ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă, la 3 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1030 din 17 iulie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare. A admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Prin decizia civilă nr. 213A din 23 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Prin decizia nr. 2119 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost admis recursul pârâtei împotriva deciziei din apel, s-a casat hotărârea și s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a suspendat, prin încheierea de ședință din 3 iulie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, în raport de decesul intimatului reclamant A., care a survenit la 17 mai 2019.

Aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 1025A din 25 iunie 2021 a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de apel.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a atacat cu recurs hotărârea de perimare.

Fără a proceda la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susținut că soluția de perimare este greșită, deoarece suspendarea pricinii nu s-a datorat culpei acesteia, ci a intervenit în urma decesului intimatului A..

A arătat că măsura suspendării litigiului a fost justificată prin prisma dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în scopul introducerii în cauză a moștenitorilor interesați de acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de persoana privată de libertate.

Instanța de apel a aplicat în mod nelegal sancțiunea perimării, fără a observa că termenul de perimare nu a început să curgă față de apelanta pârâtă. Dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. impun condiția ca cererea să fi rămas în nelucrare din motive imputabile părții, or, în speță, Administrația Națională a Penitenciarelor a întreprins toate demersurile ce țineau de calitatea sa în proces, de apelant pârât, inclusiv a încercat să pună în plată hotărârea instanței de fond, nr. 1030/17.07.2017, executorie. Plata despăgubirilor nu s-a realizat, neputând fi identificate coordonatele bancare ale reclamantului, care a decedat.

În concluzie, cererea de apel nu a rămas în nelucrare din motive imputabile, ci s-a datorat faptului că moștenitorii reclamantului nu au intervenit în proces.

Recurenta a apreciat în cadrul recursului și că, în fond, acțiunea este neîntemeiată și se justifică admiterea prezentei căi de atac.

Raportul întocmit în speță, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 16 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Recurenta a depus punct de vedere la raport prin care și-a însușit concluziile magistratului asistent raportor asupra admisibilității cererii de recurs, expuse în conținutul raportului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor nu este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Recurenta nu a procedat la încadrarea susținerilor sale în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, apreciază că motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că decizia instanței de apel este pronunțată prin aplicarea sancțiunii procedurale a perimării cererii de apel și se critică aplicarea acestei sancțiuni.

În esență, s-a susținut că instanța de apel a apreciat greșit asupra împlinirii termenului de perimare din perspectiva dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îndeplinită condiția ca lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții. Măsura suspendării cauzei s-a impus datorită decesului reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă moștenitorii nu au intervenit în proces și, din acest motiv, cererea de apel a rămas în nelucrare. Recurenta a afirmat că a întreprins toate demersurile ce vizează calitatea sa în proces, inclusiv a încercat să pună în executare sentința nr. 1030/17.07.2017 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin urmare nu se află în culpă pentru a se dispune sancțiunea perimării.

Înalta Curte notează că cerințele prevăzute de lege pentru a interveni perimarea decurg din conținutul dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.’’ Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, astfel cum se dispune prin alin. (2) al aceluiași articol.

Astfel, sancțiunea procedurală operează, dacă pricina a rămas în nelucrare, indiferent de etapa procesuală în care se află, timp de 6 luni, și această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor contra sentinței civile nr. 1030 din 17 iulie 2017 a Tribunalului București, după casare, a aplicat măsura suspendării până la introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului, decedat la 17 mai 2019, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la condiția necesară pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părții, supusă dezbaterii în recursul pendinte, se constată că apelanta pârâtă nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare, să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanței în vederea stabilirii în concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenței unor moștenitori sau eventualei sesizări a Camerei Notarilor Publici cu scopul obținerii unui certificat de calitate de moștenitor.

Aceste diligențe trebuiau efectuate de apelanta Administrația Națională a Penitenciarelor în virtutea atributului său de parte în proces, în scopul finalizării judecății care nu poate sta în loc nelimitat, fiind în interesul acesteia să se judece cu moștenitorii celui decedat, astfel că nu poate fi pusă în discuție incidența alin. (3) al art. 416 C. proc. civ. "Nu constituie cauze de perimare când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.’’

De asemenea, în speță nici nu s-a făcut dovada că apelanta s-ar fi aflat în imposibilitate de a acționa în maniera de mai sus, împrejurare incompatibilă cu noțiunea de "motive imputabile’’ folosită de textul art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând că apelanta nu a îndeplinit acte de procedură în ce privește soluționarea litigiului, prin realizarea demersurilor necesare și posibile în scopul identificării moștenitorilor reclamantului decedat, în interiorul termenului de 6 luni de la momentul pronunțării încheierii de suspendare, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor legale în materia perimării și s-a constatat perimată cererea de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 1030 din 17 iulie 2017 a Tribunalului București. În consecință, sunt lipsite de temei criticile la adresa soluției de perimare, urmând a se respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile privitoare la fondul cauzei prin prisma indicațiilor acordate de instanța de casare vizând decizia nr. 213A din 23 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu vor fi analizate, întrucât nu au legătură cu soluția perimării, contestată de recurentă prin criticile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva deciziei civile nr. 1025A din 25 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.