ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 30.05.2018, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au solicitat obligarea pârâtului A. la plata următoarelor sume:

- 214.585,76 RON reprezentând debit principal, contravaloarea prejudiciului cauzat bugetului județean prin efectuarea de plăți nelegale către S.C B. S.R.L. pentru servicii de informare în presa scrisă în baza contractelor nr. x/04.04.2011 și nr. y/13.02.2012 în perioada anului 2012, la care se adaugă accesorii în sumă de 9.454,15 RON calculate de către auditorii publici externi până la data de 30.06.2013, precum și la plata în continuare a accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, la debitul principal, începând cu data de 01.07.2013 și până la data achitării în totalitate a debitului principal;

- 479.790 RON reprezentând debit principal, contravaloarea prejudiciului cauzat de pârât bugetului județean prin efectuarea de plăți nelegale către S.C. B. S.R.L. pentru servicii de informare în presa scrisă, în baza contractelor subsecvente nr. x/13.02.2012 și nr. y/13.09.2013 în perioada ianuarie 2013-mai 2014, contracte ce au fost încheiate cu societatea în baza Acordului-cadru de servicii nr. x/04.09.2012 intervenit între părți, la care se adaugă accesorii în sumă de 92.205,16 RON calculate de către auditorii publici externi de la 01.01.2013 până la data de 30.06.2014, precum și la plata în continuare a accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, la debitul principal, începând cu data de 01.07.2014 și până la data achitării în totalitate a debitului principal;

- 183.269,83 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de pârât bugetului județean prin efectuarea de plăți nelegale către S.C. B. S.R.L. pentru servicii de informare în presa scrisă, în baza Acordului-cadru de servicii nr. x/04.09.2012 în perioada iunie 2014- decembrie 2014;

- 145.165,50 RON reprezentând plata efectuată către aceeași societate, stabilită în sarcina instituției prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 869/CA/09.10.2017 definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul civil nr. x/2016 (suma totală compusă din suma de 10.819,64 RON aferentă contractului nr. x/2013; suma de 46.631,24 RON aferentă contractului nr. x/2014, respectiv 87.714,62 RON reprezentând penalități de întârziere contractuale pentru fiecare dintre aceste sume calculate de la data scadenței și până la data efectuării plăților - 31.10.2017).

Prin sentința civilă nr. 1140 din 08 mai 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, solicitându-se admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Apelanții reclamanți au arătat că, în opinia lor, soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră circumstanțele de fapt și de drept în care a fost promovată cererea de chemare în judecată, precum și probatoriul depus în cauză.

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 57/C din data de 3 iunie 2020 a respins apelul declarat de apelanții reclamanți Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, împotriva sentinței civile nr. 1140 din 08 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul pârât A., ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, criticând soluția pentru nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 august 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa ECRIS .

Prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor și-a exprimat opinia în sensul că recursul este formulat în termen, împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, iar, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ar fi incidentă excepția nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată și de intimat prin întâmpinare.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au formulat următoarele critici:

- modalitatea de soluționare a cauzei este greșită, raportat la condițiile legate de întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale;

- din prisma analizei elementelor răspunderii civile delictuale, recurenții - reclamanți apreciază că, în speță, sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale;

- în ceea ce privește existența faptei ilicite, recurenții - reclamanți consideră că este necesar a se sublinia diferența dintre verificarea concretă a realității și legalității datelor înscrise în facturi sau în alte documente justificative ce stau la baza efectuării plăților (operațiuni circumscrise atribuțiilor funcționarilor publici anume desemnați de ordonatorul de credite) și verificarea existenței înseși a acestor documente atașate ordonanțării de plată (circumscrisă atribuțiilor ce revin însuși ordonatorului principal de credite);

- arată că potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorul de credite; art. 54 alin. (3), (6) din același act normativ prevede că operațiunile specifice lichidării și ordonanțăm cheltuielilor sunt în competenta ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituțiilor publice; efectuarea plăților în limitele creditelor bugetare aprobate se face numai pe baza documentelor justificative întocmite în conformitate cu dispozițiile legale și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate; conform Ordinului nr. 1792/2002 al Ministrului finanțelor publice, ordonanțarea de plată este semnată de ordonatorul de credite sau de persoana împuternicită de acesta, va fi însoțită de documentele justificative în original (sau în cazuri excepționale, copii certificate) și va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate care să confirme, printre altele, corectitudinea sumelor de plată, livrarea și recepționarea bunurilor, precum și prestarea serviciilor;

- consideră că prevederile sus enunțate completează și dau conținut normei legale analizate, integrându-se cerințelor normative la care trebuie să se raporteze ordonatorii de credite atunci când își exercită atribuțiile specifice în faza de ordonanțare a cheltuielilor bugetare;

- în consecință, consideră că este lipsită de bază legală susținerea că aprobarea, de către președintele unui consiliu județean, a efectuării de cheltuieli bugetare într-un anumit domeniu, s-ar limita la simpla semnare a ordonanțării de plată, pe baza avizelor compartimentelor de specialitate și fără o minimă evaluare a legalității efectuării respectivelor cheltuieli;

- referitor la existența prejudiciului, recurenții-reclamanți consideră că acesta este dovedit sub aspectul existenței și al întinderii sale;

- în aceeași idee, se susține că trebuie avut în vedere că valoarea abaterii constatate de auditorii publici externi în cuprinsul procesului-verbal reprezentând plăți nelegale constituie o sumă estimativă, reclamanții procedând conform dispoziției Curții de Conturi la stabilirea întinderii și mărimii prejudiciului;

- în ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat solicită să se constate că există o legătura de cauzalitate între fapta pârâtului de a fi încheiat contracte de prestare de servicii cu încălcarea dispozițiilor legale în materia finanțelor publice locale și prejudiciul reclamatat; acest prejudiciu este generat direct de conduita pârâtului manifestată prin încheierea contractelor de prestare de servicii;

- cât privește vinovăția, se susține că instanța de apel a reținut faptul că pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului, reclamanții trebuiau să probeze culpa exclusivă a ordonatorului principal de credite, însă acest argument trebuie coroborat cu prevederile art. 1357 alin. (2) C. civ.

- recurenții-reclamanți consideră că și cea de-a patra condiție a răspunderii civile delictuale este îndeplinită în cauză, atât timp cât au fost încheiate acte juridice, respectiv contracte de prestare de servicii, în afara cadrului legal;

- se susține că ceea ce antrenează răspunderea delictuală a pârâtului constă în faptul că acesta nu și-a executat obligația legală de a efectua cheltuielile în conformitate cu atribuțiile ce revin însuși ordonatorulu principal de credite;

- în concluzie, recurenții - reclamanți apreciază că în mod greșit instanța de apel a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și a apreciat că în cauză nu există faptă ilicită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul pârât A. a invocat, în principal excepția inadmisibilității căii de atac, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, considerând decizia instanței de apel ca fiind legală.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 19 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar declanșat de reclamanți, astfel cum a fost fixat cadrul procesual prin elementele cererii introductive și examinat de către instanța de fond, urmărește, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtului A. la plata unor daune materiale pentru repararea prejudiciului în sumă totală de 1.022.811,09 RON, la care se adaugă accesorii în cuantum de 101.659,31 RON cauzat bugetului județean prin efectuarea de plăți nelegale pentru contravaloare servicii de informare în presa scrisă către S.C. B. S.R.L., decontată în baza contractelor nr. x/04.04.2011, nr. y/13.02.2012, nr. z/13.09.2013, nr. w/2014 încheiate în baza acordului-cadru de servicii nr. x/04.09.2012.

Fapta ilicită imputată pârâtului și prejudiciul rezultat în urma săvârșirii acesteia, elemente invocate de reclamanți în fața instanței de fond, sunt grefate pe constatările din cuprinsul proceselor-verbale nr. x/05.07.2013 și nr. y/27.06.2014, încheiate ca urmare a acțiunii de audit financiar efectuate de auditorii Camerei de Conturi Constanța privind situațiile financiare pentru anul 2012 și anul 2013 la nivelul UAT - județul Constanța, fiind identificate drept abateri: efectuarea de plăți nelegale reprezentând plată servicii de informare, reclamă și publicitate".

Din perspectiva cauzei juridice a litigiului, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită proprie reglementată de dispozițiile art. 1357 C. civ., care dispun că:

"(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă."

Textul legal menționat instituie condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, anume: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate între săvârșirea faptei ilicite și prejudiciul produs.

Acțiunea în răspundere civilă delictuală a fost respinsă prin sentința primei instanțe și menținută prin decizia instanței de apel, apreciindu-se că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada săvârșirii unei fapte ilicite de către pârât.

Luând în examinare criticile de nelegalitate aduse soluției de respingere a acțiunii civile, soluție menținută prin decizia curții de apel, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

În esență, reclamanții reproșează instanței de apel împrejurarea neanalizării în ansamblu a motivele de fapt și de drept invocate, fapt care a condus la respingerea apelului declarat prin prisma cercetării în detaliu doar a condiției faptei ilicite.

Reclamanții susțin inclusiv prin cererea de recurs că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1357 C. civ. pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului, hotărârea instanței de apel fiind pronunțată, din această perspectivă, cu încălcarea normelor de drept material în această materie, caz de nelegalitate subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Antrenarea răspunderii civile delictuale presupune, în conformitate cu prevederile art. 1357 C. civ., anterior redate, astfel cum au precizat și reclamanții prin cererea de chemare în judecată, îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește fapta ilicită, înțeleasă ca acea conduită prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane, astfel cum corect a statuat și instanța de apel, existența acesteia în raport de particularitățile cauzei, care vizează modalitatea în care reclamanții au circumstanțiat și motivat faptele pretins ilicite săvârșite în cauză, imputate pârâtului, în raport de situația de fapt rezultată din probe, nu poate fi reținută.

Este reală susținerea reclamanților conform căreia, urmare a verificărilor efectuate de organele de control ale Curții de Conturi Constanța privind situațiile financiare pentru anul 2012 și anul 2013, au reieșit abateri constând în plăți nelegale concretizate în prejudicierea bugetului unității administrativ teritoriale cu suma pretinsă pârâtului prin prezenta acțiune. Însă, atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului în baza celor constatate prin procesele-verbale de control nr. x/05.07.2013 și nr. y/27.06.2014, presupune, cum corect a reținut prima instanță și a confirmat cea de apel, circumstanțierea faptelor ilicite săvârșite de pârât și imputabile acestuia în calitate de ordonator principal de credite - președinte al consiliului județean, în baza dispozițiilor legale ce reglementează obligațiile și atribuțiile specifice acestei funcții publice, față de raporturile juridice care au generat producerea prejudiciului.

În aceste condiții, este just argumentul curții de apel că fapta pretins săvârșită de pârât nu poate fi calificată ca fiind ilicită, prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. (3) și (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, prevăzute și în actul subsecvent de punere în aplicare - Ordinul nr. 1792/24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale-, în condițiile în care plata serviciilor de informare în presă către S.C. B. S.R.L., despre care se susține că a fost efectuată în mod nelegal, s-a realizat în executarea acordului-cadru de servicii nr. x/04.09.2012, a contractelor nr. x/04.04.2011, nr. y/13.02.2012 și nr. z/13.09.2013, existând baza legală pentru efectuarea plății, aprobată potrivit legii și conținând prevederi bugetare și sursa de finanțare.

Întrucât legalitatea contractelor respective nu a fost pusă la îndoială prin promovarea mecanismelor specifice de control de legalitate prevăzute de legislația în materia contenciosului administrativ, prin formularea unei acțiuni în anulare, a celei în exercitarea controlului prealabil reglementat de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 215/2001 ori a mecanismului de verificare posterior, reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, rezultă că actele în baza cărora s-a efectuat plata se bucură de prezumția de legalitate, neputându-se susține cu temei că în persoana pârâtului se verifică săvârșirea unei fapte ilicite apte să atragă răspunderea civilă delictuală.

De asemenea, astfel cum a evidențiat și instanța de apel, concluziile raportului de audit financiar premerg conturării premisei săvârșirii de către prepușii entității auditate a unor fapte ilicite, de natura acțiunii sau omisiunii îndeplinirii unor atribuții specifice (decurgând din legea statutului sau din raportul de serviciu), dar nu sunt suficiente pentru a o certifica; nerespectarea regulilor de administrare și de utilizare a fondurilor publice, precum și a principiilor care guvernează procesul bugetar nu creează invariabil răspunderea ordonatorului principal de credite în temeiul dispozițiilor cu caracter general prevăzute prin art. 104 din Legea nr. 215/2001, republicată. O interpretare contrarie acestui raționament semnifică, practic, a lipsi de conținut obligația reclamantelor de a-și proba susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 1357 C. civ. de către pârât.

Cum în cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, în acord cu prevederile art. 1357 C. civ., reținând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța împotriva deciziei civile nr. 57/C din 3 iunie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.A.T. Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, împotriva deciziei nr. 57/C din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2022.