ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.12.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Casa Județeană de pensii Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., decedată-prin moștenitorii acesteia, legatarii sau donatarii acesteia, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la plata în solidar a prejudiciului cauzat în sumă de 189.906,7276 RON, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului; obligarea pârâților la plata în solidar a dobânzilor aferente prejudiciului cauzat în sumă de 1.003.783, 2724 RON, până la recuperarea integrală a prejudiciului; obligarea în solidar a pârâților C. și D., prin moștenitorii acesteia, legatari sau donatari ai acesteia la plata prejudiciului în sumă de 1.003.783, 2724 RON cu pârâții A. și B., care au fost obligați la plată în solidar prin sentința penală nr. 71 din 29.01.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin decizia penală nr. 657/A din 22.11.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș. Prin sentința civilă nr. 2402/30.05.2017 a Judecătoriei Suceava s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava.

Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava Prin sentința civilă nr. 984 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Suceava a respins excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune ca nefondate. A admis cererea având ca obiect "pretenții" formulată de reclamanta Casa Județeană de Pensii Suceava, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și E.. A obligat pe pârâtele E. și C. să plătească în solidar cu pârâtul A. suma de 23.063 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei pentru perioada 01.01.2002-01.03.2002 și dobânda fiscală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 01.04.2002 și până la achitarea integrală a debitului. A obligat pe E. și C. să plătească în solidar cu pârâții A. și B. suma de 980.720,2724 RON prejudiciu reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei pentru perioada 01.03.2002-31.05.2003 și dobânda fiscală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 1.06.2003 și până la achitarea integrală a debitului. A obligat pe pârâții A., B., E. și C. să plătească în solidar suma de 189.906,73 RON prejudiciu reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei pentru perioada 01.06.2003-31.12.2003 și dobânda fiscală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 1.01.2004 și până la achitarea integrală a debitului. A obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 5.916 RON cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia civilă nr. 181 din 4 martie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-au admis apelurile declarate de pârâții C., E. și A. împotriva sentinței nr. 984 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă - în dosarul nr. x/2016, intimați fiind pârâtul B. și reclamanta Casa Județeană de Pensii Suceava. S-a anulat sentința civilă nr. 984 din 22.10.2019 a Tribunalului Suceava și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând soluția pentru nelegalitate.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 21 aprilie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin rezoluția din data de 22 aprilie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Prin raportul întocmit s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termen, împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, și, urmează ca instanța să aprecieze cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.

Motive de recurs În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat următoarele critici: Instanța de apel, prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 188/1999 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, reține în considerentele deciziei nr. 181 din 04.03.2021, că instanța de fond nu a analizat excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâta C.. În mod greșit instanța de apel reține faptul că cele doua excepții nu au fost analizate de instanța de fond, când din sentința nr. 984 din 22.10.2019, rezultă fără echivoc faptul că acestea au fost analizate în mod corect și legal de către instanța de fond prin raportare la dispozițiile legale invocate, motiv pentru care au fost respinse. Instanța de apel în mod greșit reține în considerentele sentinței apelate că perioada 01.06.2003 -31.12.2003, nu a făcut obiectul dosarului penal. În realitate, prejudiciul produs prin faptele pârâților a fost stabilit prin expertiza dispusă în dosarul penal, doar că instanța penală nu s-a putut pronunța cu privire la latura civilă, fiind în afara sferei infracționale cercetate în dosarul penal în care s-a pronunțat decizia penală nr. 657/A/27.11.2016 a Curții de Apel Tîrgu Mureș, aspect ce a fost interpretat în mod greșit de instanța de apel. Instanța de apel, prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 77 și 78 din Legea nr. 188/1999, reține în considerente că această excepție nu a fost analizată sau a fost analizată incomplet de instanța de fond, aspect ce nu poate fi reținut, motivat de faptul că instanța de fond în mod corect și complet a analizat această excepție și a fost respinsă, motivat de faptul că aceste dispoziții nu sunt aplicabile pârâților, aceștia neavând calitatea de funcționari publici și pentru faptul că CJP Suceava s-a constituit parte civilă în dosarul penal în care s-a pronunțat decizia penală nr. 657/A/27..11.2016 a Curții de Apel Tîrgu Mureș. Aceste dispoziții legale au fost interpretate greșit de către instanța de apel, motiv pentru care se impune admiterea recursului formulat și sub acest aspect. Instanța de apel, în mod greșit, reține în considerentele sentinței apelate că instanța de fond nu a analizat și cele susținute de pârâta E., în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1114 alin. (2) C. civ., ori aceste argumente au fost arătate și invocate pentru prima dată de pârâta E., în fața instanței de apel, prin apelul declarat și ca atare nu avea cum instanța de fond să analizeze incidența dispozițiilor art. 1114 alin. (2) C. civ., motivat de faptul că ele nu au fost invocate la instanța de fond. Instanța de apel, prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 998 C. civ., reține faptul că instanța de fond nu a analizat la pronunțarea sentințe de fond condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției. Instanța de fond, în mod corect, a analizat la pronunțarea sentinței de fond îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale, aspect analizat și interpretat în mod greșit de instanța de apel, motiv pentru care se impune admiterea recursului și sub acest aspect. Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 188 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, dispoziții legale care au fost avute în vedere de instanța de fond la acordarea dobânzilor aferent prejudiciului cauzat Casei Județene de Pensii Suceava prin faptele pârâților, motiv pentru care, în opinia recurentei, decizia nr. 181 din 04.03.2021 este nelegală. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 31 mai 2021 intimații A. și B. au depus întâmpinări la recursul formulat de reclamantă, solicitând respingerea căii de atac. Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinări. La data de 11 iulie 2021, intimata E. a depus întâmpinare, cu depășirea termenului legal.

Procedura de filtru Prin încheierea de admitere în principiu din 19 octombrie 2021, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Casa Județeană de Pensii Suceava, și s-a fixat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Primul motiv de recurs privește susținerea recurentei că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 778 și 78 din Legea nr. 188/1999 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care s-a reținut că instanța de fond nu a analizat excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâta C.. Dintru început, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, curtea de apel a reținut nu lipsa analizei celor două excepții, a inadmisibilității și a prescripției dreptului material, ci caracterul incomplet al acesteia. Astfel, în mod corect a constatat curtea de apel că acțiunea vizează și obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin faptele săvârșite în perioada 01.06 -31.12.2003, care nu au făcut obiectul dosarului penal, așa cum s-a statuat prin decizia penală nr. 657/A/27.11.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, iar excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost analizată de către instanța de fond și în privința acestui capăt de cerere. De asemenea, prima instanță nu a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1958 din perspectiva datei la care s-a născut dreptul la acțiunea în recuperarea prejudiciului în sumă de 189.906,72 RON, prejudiciu cauzat prin faptele săvârșite în perioada 01.06-31.12.2003, fapte ce nu au făcut obiectul dosarului penal, cum s-a invocat în susținerea excepției atât de către pârâta C., precum și de către pârâtul A.. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este fondată prima critică de recurs întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile privind pretinsa încălcare a și aplicare a greșită a dispozițiilor art. 778 și 78 din Legea nr. 188/1999 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 neputând fi primite. Al doilea motiv de recurs privește faptul că instanța de apel reține în considerentele deciziei recurate că instanța de fond nu a analizat și cele susținute de pârâta E., în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1114 alin. (2) C. civ.. Arată recurenta că aceste argumente ar fi fost arătate și invocate pentru prima dată de pârâtă în fața instanței de apel. Cercetând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei (dosarul Judecătoriei Suceava, filele x), pârâta E., prin reprezentant legal părinte F., a invocat incidența prevederilor art. 1114 alin. (2) C. civ., care prevăd că moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia. A arătat pârâta respectivă că, în concret, de pe urma defunctei D., a cărei legatară universală este, a rămas un apartament, scos la executare silită și vândut de către o bancă, creditor, reținând suma obținută cu titlu de preț în contul debitului defunctei, precum și un autoturism cu contract de leasing. Respectiva întâmpinare conținea și o cerere de repunere în termenul de a formula întâmpinare. Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 2402 din 30 mai 2017, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Înalta Curte mai reține și că, prin sentința civilă nr. 984/2019 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă, în penultimul paragraf, a arătat că "Susținerile referitoare la moștenitorii defunctei D. vor fi înlăturate, motivat de faptul că reclamanta a indicat prin adresa nr. x/29.12.2016 moștenitorii acesteia, pentru care a și solicitat introducerea în cauză, respectiv pe numita E.". Se observă, așadar, că apărările formulate de pârâta E. nu au făcut, sub nicio formă, obiectul analizei instanței de fond. Contrar susținerilor recurentei, incidența dispozițiilor art. 1114 alin. (2) C. civ. nu a fost invocată pentru prima dată în apel de către pârâta E., ci, prin întâmpinarea de la fondul cauzei, s-au formulat aceste apărări, care nu au fost, însă, cercetate de instanța de fond. Pe cale de consecință, efectuând controlul de legalitate al deciziei recurate prin prisma acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este afectată de vreun viciu de legalitate care să se poată circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, susținerile recurentei fiind nereale. Această critică de recurs este, așadar, nefondată, urmând a fi respinsă. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta Casa Județeană de Pensii Suceava a susținut că instanța de apel, prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 998 C. civ., reține faptul că instanța de fond nu a analizat, la pronunțarea sentinței de fond, condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, precum și raportul de cauzalitate între cele două. Analizând, din perspectiva acestui motiv de recurs, decizia recurată, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea a reținut că, deși face referire la dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil, prima instanță reține puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentința penală nr. 71din 29.01.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin decizia penală nr. 657/A/2016 a Curții de Apel Târgu Mureș și prejudiciul rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză. Instanța de fond omite însă să analizeze legătura de cauzalitate dintre prejudiciul reținut și faptele săvârșite de pârâta C. și nici vinovăția acesteia. În mod just a subliniat curtea de apel că, potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, doar cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată însă de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Cu alte cuvinte, instanța de fond nu poate suprima analiza existenței și îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, și nu poate aprecia că acestea sunt un fapt existent și constatat deja în procesul penal. O astfel de analiză lipsită de conținut echivalează cu o lipsă a motivării hotărârii judecătorești. Hotărârea fondului arată că, în ceea ce privește susținerea referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, acestea contravin celor statuate cu putere de lucru judecat din sentința penală nr. 71/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă. Mai reține că probele administrate în procesul penal urmează a fi folosite în cauză, fiind utile stabilirii adevărului cu privire la fapta ilicită delictuală, iar, în privința întinderii prejudiciului, dă valoare probatorie raportului de expertiză contabilă efectuat de către expert G., raport ce, reține instanța de fond, a avut în vedere obiectivele indicate de părți prin raportare la pretențiile deduse judecății. Înalta Curte observă caracterul corect al analizei curții de apel, întrucât hotărârii fondului îi lipsește analiza proprie a petitelor cererii de chemare în judecată. Aceasta nu furnizează, de asemenea, o argumentație logico-juridică prin care să se fi cercetat concluziile raportului de expertiză, existând doar preluarea acestora, ca atare, ca un adevăr dat. Or, concluziile raportului de expertiză nu se pot substitui, sub nicio formă, motivării judecătorești. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În cauză, se poate observa că instanța nu-și fundamentează soluția pe motivele proprii, ci se raportează la sentința penală nr. 71/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, ale cărei statuări, apreciază instanța de fond, ar avea putere de lucru judecat în ceea ce privește prejudiciul pretins a fi achitat în cauză. Nu se decelează în hotărârea fondului o analiză proprie a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale, aspect identificat în mod corect de curtea de apel. Motivarea, fiind de esența hotărârii, înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare, o motivare necorespunzătoare putând atrage nulitatea hotărârii. Instanța trebuie să arate în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, întrucât referirea generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau acestea, este insuficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desființarea hotărârii, fiind vorba de o lipsă a motivării. Aceasta întrucât motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătorești constituie o garanție a unui proces echitabil. Raportat la aceste considerații, susținerile recurentei apar a fi incorecte; acest motiv respectiv de recurs, fiind nefondat, urmează a fi respins. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 188 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, dispoziții legale care au fost avute în vedere de instanța de fond la acordarea dobânzilor aferente prejudiciului pretins cauzat. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că prima instanță nu a motivat în niciun fel dispoziția de obligare a pârâților la plata dobânzii fiscale și a apreciat că această conduită contravine dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. A mai evocat că lipsa argumentelor de fapt și de drept care au determinat admiterea acțiunii în plata dobânzilor echivalează cu necercetarea fondului cauzei, instanța de control judiciar fiind în imposibilitate de a realiza controlul soluției sub acest aspect. Efectuând propria cercetare atât a considerentelor hotărârii instanței fondului, cât și a celor din decizia recurată, în referire la plata dobânzii fiscale, Înalta Curte remarcă faptul că, similar argumentației ilustrate în analizarea motivului de recurs anterior, motivarea admiterii acordării dobânzii lipsește. Ca efect al lipsei acestei motivări, pe de o parte, partea este privată de explicațiile așteptate în raport de susținerile făcute în cauză și, pe de altă parte, instanța de apel este pusă în imposibilitatea de a efectua un control judiciar efectiv. Simpla referire, în motivare, la raportul de expertiză judiciară care conține calculul dobânzii fiscale și preluarea concluziilor raportului, fără efectuarea unei analize logico-juridice proprii de către instanță echivalează, de asemenea, cu lipsa motivării hotărârii și în privința acestui capăt de cerere. Așadar, pentru motivele evocate supra, și acest motiv de recurs apare a fi nefondat, urmând a fi respins. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.