ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 175.358 RON și 1454 Euro cu titlu de daune materiale, prejudiciu efectiv suferit, reprezentând cheltuieli judiciare pe care reclamantul le-a avansat cu titlu de onorariu avocat, cheltuieli de transport, a sumei de 1000 RON reprezentând onorarii experți, a sumei de 2790 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în legătură cu dosarul penal nr. x/2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, cu dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Oradea (fond) și al aceluiași dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în faza căii de atac a apelului;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro cu titlu de daune morale pentru perioada arestării preventive nelegale;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei datorate;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (1), art. 52 alin. (3) și art. 124 din Constituție, art. 5 par. 11 lit. a) și art. 6 C.E.D.O., art. 223 C. civ., art. 94 din Legea nr. 303/2004, art. 1341, art. 1349 și art. 1373 C. civ., art. 276 alin. (6) și art. 453 C. proc. civ., art. 275 și art. 276 C. proc. pen.

2.1 Prin sentința civilă nr. 574 din data de 24 martie 2022, Tribunalul Alba – secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, secția I civilă, invocată de pârât prin întâmpinare și în consecință a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor,

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Alba – secția I civilă a reținut că regula este aceea că cererea se introduce la instanța domiciliului sau sediului pârâtului, excepțiile fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare.

De asemenea, a reținut că, în situația de față, statul este pârât astfel încât sunt incidente prevederile art. 111 C. proc. civ. care acordă reclamantului posibilitatea alegerii competenței, fiind o competență alternativă. Or, reclamantul nu a uzat de aceste dispoziții legale pentru a introduce acțiunea la instanța competentă material și teritorial de la domiciliul său, respectiv adresa unde partea locuiește efectiv conform dispozițiilor art. 87 C. civ.

Prin urmare, în acest context, Tribunalul Alba – secția I civilă a apreciat că Tribunalul București este competent atât sub aspect material, cât și teritorial în soluționarea cauzei, raportat la dispozițiile art. 107 și 111 C. proc. civ., ținând cont de faptul că cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor sume de bani, iar în calitate de pârât este chemată o persoană juridic de drept public - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce atrage o competență alternativă, posibilitate de care reclamantul nu a înțeles să se folosească, conform art. 116 C. proc. civ., astfel încât instanța s-a raportat la sediul reprezentantului legal al statului.

2.2 Prin sentința civilă nr. 1548 din data de 02 noiembrie 2022, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în favoarea Tribunalului Alba – secția I civilă, constatând ivit conflictul negativ de competență; a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul București – secția a IV-a civilă, având în vedere obiectul și temeiul juridic al acțiunii, a constatat că în cauză sunt incidente normele legale cu caracter special reprezentate de dispozițiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care reglementează competența teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul, în ceea ce privește acțiunile îndreptate împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicită de către persoana vătămată repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, în sensul dispozițiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în ceea ce privește competența teritorială, în cauza de față se aplică norma legală cu caracter special, respectiv art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care instituie competența teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul, așadar a Tribunalului Bihor.

Totodată, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a reținut că, față de calitatea reclamantului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cauză devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, a constatat că, în mod legal, reclamantul a sesizat Tribunalul Alba – instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Oradea, în a cărei circumscripție se află Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamantul.

Tribunalul București – secția a IV-a civilă a apreciat că aceeași concluzie rezultă și în ipoteza aplicabilității prevederilor de drept comun reprezentate de art. 107 și art. 111 C. proc. civ. privind competența teritorială alternativă în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, în situația în care prezenta acțiune în pretenții ar fi calificată ca fiind o cerere privind angajarea răspunderii civile delictuale a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiată pe prevederile art. 1349 și urm. C. civ.

Astfel, potrivit regulii instituite de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, iar conform art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

În speță, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a constatat că reclamantul a uzat de dispozițiile legale menționate, care instituie o competență alternativă de soluționare a cererii, introducând acțiunea pe rolul Tribunalului Alba în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în considerarea calității acestuia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ca o consecință a opțiunii în favoarea instanței de la domiciliul acestuia (Tribunalul Bihor), instanță care însă nu poate soluționa cauza de față, întrucât se află în circumscripția Curții de Apel Oradea, în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea reclamantul, motiv pentru care acesta a optat pentru una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate.

În consecință, competența teritorială de soluționare a cauzei de față, având ca obiect angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat reclamantului printr-o eroare judiciară, în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, respectiv în baza art. 1349 și urm. C. civ., aparține Tribunalului Alba, secția I civilă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență materială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul Alba – secția I civilă și Tribunalul București – secția a IV-a civilă.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au stabilit competența teritorială de soluționare a cererii prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor daune materiale în cuantum de 175.358 RON și 1454 Euro, prejudiciu efectiv suferit, reprezentând cheltuieli judiciare pe care le-a avansat (onorariu avocat, cheltuieli de transport, onorarii experți), precum și la plata unor daune morale în cuantum de 200.000 euro pentru perioada arestării preventive nelegale.

Astfel, Tribunalul Alba – secția I civilă a dat eficiență dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., raportându-se la sediul reprezentantului legal al statului și reținând că reclamantul nu a înțeles să se folosească de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în timp ce Tribunalul București – secția a IV-a civilă a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 127 alin. (3) rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că regula generală în materia competenței teritoriale se regăsește în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cu toate acestea, dispozițiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă, stabilind că cererile îndreptate împotriva statului pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Prin dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în materie de competență teritorială alternativă, legiuitorul a prevăzut că reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanțe, deopotrivă competente, ceea ce înseamnă că instanța nu ar putea dispune, din oficiu sau la cererea pârâtului, declinarea competenței.

În speță, se constată că reclamantul are domiciliul în circumscripția Tribunalului Bihor (Municipiul Beiuș, strada x nr. 32B, jud. Bihor) și își desfășoară activitatea în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Acesta, în temeiul art. 127 alin. (3) rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a sesizat Tribunalul Alba.

Prin urmare, alegerea reclamantului între instanțele deopotrivă competente, potrivit textelor de lege menționate, manifestată prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Alba - instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Bihor - aflat în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Oradea, în a cărei circumscripție se află Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamantul, nu poate fi înlăturată de către instanță, raportat la caracterul de ordine privată al normelor de competență teritorială incidente, astfel încât, opțiunea materializată prin depunerea cererii la oricare dintre instanțele deopotrivă competente, determină în mod definitiv fixarea competenței în favoarea acelei instanțe.

În plus, Înalta Curtea reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. introduc noțiunea de competență facultativă, care reglementează în mod distinct situația particulară a competenței de soluționare a cererilor în care judecătorii, procurorii, grefierii și asistenții judiciari au fie legitimare procesuală activă (reclamanți), fie legitimare procesuală pasivă (pârâți).

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. circumscriu obligația reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate calității sale de a fi judecător la instanța competentă să îi soluționeze cauza, nu și la instanța de grad superior. De aceea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a hotărât, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Interesul ocrotit prin norma legală este unul general, și anume apărarea prestigiului și a imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este un mijloc procedural, la îndemâna justițiabililor încă de la debutul procesului civil, care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții.

Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. menționează expres că prevederile alin. (1) și (2) ale aceluiași text de lege se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Sintagma "se aplică în mod corespunzător" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1).

Ca atare, obligația de păstrare a aparenței de imparțialitate se impune și în raport cu procurorii care funcționează la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

În concluzie, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță.

Or, în cauză, este îndeplinită condiția premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în sensul că reclamantul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instanță competentă să soluționeze cauza în primă instanță, iar acesta a ales să învestească o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află Parchetul în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Alba – secția I civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând ca, în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 aprilie 2023.