ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 859/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale cauzate prin reținerea și arestarea sa nelegală timp de 113 zile; 2. obligarea pârâtului la plata sumei de 55.971,5 RON, reprezentând daune materiale ce constau în cheltuielile judiciare pe care le-a avansat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, în legătură cu dosarul penal nr. x/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Ploiești în care a fost arestat, cu dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar de fond) și cu dosarul nr. x/2018 al aceleiași instanțe (dosar de apel); 3. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, calculate de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei datorate; 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar. La termenul din 20 februarie 2020, reclamantul a depus o cerere de mărire a câtimii obiectului capătului 2 de cerere, în sensul că, în plus față de suma solicitată prin petit, a solicitat și suma de 4.000 RON reprezentând onorariul de avocat plătit în baza contractului de asistență juridică seria x nr. x/2016, conform chitanței nr. x din data de 09.06.2016, astfel suma totală solicitată pe acest capăt de cerere fiind de 59.971,55 RON. La același termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială. Prin sentința civilă nr. 237 din 20 februarie 2020, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost reînregistrată la data de 04 martie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă. I.

Hotărârea Tribunalului București, secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr. 1635 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 150.000 RON reprezentând daune morale cauzate prin reținerea și arestarea nelegală a reclamantului și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la plata efectivă; a obligat pârâtul la plata sumei de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistența juridică în cursul procesului penal în legătură cu măsurile preventive de libertate și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la plata efectivă; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.570 RON reprezentând onorariu de avocat. I.

Hotărârea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia nr. 390A din 14 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. ca nefondat, a admis apelurile declarate de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40.000 RON reprezentând daune morale cauzate prin reținerea și arestarea nedreaptă a reclamantului și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.200 RON reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a respins cererea apelantului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A.. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea dreptului material aplicabil în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru prejudiciul moral suferit de recurentul-reclamant. Astfel, a susținut că în motivarea hotărârii recurate, instanța de apel arată că stabilirea prejudiciului constând în consecințele negative suferite de reclamant se face pornind de la anumite criterii unanim recunoscute în doctrină și jurisprudență, respectiv: importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămarii de către victimă și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, iar subsecvent menționează că daunele morale care se acordă în compensare se evaluează având în vedere ca repere valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de instanțe, în principal de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, când are o jurisprudență într-o anumită materie. În ceea ce privește stabilirea valorii despăgubirilor, instanța de apel a evocat o serie de cauze (care nu privesc aceleași criterii ce trebuiau analizate în prezenta cauză), iar în ceea ce privește analizarea criteriilor prevazute de art. 540 alin. (1) C. proc. pen. și cele unanim recunoscute în doctrină, instanța de apel se limitează doar la analizarea situației profesionale a recurentului-reclamant la momentul arestării (aceea de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) și consideră că suma de 40.000 RON constituie o satisfacție suficientă și echitabilă. Prin urmare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 540 alin. (1) C. proc. pen., stabilind o satisfacție neechitabilă, bazată pe o jurisprindență ce nu conține criterii similiare și nu a procedat la o analiză a tuturor criteriilor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de doctrină și de jurispudență. Pe lângă criteriile orientative generale unanim acceptate în doctrină și ale dispozițiilor art. 540 alin. (1) C. proc. pen., privind durata privării de liberate, consecințele produse asupra persoanei și familiei celui privat de liberate, era necesar a se analiza și criteriile subiective privitoare la importanța valorii lezate, personalitatea victimei și situația profesională, însă acestea trebuie analizate cumulativ și nu restrictiv. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii păgubitului în situația anterioară (restitutio in integrum). Din acest punct de vedere, este adevărat că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, chiar luând în calcul o doză de aproximare, un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate (întrucât pe de o parte, memoria colectivității este vie, iar propagarea intensă a unor neadevăruri rămâne adânc întipărită, iar pe de altă parte, afectarea psihică și a sănătății recurentului reclamant este ireversibilă) și despăgubirile acordate, numai că acest echilibru trebuie să fie în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale. În sensul celor mai sus menționate, a invocat jurisprundența Înaltei Curte de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 153/27.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, precum și decizia nr. 1563/17.04.2002. În atare condiții, pentru stabilirea unor despăgubiri juste, caracterul suferințelor recurentului-reclamant trebuia privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei acestuia, suferințele morale (psihice) fiind frica, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative pe care le-a încercat pe parcursul celor 113 zile de detenție (3 luni și 20 de zile) precum și agravarea ireversibilă a stării de sănătate și afectarea imaginii publice a acestuia și a membrilor familiei, pe care aceștia le-au trăit pe perioada privării de libertate a recurentului reclamant și nu în ultimul rând condițiile de detenție și modalitatea de încarcerare. Deși pentru cuantificarea prejudiciului moral instanța este chemată să judece în echitate, cu toate acestea la stabilirea daunele morale nu pot fi înlăturate sau analizate restrictiv criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză. Toate criteriile analizate trebuie să fie subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și numai în atare condiții pot fi supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Nu este suficientă prezentarea ca și reper pentru stabilirea valorii despăgubirilor nepatrimoniale sumele acordate de instanțe, în principal de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără o analiză completă a criteriilor prevăzute de lege și a celor unanim recunoscute în doctrină și jusprudență, altfel că nu se poate reține că cuantumul despăgubirilor a fost stabilit pe baza unei aprecieri rezonabile. Referitor la "bază echitabilă", în analiza instanței de apel această echitabilitate lipsește, de vreme ce instanța nu a procedat la efectuarea unei analize complete a criteriilor evocate. Recurentul-reclamant a solicitat să se aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor faptul că, în urma lipsirii de libertate în mod ilegal, i s-au adus grave prejudicii onoarei și demnității personale, a fost calomniat prin presa locală, care a publicat știri de senzație și comentarii neadevărate, a fost înlăturat din serviciu și, fiindu-i distrusă reputația, nu a reușit să se reîncadreze; că s-a îmbolnăvit în timpul arestului, datorită condițiilor subumane ce i s-au creat special și a fost zdruncinată viața întregii sale familii, fiindu-le de asemenea afectată reputația. Suma despăgubirii acordată de către instanța de apel, nu este o sumă rezonabilă care să conducă la acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către recurentul-reclamant pentru arestarea nelegală și încarcerarea acestuia în condițiile ce rezultă cu claritate din situația factuală expusă în cauză, dimpotrivă, acestă sumă vine în completarea suferințelor acestuia. În analiza criteriilor orientative era necesar să se rețină că prejudiciul este influențat de anumite elemente cirmunstanțiale evocate în cauză, respectiv pe lângă profesia recurentului-reclamant trebuia să se aibă în vedere și profesia soției acestuia, aceea de magistrat, precum și imaginea publică a fiicei acestuia, elemente ce nu au fost analizate de către instanța de apel. Chiar dacă instanța de apel a reținut că reputația profesională a recurentului-reclamant a fost distrusă ca efect al arestării acestuia, cu toate acestea era necesar ca instanța de apel să aprecieze gravitatea acestei lezări, printre criteriile orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare. Afectarea reputației profesionale a recurentului-reclamant, după o carieră de 22 de ani nepătată până la acea dată, trebuia apreciată sub o gravitate sporită, ținând cont de profesia, precum și de funcția ocupată de acesta la momentul privării de libertate, funcție ce a presupus eforturi intelectuale suplimentare pentru ocuparea acesteia. Este îndeobște cunoscut faptul că reputația profesionala conferă magistratului credibilitate și siguranță în exercitarea profesiei, autoritate în examinarea opiniilor, cu precadere a celor profesionale și totodata, reprezintă părerea pe care magistratul o creează în conștiința colectivă despre modul în care își exercită profesia. Or, la momentul reținerii și ulterior pe perioada privării de liberate, recurentului-reclamant i-au fost afectate toate aceste componente ce țin de reputația profesională. Totodată, instanța de apel trebuia să ia în calcul accentuarea suferințelor psihice ale recurentului-reclamant cu privire la conștientizarea de către acesta asupra faptului că imaginea sa publică și reputația au fost puse sub semnul îndoielii ca urmare a înfățisării de către mass-media a unui personaj corupt, și să aprecieze că în urma privării de libertate, este cert că asupra recurentului reclamant a fost aruncată eticheta de "procuror corupt", rămânând în opinia publică și a unor ziariști cu o astfel de etichetă, chiar și după pronunțarea hotărârii penale definitive, fapt ce conduce la agravarea suferințelor psihice produse acestuia. Este de netăgăduit faptul că, la aprecierea gravității daunei suferite, trebuia să se aibă în vedere imaginea și reputația profesională, atât în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant, cât și în ceea ce-i privește pe membrii familiei acestuia, de vreme ce i-a afectat direct. Trebuia analizată umilința la care au fost supuși, resimțită atât de către recurentul-reclamant cât și de soția și fiica acestuia la momentul vizitelor recurentului-reclamant ce se afla în stare de arest. Pe lângă stresul suplimentar suferit de către fiica recurentului-reclamant și imaginea acesteia a avut de suferit datorită articolelor de presă publicate în mediul online, în perioada masurii privative de libertate, care leagă numele fiicei recurentului-reclamant de arestarea acestuia (www.x.ro/27.03.2016), aspecte ce ar fi putut să se repercuteze asupra viitorului artistic al acesteia. Aceasta avea deja o imagine publică de pianist, construită prin sute de ore de muncă și recompensată cu multe premii în toată aceasta perioadă (50 premii naționale, 4 mari premii și 5 premii internaționale). Or, este notoriu cunoscut faptul că în lumea artistică orice informație negativă legată de numele artistului conduce la consecințe care poate să îi dăuneaze asupra imaginii acestuia. De asemenea, consecințele negative ale măsurii arestării preventive ale recurentului-reclamant au produs repercusiuni majore asupra imaginii și reputației profesionale ale soției acestuia ce, la acea dată, deținea funcția de judecător la Curtea de Apel Ploiești. În articolele de presă privind informațiile referitoare la arestarea recurentului-reclamant se face referire expresă la asocierea funcției soției recurentului-reclamant, deținută la acel moment în cadrul Curții de Apel Ploiești, acesta fiind pusă într-o lumină nefavorabilă în ochii opiniei publice, dar și într-o situație cel puțin delicată față de părțile implicate în cauzele ce îi erau repartizate spre soluționare, fiind etichetată la rându-i, prin asociere cu recurentul-reclamant. În niciuna dintre cauzele reținute de către instanța de apel ca reper pentru stabilirea valorii despăgubirilor nu sunt analizate aceste consecințe negative ce au fost produse celor în cauză și mai cu seamă membrilor famiilor acestora, deoarece nu s-au aflat în aceste situații. În ceea ce privește condițiile improprii de detenție și modalitatea de introducere în arest aplicată cu precădere doar recurentului-reclamant (aspecte dovedite), instanța de apel se rezumă a face o analiză a cazurilor pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prejudiciul suferit de persoanele ce erau în executarea unei hotărâri penale pentru detenția în condiții de supraaglomerare, igienă necorespunzătoare, lipsa asistenței medicale, fără însă a lua în calcul că recurentul-reclamant a fost supus unui astfel de calvar ca mai apoi să fie achitat și fără a analiza modalitatea concertată de introducere a acestuia în arest tocmai pentru a suporta aceste condiții. Recurentul-reclamant a fost arestat preventiv în cadrul Arestului Central din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București până la începutul lunii aprilie 2016, fiind apoi transferat din dispoziția procurorilor de caz în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Prahova. Și în arestul central, dar și în arestul de la Câmpina a fost încarcerat pentru diverse perioade de timp alături de criminali, tâlhari, traficanți de droguri cărora li se spusese de către gardieni că recurentul-reclamant este/a fost procuror, ceea ce a determinat, din motive lesne de înțeles, ca recurentul-reclamant să se afle într-o permanentă stare de alarmă, ceea ce presupune evident un consum psihic suplimentar adăugat peste cel al situației, sub toate aspectele, prin care acesta trecea. Recurentului-reclamant i-a fost afectată demnitatea cu bună-știință, deoarece în mod special a fost încarcerat, în perioada de reținere, în încăperi dinainte stabilite, în care erau persoane încarcerate ce reprezentau un risc major asupra vieții acestuia, iar mai apoi, în perioada de arestare preventivă, a fost încarcerat cu persoane ce erau în executarea hotărârilor de condamnare pentru fapte grave și care cunoașteau funcția recurentului-reclamant deținută anuterior arestării. Prin urmare, nici sub acest aspect instanța de apel nu a aplicat corect legea prin aprecierea intensității și a duratei suferințelor recurentului-reclamant, prin raportare la condițiile improprii de detenție și modalitatea de introducere în arest aplicată cu precădere doar acestuia, întinderea perioadei, respectiv cele 113 zile (3 luni și 20 de zile) de detenție, perioadă în care recurentul-reclamant a fost nevoit să suporte condițiile inumane, frica și cu precădere umilința, iar toate acestea i-au agravat starea de sănătate preexistentă stării de arest. În consecintă, cuantumul compensației despăgubirilor nepatrimoniale stabilit de către instanța de apel este inechitabil, deoarece nu s-a ținut cont de toate consecințele negative suportate de către recurentul-reclamant și membrii familiei acestuia, respectiv durata privării de liberate, de importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, afectarea ireversibilă a stării de sănătate, afectarea situației profesionale și sociale. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, sub aspectul criticilor învederate, admiterea capătului unu al cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, cauzate prin reținerea și arestarea nelegală a recurentului-reclamant. Totodată, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers judiciar. I.

Apărările formulate în cauză I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Prin întâmpinarea formulată la data de 21 august 2023, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția nulității recursului, susținând că în această fază procesuală nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. De asemenea, criticile expuse de către recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critice de nelegalitate, în condițiile în care se invocă neanalizarea împrejurărilor cauzei, respectiv neanalizarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 540 C. proc. pen. În consecință, a solicitat să se constate că recursul este nul. I.5.2. Întâmpinarea formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Prin întâmpinarea formulată, intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat excepția nulității recursului, apreciind că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar aspecte de temeinicie. În situația în care se va trece peste această excepție, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. I.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, cât și la întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând respingerea excepției de nulitate invocată de aceștia. La termenul de judecată de dezbatere a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, ca nefondată. La același termen de judecată, recurentul a depus la dosar cererea de precizare a capătului 2 de cerere, prin care recurentul-reclamant a înțeles să micoșreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale, Înalta Curte punând în discuție inadmisibilitatea cererii precizatoare la același termen de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. II.1. În ceea ce privește cererea de precizare a capătului 2 de cerere, depusă la dosar în această fază procesuală, la prezentul termen de judecată, prin care recurentul-reclamant înțelege să micoșreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistența juridică efectuate de recurentul-reclamant în cursul procesului penal, în legătură cu măsurile preventive de libertate, cerere întemeiată pe art. 539 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul și limitele procesului sunt stabilite, astfel cum dispun dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin cererile și apărările părților. De asemenea, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, însă fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În cazul particular al speței, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de apel doar cu privire la daunele morale. Referitor la daunele materiale, acesta nu aduce nicio critică, astfel că soluția pronunțată cu privire la acest capăt de cerere a rămas definitivă, nefiind recurată. Așadar, Înalta Curte este învestită doar cu soluționarea recursului referitor la capătul de cerere privind daunele morale, astfel încât nu poate judeca decât în limitele recurate. Or, cererea de precizare a capătului doi de cerere, prin care recurentul-reclamant înțelege să micșoreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistența juridică efectuate de parte în cursul procesului penal, în legătură cu măsurile preventive de libertate, vizează o altă soluție (respectiv soluția dată capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, soluție nerecurată însă, așa cum anterior s-a arătat), astfel că ea excede limitelor judecății în recurs, fiind așadar, inadmisibilă în această fază procesuală, date fiind dispozițiile art. 494 în referire la art. 477 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte va respinge ca atare cererea recurentului-reclamant de precizare în această cale de atac a capătului doi de cerere. II.2. În ceea ce privește recursul formulat, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a arestării sale nelegale. Prin dezvoltarea criticilor subsumate de recurent acestui caz de casare, se reproșează instanței de apel o nemotivare a hotărârii recurate, justificat de faptul că nu au fost analizate criteriile legale pentru stabilirea daunelor morale. Or, aceste critici sunt subsumabile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Prin urmare, Înalta Curte va analiza, prin prisma acestui motiv de casare, recursul formulat, apreciind în acest cadru procesual că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanța de apel nu a analizat criteriile pentru stabilirea daunelor morale, hotărârea instanței de apel nefiind motivată în acest sens. Se reține în prealabil, cu privire la obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că atât doctrina, cât și jurisprudența sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clară, coerentă și completă, să constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, a statuat că instanțele naționale trebuie să indice suficient de clar și coerent motivele pe care se întemeiază, astfel încât justițiabilul să-și poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei și cauza Boldea împotriva României). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că: "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (…) Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)". Aplicând aceste considerente circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., speței deduse judecății, evident în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 și art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte observă convergent criticilor formulate prin cererea de recurs, că instanța de apel, deși la pagina 19 a deciziei recurate, punctul IV.I, enunță în mod expres criteriile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea concretă a daunelor morale ("Relativ la cuantumul efectiv al despăgubirilor, Curtea pornește de la împrejurarea că stabilirea prejudiciului constând în consecințele negative suferite de reclamant se face pornind de la anumite criterii unanim recunoscute în doctrină și jurisprudență: importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă și măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială (...)"), totuși în continuare, la punctul IV.2 din decizia recurată, se grefează în mod exclusiv, pe jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, indicând o serie de decizii ale Curții europene, fără însă a proceda și la o analiză a criteriilor pe care însăși le-a expus în prealabil ca fiind incidente în operațiunea juridică de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite. Este real că face, însă, excepție criteriul situației profesionale deosebite a recurentului-reclamant la momentul arestării (criteriu analizat la pagina 22, ultimul paragraf: "Pe cale de consecință, pe baza reperelor regăsite în această jurisprudență, având în vedere într-un mod rezonabil și situația profesională deosebită a reclamantului, la momentul arestării fiind și procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Prahova (ceea ce a condus la o afectare mai substanțială a reputației, întrucât corupția în rândul magistraților are o imagine puternic negativă în ochii publicului larg și ai membrilor corpului profesional, precum și la o situație mai delicată în legătură cu colegii din camera de detenție), Curtea apreciază cuantumul sumei acordate de prima instanță numai parțial justificat, o sumă de 40.000 RON (aproximativ 8.000 euro) constituind o satisfacție suficientă și echitabilă"), însă toate celelalte criterii enumerate la punctul IV.1 au fost omise. Mai observă Înalta Curte și faptul că inclusiv din modalitatea de redactare a instanței de apel reiese că aceasta antama prin folosirea expresiei "în primul rând" de la punctul IV.2, pagina 19, ultimul paragraf, și o analiză în continuare a celorlalte criterii, analiză care lipsește însă. Or, lipsa unei analize concrete în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanța trebuie să aprecieze, să aibă în vedere, pe lângă criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, și importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămarii de către victimă și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, consecințele suportate de către reclamant în plan personal, familial, psihologic și profesional ca urmare a arestării și inculpării nelegale, precum și criterii consacrate jurisprudențial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care instituie garanția procesuală a motivării hotărârilor judecătorești. Potrivit art. 540 alin. (1) C. proc. pen., "La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale sau injuste de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută la art. 538, iar în cazul celui aflat în situația prevăzută la art. 539 1 alin. (1), de durata, precum și de consecințele măsurii asupra persoanei și asupra vieții intime, familiale și private a acesteia". Așadar, o atare manieră de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speță și de omisiune astfel, de cercetare a marii majorități a criteriilor legale incidente în evaluarea judiciară impusă de obiectul cauzei, ilustrează în realitate, o decizie nemotivată a instanței de apel, făcând imposibilă pe cale de consecință, exercitarea controlului judiciar, situație de natură să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. În rejudecare, examinând motivat criteriile legale și jurisprudențiale ale Curții Europene ale Drepturilor Omului în această materie, enunțate supra, instanța de apel va statua cu argumente proprii, în ce măsură criticile reclamantului cu privire la cuantumul efectiv al despăgubirilor cuvenite își găsesc sau nu justificarea în cauză.