Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 mai 2022

Decizia nr. 1098/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1/2021 a Tribunalului Mehedinți

Ședința publică din data de 18 mai 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei:

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 972/2021 din data de 28 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.