ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1592/2025

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la 14 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, reclamanții A. și S.C. B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și procuror C., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții la plata despăgubirilor materiale și morale în cuantum de 300.000 RON precum și la plata cheltuielilor de judecată. 1.2. Judecata în primă instanță Prin încheierea din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A. și S.C. B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și procuror C.. Prin încheierea nr. 1529 din 14.09.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției a I-a Civilă a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu și a trimis cauza spre competentă soluționare secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava. Prin sentința nr. 18 din data de 20 ianuarie 2022, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, a declinat cauza, în favoarea secției I Civilă din cadrul Tribunalului Suceava. La 18 ianuarie 2022, reclamantul A. a formulat precizări prin care a arătat, printre altele, că în cauză calitate procesuală pasivă are doar Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința nr. 6 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea privind conflictul de competență ivit între secția de contencios administrativ și fiscal și secția I Civilă ale Tribunalului Suceava, ce privește acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, C. și Statul Român - prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Tribunalului Suceava. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, sub nr. x/2021**. La termenul de judecată din 10 mai 2022 Tribunalului Suceava, secția I civilă a constatat, că în cauză, calitate de pârât are doar Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere reținerile Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, precum și precizările scrise depuse de reclamant pentru termenul de judecată din 10 mai 2022; cu privire la temeiul de drept, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004. Prin sentința civilă nr. 750 din 10 mai 2022, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect "pretenții" formulată de către reclamanții A. și SC "B." S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, a restituit către reclamant următoarele taxe judiciare de timbru: 55 RON, achitată cu chitanța din 22.03.2021, suma de 1600 RON, achitată cu chitanța din 28.10.2021 și suma d 247 RON, achitată cu chitanța din 29.10.2021. Prin sentința civilă nr. 1374 din 12.12.2023, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondată, excepția tardivității formulării cererii, invocată de către intimații A. și S.C. B.; a admis, în parte, cererea privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 750/10.05.2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2021, formulată de către petentul C., în contradictoriu cu intimații A. și S.C. B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 750/10.05.2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2021, în sensul că a obligat reclamanții A. și S.C. B. să achite pârâtului C. suma de 5300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins, ca nefondată, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 750/10.05.2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2021, cu soluția asupra excepției lipsei calității procesual pasive; a respins, ca nefondată, cererea intimaților de obligare a petentului la amendă judiciară, despăgubiri, cheltuieli de judecată. 1.

Judecata în apel. Prin decizia civilă nr. 266 din 04 noiembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția a II a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 750 din 10.05.2022 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021. Prin decizia civilă nr. 228 din 21 iunie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a admis excepția netimbrării apelului declarat de apelantul C. împotriva sentinței nr. 750/10.05.2022 pronunțată de Tribunalul Suceava, invocată din oficiu și a anulat apelul declarat de apelantul C., împotriva sentinței civile nr. 750 din 10.05.2022 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat. A respins apelul declarat de reclamanții A., împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat și a obligat intimații A. și B. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul C.. 1.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 1196 din 19 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins, ca nefondat, recursul exercitat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 266 din 04 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă. Al doilea ciclu procesual. 1.4. Motivele de recurs Împotriva deciziei civile nr. 228 din 21 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B.. Fără a fi circumscrise vreunei motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de judecată nu a respectat prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. din perspectiv în care nu a pus în discuția contradictorie a părților dacă procurorul C. a fost parte în dosarul nr. x/2021 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 750 din 10 mai 2022, prevederile art. 478 alin. (1) din același cod și nici dacă instanța a procedat legal atunci când a dispus comunicarea sentinței civile nr. 750 din 10 mai 2024 către un terț. În continuare, recurenții reclamanți au susținut că instanța de apel nu a procedat la punerea în discuție a faptului că a intervenit o acceptare tacită, reglementată de art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., care rezidă din împrejurarea că intimatul C. a recunoscut că reclamantul a renunțat, în mod legal, la judecata cauzei în contradictoriu cu acesta. Au mai criticat acordarea cheltuielilor de judecată părții adverse deși instanța a dispus anularea apelului, ca netimbrat, dar și împrejurarea că se impunea achitarea unei taxe judiciare de timbru aferente cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5300 RON, soluția corectă fiind aceea de anulare, ca netimbrată, a acesteia, în condițiile art. 197 alin. (1) din C. proc. civ. Recurenții au mai susținut nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva în care în care instanța de apel a procedat la admiterea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată părții adverse în condițiile în care în cuprinsul dovezilor exhibate nu se face mențiuni în legătură cu dosarul pentru care au fost solicitate respectivele cheltuielile de judecată. Or, în condițiile în care apelul formulat de intimatul a fost anulat ca netimbrat, nu se mai puteau acorda cheltuielile de judecată formulate de respectiva parte. Conchizând, recurenții au solicitat anularea sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II a civilă pentru netimbrare, iar pe de altă parte, în raport de împrejurarea că pârâtul nu a figurat ca parte, în dosarul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 750 din 10 mai 2022, cererea de completare fiind formulată tardiv, având în vedere intervenirea acordului tacit, în mod nelegal, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâtul C.. 1.

Apărările formulate în cauză La 28 noiembrie 2024, intimatul Statul român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel. La 04 decembrie 2024, intimatul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, anularea recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel. La 12 martie 2025, recurenții reclamanți au depus răspuns la întâmpinări prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimați și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg, prin cererea scrisă. Prin cererea înregistrată la 12 septembrie 2025, recurenții au solicitat instanței restituirea tuturor taxelor judiciare de timbru stabilite în dosarul nr. x/2021. 1.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Recursul exercitat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 228 din 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a fost înregistrat, inițial, la 30 august 2024pe rolul secției a II -a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin încheierea nr. 612 din 25 martie 2025, a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea secției I civile, repartizat aleatoriu spre competentă soluționare completului nr.

Prin rezoluția din 14 aprilie 2025, a fost acordat termen pentru soluționarea recursului la 24 septembrie 2025, în ședință publică cu citarea părților, când instanța respingând excepția nulității recursului, invocată în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., prin întâmpinare, de C., a reținut cauza în pronunțare pe fondul recursului cât și cu privire la cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulate de recurenți. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu preliminar, se reține că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, astfel că părțile interesate nu o pot critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în etapa procesuală a recursului se exercită doar un control de legalitate, prin raportare la motivele prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reevaluarea situației de fapt. Faptele sunt stabilite de către instanțele de fond, iar instanța de recurs judecă hotărârea, nu procesul, în sensul că verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii, în timp ce interpretarea probelor este de resortul convingerii judecătorilor de fond. Din moment ce nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii mijloacelor de probă administrate în fața instanțelor de fond, Înalta Curte nu poate analiza susținerile recurenților-reclamanți care aduc în discuție temeinicia deciziei recurate, constatând că acele critici care privesc modul în care instanța de apel a valorificat dovezile administrate în probarea cheltuielilor de judecată solicitate, având în vedere că acestea nu se subsumează niciunuia dintre motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Având în vedere conținutul memoriului de recurs, prin care se deduc judecății aspecte de ordin procedural, Înalta Curte constată că recursul este încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală, atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub un prim aspect, recurenții-reclamanți au susținit că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. atunci când nu a pus în discuție împrejurarea dacă pârâtul C. a fost sau nu parte în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 750 din 10 mai 2024, și nici dacă procedura de comunicare a acestei sentințe a fost realizată cu respectarea prevederilor legale având în vedere că pârâtul C. a devenit terț ca urmare a formulării de către reclamanți a cererii de renunțare la judecată. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. stipulează că "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", o reglementare similară regăsindu-se și la art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. Referitor la principiul contradictorialității, din perspectiva obligațiilor pe care le are instanța de judecată, la art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. se prevede că "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate", iar la alin. (6) al aceluiași articol se arată că "instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii." Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de apel nu a încălcat aceste principii fundamentale ale procesului civil, din moment ce nu s-a pronunțat asupra altor motive și apărări decât cele invocate prin cererea de apel, prin întâmpinare și prin răspunsul la întâmpinare, pe care le-a pus în discuția părților cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată de la 16 mai 2024. Astfel, în urma lecturării încheierii de ședință de la termenul de judecată din 16 mai 2024, se constată că instanța de apel a acordat reclamantului A., prezent personal la termenul de judecată, posibilitatea de a-și susține apărările cu privire la excepțiile invocate, inclusiv din perspectiva posibilității modificării cadrului procesual în apel, a calității procesuale pasive a pârâtului C. în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 750 din 10 mai 2022. Din moment ce instanța de apel s-a limitat la analiza motivelor de apel și a apărărilor formulate, pe care le-a pus în discuția părților cu ocazia dezbaterilor orale, nu se poate reține că ar fi încălcat limitele învestirii sau principiile disponibilității, contradictorialității și aflării adevărului, astfel că decizia recurată nu a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectarea atrage sancțiunea nulității. În ceea ce privește susținerea recurenților conform căreia dezlegarea dată cererii pârâtului C. privind acordarea cheltuielilor de judecată este nelegală din perspectiva în care acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferente sumelor solicitate cu acest titlu, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi analizată în prezenta etapă procesuală întrucât, în raport de prevederile art. 487 alin. (2) din C. proc. civ., judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă. Or, în speță, din cuprinsul cererii de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția II-a civilă, reiese că reclamanții nu au criticat sentința din această perspectivă, această chestiune, nefiind deci, supusă dezbaterii și nici unei dezlegări proprii a instanței de apel. Prin urmare, această susținere excedează cenzurii instanței de recurs. Sub un alt aspect, recurenții-reclamanți au criticat decizia curții de apel din perspectiva în care instanța de apel a procedat la acordarea cheltuielilor de judecată către intimatul C. în condițiile în care, în dosarul nr. x/2024, acestuia i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 3302,5 RON aferente căii de atac exercitate, obligație pe care intimatul nu a înțeles să o îndeplinească. Prin urmare, în opinia recurenților reclamanți, soluția de obligare a lor la plata către intimatul C. a cheltuielilor de judecată aferente etapei procesuale anterioare, ar fi nelegală. Și această critică a recurenților reclamanți este nefondată. În esență, recurenții au invocat că instanța de apel ar fi încălcat regulile de procedură reprezentate de prevederile art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ. atunci când a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtului și a admis cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată, dispunând obligare reclamanților la plata către pârât a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, deși "acțiunea era netimbrată". Trecând peste exprimarea prolixă, profund inexactă din punct de vedere procedural a recurenților reclamanți, criticile aduse soluției instanței de apel, de acordare, în favoarea pârâtului, a cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2024 (dispusă ca urmare a analizei înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată și a constatării, în condițiile art. 452 C. proc. civ., a realității și necesității acestora, urmată de examenul caracterului lor proporțional în raport cu complexitatea cauzei), fundamentate pe simpla afirmare a neachitării de către pârât a taxei judiciare de timbru în cuantum de 3302,5 RON, aferente soluționării apelului exercitat împotriva deciziei civile nr. 750 din 10 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021 nu pot fi primite, fiind străine de împrejurările definitorii care au stat la baza soluției contestate. Înalta Curte reține că este neîndoielnic caracterul accesoriu al obligației de plată a cheltuielilor de judecată, acordarea lor depinzând incontestabil de soluția dată de instanță cererii deduse judecății, această natură juridică a pretenției de rambursare a cheltuielilor neputând fi disociată de propriile reguli ce definesc instituția juridică reglementată de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., grefată pe însăși atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, ca fapt juridic declanșator al obligației civile de reparare a prejudiciului încercat de partea triumfătoare dintr-o respectivă pricină. Deși neconsacrată in terminis, art. 453 C. proc. civ. induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și, implicit, efectuarea unor cheltuieli de judecată. Însă, din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie pasivitatea în executarea voluntară a unei obligații, astfel încât reclamantul să solicite concursul forței coercitive a statului în vederea îndeplinirii acesteia, ori, după caz, susținerea unor apărări neîntemeiate, care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține realizarea pretențiilor formulate în cererea de chemare în judecată. Or, transpunând aceste considerente de ordin teoretic împrejurărilor regăsite în pricina dedusă judecății, se observă că la 11 august 2023, sub nr. x/2024, a fost înregistrat pe rolul Curții de apel Suceava, secția a II-a civilă, apelul exercitat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 750 din 10 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă prin care a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea având ca obiect "pretenții" formulată de către reclamanții A. și SC "B." S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor. Ulterior, la 15 februarie 2024, sub nr. x/2024, Curtea de apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost învestită cu soluționarea apelului exercitat de reclamanții A. și S.C. B. împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă prin care a fost respins, ca nefondată, excepția tardivității formulării cererii, invocată de către intimații A. și S.C. B. și a fost admisă, în parte, cererea privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 750/10.05.2022 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2021, formulată de către petentul C., și a fost completat dispozitivul sentinței în sensul că: a obligat reclamanții A. și S.C. B. să plătească pârâtului C. suma de 5300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins, ca nefondată, cererea de completare a dispozitivului aceleiași sentințe civile cu soluția asupra excepției lipsei calității procesual pasive și a respins, ca nefondată, cererea intimaților de obligare a petentului la amendă judiciară, despăgubiri, cheltuieli de judecată. În cadrul dosarului nr. x/2024, la 01 aprilie 2024, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâtul C. prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023, iar la 16 mai 2024, pârâtul a depus, la dosar, dovada cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, justificate prin chitanța nr. x din 30 aprilie 2024, aflată la dosarului nr. x/2024 al Curții de apel Suceava, secția a II-a civilă. Prin încheierea din 16 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de apel Suceava, secția a II -a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 139 din C. proc. civ., a admis excepția conexității, invocată din oficiu, și a dispus conexarea dosarului nr. x/2024 având ca obiect apelul exercitat de reclamanții A. și S.C. B. împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II- a civilă, și atașarea la dosarul nr. x/2024, având ca obiect apelul formulat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 750 din 10 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă . Urmare a măsurii de conexare dispuse de instanță, prin decizia recurată, Curtea de apel a soluționat două cereri distincte, respectiv apelul formulat reclamanții A. și S.C. B. împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, și apelul formulat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 750 din 10 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Suceava, fiecare dintre cele două cereri urmând a primi o dezlegare proprie, raportat la prevederile art. 453 din C. proc. civ., în funcție de soluțiile care le-au dezlegat. Așadar, Înalta Curte reține că îndeplinirea condițiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată se efectuează în mod distinct, în cadrul fiecărei căi de atac cu care instanța a fost legal învestită, soluția pronunțată cu privire la una dintre cererile de apel neinfluențând condițiile de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în cealaltă cerere de apel. Așa fiind, neonorarea de către pârâtul C. a obligației legale ce îi incumba de achitare a taxei judiciare de timbru aferente exercitării apelului împotriva sentinței civile nr. 750 din 10 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Suceava, nu poate suprima dreptul acestuia de a solicita instanței obligarea reclamanților A. și S.C. B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de aceștia din urmă împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II a civilă, c apărți căzute în pretenții. Împrejurarea că pârâtul C. nu a înțeles să îndeplineasă obligația de a timbra apelul pe care l-a formulat împotriva sentinței civile nr. 750 din 10 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II a civilă, nu îi poate afecta dreptul acestuia de recuperare a cheltuielilor avansate cu ocazia promovării de către reclamanți a căii de atac împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II -a civilă, în dosarul nr. x/2021. Așa fiind, cum promovarea de către reclamanți a apelului împotriva sentinței civile nr. 1374 din 12 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Suceava, s-a constituit în elementul generator de cheltuieli de judecată pentru pârâtul C. care a fost nevoit să formuleze apărări în privința susținerilor reclamanților, în mod legal curtea de apel a apreciat că acesta este îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată. În continuare, în legătură cu critica referitoare la inexistența culpei procesuale a reclamanților în ipoteza renunțării, în fața primei instanțe, a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C. și pe cale de consecință, inexistența unui temei care să fi justificat obligarea acestora la plata către pârâtul C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5300 RON, Înalta Curte reține că și această din urmă susținere este nefondată. În susținerea acestei critici, recurenții au afirmat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 406 din C. proc. civ., norme procesuale care, în opinia acestora, sunt exoneratoare de la plata sumei la care au fost obligate cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că renunțarea la cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul C. a fost adusă la cunoștință acestuia, intervenind o "acceptare tacită". În drept, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă" iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol din același act normativ, "dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut". Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății, ulterior înregistrării și comunicării cererii de chemare în judecată, 09 aprilie 2021, la 11 iunie 2021, reclamanții au uzat de dreptul de a renunța la judecata față de pârâtul C.. Or, formularea cererii de renunțare la judecată față de un pârât, intervenită după comunicarea cererii de chemare în judecată, naște anumite efecte sub aspectul cheltuielilor de judecată în sensul în care pârâtul este îndreptățit la recuperarea acelor cheltuieli pe care a fost nevoit să le facă pentru a contracara pretențiile reclamantului, astfel cum este reglementat prin art. 406 alin. (3) C. proc. civ. Cum prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii pârâtului, de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, deși exista o solicitare expresă formulată anterior prin întâmpinare, și care a rămas valabilă pentru instanță având în vedere că pârâtul nu a mai avut ocazia să o reitereze în condițiile speciale reglementate de art. 406 alin. (3) C. proc. civ. (nefiind citat, iar incidentul procedural al renunțării nefiindu-i propriu-zis pus în discuție), în mod corect, curtea de apel a validat soluția tribunalului și a constatat că reclamanții datorează pârâtului C. cheltuieli de judecată, având în vedere că renunțarea la judecată în contradictoriu cu acesta a intervenit la 11 iunie 2021, în cadrul răspunsului reclamanților la întâmpinarea pârâtului, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată către pârât, 09 aprilie 2021, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ. Împrejurarea că pârâtul C. a avut cunoștință de cererea reclamanților de renunțare la judecată, nu îi îndreptățește pe recurenții-reclamanți să susțină, în mod fondat, că pârâtului nu îi mai poate fi recunoscut dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată, acesta beneficiind de restituirea sumelor de bani avansate cu titlu de cheltuieli de judecată ca efect al simplei renunțări la judecată, manifestată ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a relevat și anterior. Deopotrivă, cristalizarea lipsei unei poziții de adversitate juridică a pârâtului în raport cu cererea reclamanților de renunțare la judecată nu poate genera efectul înlăturării culpei procesuale a reclamanților, generatoare de obligația dezdăunării pârâtului cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de inițierea demersului judiciar. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat, în mod corect, textul legal, iar obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, solicitate de către intimatul-pârât C. și dovedite cu acte depuse la dosar, s-a realizat conform legii, raportat la soluția pronunțată în cauză, de renunțare la judecată, formulată în fața primei instanței, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că dispozițiile legale art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., invocate prin memoriul de recurs, nu pot justifica o eventuală exonerare a recurenților reclamanți de la plata cheltuielilor de judecată, ci dimpotrivă, fundamentează această obligația legală. În acord cu prevederile art. 6 C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor recunoscute prin lege (astfel, inclusiv a celor procesuale) nu trebuie să fie unul iluzoriu, ci acesta trebuie să fie însoțit de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare, motiv pentru care, în mod judicios, solicitarea pârâtului C. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca o consecință a renunțarii la judecată, intervenită ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, a fost admisă. În privința cererii formulate de recurenți privind restituirea taxelor judiciare de timbru achitate în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din C. proc. civ. sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române; h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) în alte cauze expres prevăzute de lege". Este lipsit de echivoc faptul că pentru a fi admisă, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru trebuie să vizeze una dintre ipotezele prevăzute la lit. a)- j) din textul evocat anterior. Or, din cuprinsul rezoluției de primire a dosarului aflat la dosarului nr. x/2024 al secției a II-a Înaltei Curți, rezultă că recurenții au depus, în îndeplinirea obligației legale ce le incumba, dovada de achitare a taxei judiciare de timbru aferente exercitării recursului împotriva deciziei civile nr. 228 din 21 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția II a civilă, conform chitanței emisă la 05 august 2024, soluționat prin decizia nr. 1592 din 24 septembrie 2024 de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul respingerii, ca nefondate, a căii de atac, ipoteză care însă nu se regăsește în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru restituirea taxei judiciare de timbru. Împrejurarea că aceasta a fost depusă la dosarul nr. x/2024 al secției a II-a a Înaltei Curți care ulterior și-a declinat competența de soluționare a recursului exercitat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 228 din 21 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția II a civilă, prin încheierea nr. 612 din 25 martie 2025, în favoarea secției I civile a Înaltei Curți, nu echivalează cu situația în care taxa judiciară de timbru nu era datorată, aceasta reprezentând o condiție sine qua non pentru legala învestire a instanței de recurs. Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurenții A. și B. nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care urmează să o respingă. Față de soluția ce se va pronunța și având în vedere că intimatul pârât- C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, fundamentul plății cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul.