ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1109/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Câmpina la 3 februarie 2014, sub nr. x/2014 (a cărei judecată a fost declinată în favoarea Tribunalului Prahova prin sentința civilă nr. 998 din 20 martie 2014), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață totală de 6,01 ha, situat în Breaza, jud. Prahova, care a făcut obiectul "chitanței" semnate de părți la 20 august 2005.

La 29 septembrie 2014, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtului B., respectiv C., D., E. și F..

Prin încheierea din 6 octombrie 2014, Tribunal Prahova, secția I civilă a admis cererea reclamantului și a dispus introducerea în cauză a numiților C., D., E. și F., moștenitori ai pârâtului B..

Prin încheierea din 2 iulie 2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Alba Iulia. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei încheieri a fost respins prin decizia nr. 29 din 16 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 13 martie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă, constatând că motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei nu mai subzistă, a admis cererea formulată de reclamant cu privire la repunerea pe rol a cauzei. A respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului B., invocată de pârâtul F. prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C., D. și E., invocată de instanță din oficiu și a dispus scoaterea acestora din cauză. A dispus continuarea judecății în contradictoriu cu pârâtul F..

Prin încheierea din 8 mai 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă a încuviințat probatoriul solicitat de părți; a dispus înfățișarea, în original, a chitanței din 28 august 2005 și a declarației din 25 septembrie 2005, față de susținerea pârâtului cu privire la faptul că acestea sunt false; a tras la sorți expertul și a stabilit onorariul provizoriu al acestuia; a prorogat discuțiile cu privire la efectuarea expertizei grafoscopice după administrarea probatoriului încuviințat și după ce pârâtul va preciza dacă se va înscrie în fals și va depune scripte de comparație; a amânat judecata cauzei la 8 septembrie 2017.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului A., decedat pe parcursul procesului, respectiv a numitelor G. și H..

Prin sentința nr. 133 din 21 ianuarie 2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantele G. și H., moștenitoare ale defunctului A., în contradictoriu cu pârâtul F..

A constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiate între defunctul A. și defunctul B., la 20 august 2005, consemnată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță", cu privire la terenul în suprafață totală de 6,01 ha, situat în Breaza, Cartier Gura Beliei, compus din suprafața de 2,86 ha, din tarlaua x, parcela x și suprafața de 3,15 ha din tarlaua x, parcela x, jud. Prahova, identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul I..

A stabilit că sentința va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 171 din 2 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul F. împotriva încheierilor din 16 octombrie 2014, 13 martie 2017 și 8 mai 2017, precum și împotriva sentinței nr. 133 din 21 ianuarie 2019, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

A schimbat în tot încheierile și sentința apelată, în sensul că a constatat că reclamantul a fost decăzut din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată.

A respins cererea de introducere în cauză a moștenitorilor defunctului B..

A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului B..

A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

L-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.108 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului, 2.000 RON - constând în onorariu de avocat - și 263 RON, reprezentând cheltuieli de transport, către apelantul-pârât. A stabilit că spezele de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru de la fond, în cuantum de 10.216 RON, de care intimatul - reclamant a fost scutit, rămân în sarcina statului.

Împotriva deciziei civile nr. 171 din 2 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs pârâtul F..

În cuprinsul cererii de recurs, care nu a fost întemeiată în drept, recurentul a formulat, în esență, următoarele critici:

- numita C. nu are calitatea de parte în dosar, ca intimată-pârâtă;

- este nelegală obligarea reclamantului A., decedat la 01 ianuarie 2018, la plata cheltuielilor de judecată în apel, întrucât acesta nu are capacitate de folosință, conform art. 34-35 C. civ.; instanța de apel trebuia să le oblige pe reclamantele G. și H., moștenitoare ale defunctului A., la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea au continuat acțiunea formulată de autorul lor, fiind căzute în pretenții (acțiunea a fost respinsă, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință - defunctul B.);

- recurentul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în integralitate, nefiind justificată acordarea acestora într-un cuantum diminuat, prin raportare la munca efectiv prestată de către avocat; instanța de apel nu a motivat de ce culpa procesuală a intimatelor-reclamante a condus la diminuarea cheltuielilor de judecată; cum acțiunea acestora a fost respinsă în totalitate, se impune acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond și apel; recurentul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată de la fond, în valoare de 6.000 RON, pe care instanța de apel a omis să le acorde și nici nu le-a respins motivat;

- legalitatea deciziei recurate se impune a fi verificată și sub aspectul păstrării, în sarcina statului, a cheltuielilor constând din taxa de timbru la fond, în sumă de 10.216 RON de care reclamantul a fost scutit, față de soluția de respingere a acțiunii.

Intimatele nu au depus întâmpinare în cauză.

La 17 mai 2022, recurentul a formulat concluzii scrise prin care a reiterat criticile formulate prin cererea de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, în considerarea celor ce urmează:

Preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurentul nu a invocat, ca temei al recursului vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., totuși criticile formulate, prin care se invocă lipsa calității de parte a intimatei-pârâte C., nelegala obligare a reclamantului-decedat A. la plata cheltuielilor de judecată în apel în contextul în care instanța a admis anterior lipsa capacității procesuale de folosință a acestuia, greșita aplicare a prevederilor art. 451 alin. (2) și art. 453 C. proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurent și pretinsa nemotivare a hotărârii instanței de apel sub acest aspect, pot fi încadrate din oficiu, în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. întrucât pun în discuție încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv nemotivarea hotărârii instanței de apel, urmând a fi analizate ca atare.

În ce privește criticile ce se pot subsuma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul susține că, în mod nelegal, hotărârea atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu numita C., ce a avut calitatea de pârâtă în cauză, în condițiile în care prin încheierea din 13 martie 2017, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a dispus scoaterea acesteia din proces. Prin urmare, se susține nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma încălcării dispozițiilor art. 36 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, prin încheierea din 13 martie 2017, prima instanță, printre alte măsuri, a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului B., invocată de pârât prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C., D. și E., invocată din oficiu și a dispus scoaterea acestora din cauză.

Încheierea din 13 martie 2017 a fost atacată cu apel de către pârâtul F. odată cu fondul cauzei, sub aspectul modalității de soluționare a excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului B..

Cum prin încheierea apelată a fost tranșată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., aceasta a apărut în continuare în citativ, fiind citată în calitate de parte, dintr-o eroare materială ce nu poate constitui un aspect de nelegalitate de natură să conducă la nulitatea hotărârii recurate.

Faptul că intimata-pârâtă C. este menționată în dispozitivul deciziei curții de apel nu conduce la altă concluzie în condițiile în care prin soluția dispusă nu se tranșează vreun aspect în favoarea sau detrimentul acesteia.

Reținând că menționarea numitei C. în dispozitivul deciziei recurate este rezultatul unei simple erori materiale, Înalta Curte constată critica de nelegalitate formulată ca fiind nefondată.

Printre motivele de recurs, pârâtul a mai invocat nelegalitatea obligării reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată în apel în contextul reținerii lipsei capacității de folosință a acestuia. Sub acest aspect a susținut că față de decesul reclamantului A. și prin raportare la soluția pronunțată în apel, Curtea trebuia să oblige reclamantele - moștenitoare G. și H. la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea au continuat acțiunea formulată de autorul lor și sunt părți căzute în pretenții.

Înalta Curte reține că, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel le-a obligat pe intimatele reclamante la plata cheltuielilor de judecată, prezentând raționamentul juridic ce a stat la baza acestei măsuri. În acest context, menționarea reclamantului, și nu a reclamantelor, în dispozitiv constituie o eroare materială și nu un motiv de nelegalitate circumscris sferei de aplicabilitate a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. apt a fi supus controlului judiciar în recurs.

De asemenea, este de reținut că pârâtul nu justifică interes, în accepțiunea art. 32-33 C. proc. civ., în ceea ce privește susținerea prin care contestă legalitatea soluției instanței de apel sub aspectul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă judecății în primă instanță, de care reclamantul decedat pe parcursul judecății a fost scutit, întrucât nu rezultă folosul practic urmărit al pârâtului prin invocarea acestei critici.

Sub o altă critică, recurentul a reproșat instanței de apel, pe de o parte, omisiunea de acordare a cheltuielilor de judecată în integralitate (atât cele din primă instanță, cât și cele din apel), susținând că nu se justifică diminuarea acestora prin raportare la munca efectiv prestată de către avocat, iar pe de altă parte, omisiunea de a motiva în ce măsură culpa procesuală a intimatelor-reclamante a condus la diminuarea cheltuielilor de judecată.

Această critică pune în discuție încălcarea normelor de procedură în materia cheltuielilor de judecată - prevederile art. 451 alin. (2) și art. 453 C. proc. civ.- alături de o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., reflectată în nemotivarea soluției de diminuare a cheltuielilor de judecată, însă este nefondată.

Înalta Curte reține că în cadrul judecății în primă instanță, pârâtul a solicitat obligarea părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul judiciar prin întâmpinarea înregistrată la 03 decembrie 2014, însă a precizat acest petit accesoriu prin concluziile scrise depuse la 18 ianuarie 2021, în sensul că înțelege să le solicite pe cale separată.

Subsecvent, pârâtul a solicitat prin apelul formulat împotriva sentinței nr. 133 din 21 ianuarie 2019 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, obligarea părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în calea de atac. În apel, pârâtul a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 5108 RON, onorariu de avocat în sumă de 2000 RON și cheltuieli de transport în sumă de 263 RON RON.

Înalta Curte constată că aceste sume au fost acordate în totalitate prin dispozitivul deciziei atacate, astfel încât nu se verifică susținerile pârâtului formulate prin cererea de recurs.

În consecință, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul F. împotriva deciziei civile nr. 171 din 2 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, în ședință publică.