. proc. civ. stipulând în mod expres caracterul alternativ al competenței teritoriale.

În acest caz relevante sunt și dispozițiile art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", iar cum în speța de față reclamantul a învestit instanța de la domiciliul pârâtului chemat în judecată (Tribunalul București) și nu instanța de la domiciliul reclamantului (pe care o putea alege în considerarea art. 96 din Legea nr. 303/2004), s-a apreciat că a operat alegerea de competență în favoarea Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte reține că litigiul are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat obligarea acestuia în temeiul răspunderii civile delictuale la plata sumei de 50.000 de euro (echivalentul în RON la data plății efective), cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului material constând în contravaloarea autoturismului marca x, precum și a lipsei de folosință de la 13 iulie 2017 și până în prezent.

Prin precizarea depusă ulterior în dosar, reclamantul a arătat că solicită angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin eroarea judiciară prezentată în cererea de chemare în judecată, iar fundamentul pretenției este dat de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, față de obiectul cererii deduse judecății astfel cum a fost reliefat în precedent, operează o competență teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Verificând actele din dosar, se constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de pârât prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, care a și declinat competența în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1501 din 3 noiembrie 2021.

În fața instanței învestite prin declinare pârâtul nu a invocat excepția de necompetență teritorială, în condițiile dispozițiilor art. 247 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea de invocare a excepțiilor relative (nu se mai pune problema formulării excepției prin întâmpinare, întrucât chestiunea formulării întâmpinării s-a pus în dosarul instanței mai întâi învestite).

Astfel, Înalta Curte reține că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată de către Tribunalul Gorj s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtului care nu a înțeles să invoce excepția de necompetență de ordine privată în modalitatea și termenul prescris de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.