ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 426/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 28 decembrie 2017, reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca - prin hotărârea ce se va pronunța - să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei totale de 645.048 RON, compusă din 240.312 RON (exercițiu bugetar anul 2012) și 404.736 RON (exercițiu bugetar anul 2013), ce reprezintă valoarea prejudiciului cauzat de pârât bugetului județean prin efectuarea de plăți nelegale pentru contravaloarea amortizării activelor corporale ca element de structură de deviz pentru fundamentarea tarifului de administrare către S.C. DPPJ S.R.L., decontată în baza contractului nr. x/12.07.2004 și actelor adiționale nr. x/01.12.2012 și nr. y/31.05.2013.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța Prin sentința civilă nr. 1667 din 20 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă s-a respins acțiunea, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța Prin decizia civilă nr. 39/C din 6 mai 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța împotriva sentinței civile nr. 1667 din 20 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța. În cuprinsul cererii de recurs, recurenții au formulat, în esență, următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: - instanța de apel nu a analizat în ansamblu motivele de fapt și de drept invocate și a respins apelul doar prin prisma analizei în detaliu a existenței faptei ilicite, reținând în motivare că răspunderea civilă delictuală nu poate fi evaluată în absența unuia din elementele esențiale ale antrenării ei și care, în speță, este fapta ilicită; - prin efectuarea de plăți către S.C. Domeniul Public și Privat Județean Constanța S.R.L., reprezentând tarif de administrare decontat în baza contractului nr. x/2004 de delegare a gestiunii serviciilor de administrare a bunurilor aparținând domeniului public și privat al județului Constanța și a actelor adiționale nr. x/2012 și nr. y/2013, s-a creat un prejudiciu în bugetul județean în sumă totală de 645.048 RON, în condițiile în care imobilele nu au fost preluate în scopul desfășurării unei activități generatoare de prejudicii, ci numai pentru efectuarea lucrărilor de investiții angajate; - referindu-se la acțiunile de audit financiar desfășurate în anii 2013-2014 de către Curtea de Conturi asupra contului anual de execuție bugetară al UAT Județul Constanța pentru anii 2012 și 2013, au reieșit abateri constând în plăți efectuate cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind finanțarea cheltuielilor din fonduri publice, din care a rezultat prejudiciul în sumă de 645.048 RON; - acțiunea formulată este una în regres a comitentului împotriva prepusului, raportul de prepușenie rezultând din Legea nr. 215/2001; dispozițiile art. 1373 C. civ. referitoare la răspunderea comitentului pentru faptele prepușilor instituie un caz de răspundere pentru fapta altuia și o solidaritate specifică între comitent și prepus, stabilite exclusiv în beneficiul executantului lucrărilor; în cadrul acțiunii în regres a comitentului, prepușii nu se pot apăra invocând prezumția de răspundere reglementată de art. 1373 alin. (3) C. civ., ci eventual pot invoca și dovedi fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat total sau parțial producerea prejudiciului; - sunt întrunite elementele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, fapta a fost săvârșită cu vinovăție, iar legătura de cauzalitate este mai mult decât evidentă.

Apărările în recurs La data de 23.02.2021, intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât au fost formulate critici din perspectiva temeiniciei soluției instanței de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 18 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța împotriva deciziei civile nr. 39/C din 6 mai 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 03 februarie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere următoarele: Demersul judiciar declanșat de reclamanți, astfel cum a fost fixat cadrul procesual prin elementele cererii introductive și examinat de către instanțele de fond, urmărește, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtului A. la plata unor daune materiale pentru repararea prejudiciului în sumă de 645.048 RON, cauzat bugetului județean prin efectuarea de plăți nelegale pentru contravaloarea amortizării activelor corporale ca element de structură de deviz pentru fundamentarea tarifului de administrare către S.C. Domeniul Public și Privat Județean Constanța S.R.L., decontată în baza contractului nr. x/12.07.2004 și actelor adiționale nr. x/01.12.2012 și nr. y/31.05.2013. Fapta ilicită imputată pârâtului și prejudiciul rezultat în urma sărvârșirii acesteia, elemente invocate de reclamanți în fața instanțelor de fond, sunt grefate pe constatările din cuprinsul proceselor-verbale nr. x/05.07.2013 și nr. y/27.06.2014, încheiate ca urmare a acțiunii de audit financiar efectuate de auditorii Camerei de Conturi Constanța privind situațiile financiare pentru anul 2012 și anul 2013 la nivelul UAT - județul Constanța, fiind identificate drept abateri: "efectuarea de plăți nelegale în sumă de 240.312 RON la capitolul 70.02 - Locuințe, servicii de dezvoltare publica, reprezentând amortizare decontată nelegal de Consiliul Județean Constanta, către S.C. Domeniul Public si Privat Județean S.R.L. Constanta", respectiv "efectuarea de plați nelegale în sumă de 404.736 RON la capitolul 70.02 - Locuințe, servicii de dezvoltare publica, reprezentând amortizare decontată nelegal de Consiliul Județean Constanța, către S.C. Domeniul Public si Privat Județean S.R.L. Constanța". Din perspectiva cauzei juridice a litigiului, instanțele de fond au fost învestite cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită proprie reglementată de dispozițiile art. 1357 C. civ., care dispun că: "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă." Textul legal menționat instituie condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, anume: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate între săvârșirea faptei ilicite și prejudiciul produs. Acțiunea în răspundere civilă delictuală a fost respinsă prin sentința primei instanțe și menținută prin decizia instanței de apel, apreciindu-se că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada săvârșirii unei fapte ilicite de către pârât. Luând în examinare criticile de nelegalitate aduse soluției de respingere a acțiunii civile, soluție menținută prin decizia curții de apel, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora. În esență, reclamanții reproșează instanței de apel împrejurarea neanalizării în ansamblu a motivele de fapt și de drept invocate, fapt care a condus la respingerea apelul declarat prin prisma cercetării în detaliu doar a condiției faptei ilicite. Reținând că răspunderea civilă delictuală nu poate fi evaluată în absența unuia din elementele esențiale ale antrenării ei și care, în speță, este fapta ilicită, instanța de apel, nu a mai procedat la analiza celorlate condiții necesar a fi îndeplinite cumulativ, conform art. 1357 C. civ., - prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudici, vinovăția -, pentru a antrena răspunderea pârâtului, în forma solicitată de reclamanți. Reclamanții susțin inclusiv prin cererea de recurs că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1357 C. civ. pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului, hotărârea instanței de apel fiind pronunțată, din această perspectivă, cu încălcarea normelor de drept material în această materie, caz de nelegalitate subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Critica reclamanților, astfel cum a fost detaliată prin cererea de recurs, este nefondată. Antrenarea răspunderii civile delictuale presupune, în conformitate cu prevederile art. 1357 C. civ., anterior redate, astfel cum au precizat și reclamanții prin cererea de chemare în judecată, îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Constatarea de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, în analiza efectuată cu privire la incidența dispozițiilor art. 1357 C. civ., în raport de starea de fapt stabilită prin probele administrate și față de susținerile părților, că unul dintre elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, nu există, conduce la respingerea acțiunii civile. Faptul că - în aceste circumstanțe - prima instanță nu a mai analizat și celelalte condiții ale acțiunii în răspundere civilă delictuală, raționament validat de către instanța de apel, nu poate conduce la infirmarea hotărârilor instanțelor de fond, de vreme ce neîntrunirea uneia dintre elementele acțiunii în răspundere reglementate de dispozițiile art. 1357 C. civ. face de prisos analiza celorlalte, soluția fiind aceea de respingere a demersului judiciar, ca nefondat. În ce privește fapta ilicită, înțeleasă ca acea conduită prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane, astfel cum corect a statuat și instanța de apel, existența acesteia în raport de particularitățile cauzei, care vizează modalitatea în care reclamanții au circumstanțiat și motivat faptele pretins ilicite săvârșite în cauză, imputate pârâtului, în raport de situația de fapt rezultată din probe, nu poate fi reținută. Este reală susținerea reclamanților conform căreia, urmare a verificărilor efectuate de organele de control ale Curții de Conturi Constanța privind situațiile financiare pentru anul 2012 și anul 2013, au reieșit abateri constând în plăți nelegale concretizate în prejudicirea bugetului unității administrativ teritoriale cu suma pretinsă pârâtului prin prezenta acțiune. Însă, atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului în baza celor constatate prin procesele-verbale de control nr. x/05.07.2013 și nr. y/27.06.2014, presupune, cum corect a reținut prima instanță și a confirmat cea de apel, circumstanțierea faptelor ilicite săvârșite de pârât și imputabile acestuia în calitate de ordonator principal de credite - președinte al consiliului județean, în baza dispozițiilor legale ce reglementează obligațiile și atribuțiile specifice acestei funcții publice, față de raporturile juridice care au generat producerea prejudiciului. În aceste condiții, este just argumentul curții de apel că fapta pretins săvârșită de pârât nu poate fi calificată ca fiind ilicită, prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. (3) și (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, prevăzute și în actul subsecvent de punere în aplicare - Ordinul nr. 1792/24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale-, în condițiile în care plata tarifelor de administrare către S.C. Domeniu Public și Privat Județean Constanța S.R.L., despre care se susține că a fost efectuată în mod nelegal, s-a realizat în executarea contractului de locație de gestiune nr. x din 12.07.2004 și a actelor adiționale nr. x/01.12.2012 și nr. y/31.05.2013, existând baza legală pentru efectuarea plății, aprobată potrivit legii și conținând prevederi bugetare și sursa de finanțare, respectiv Hotărârile Consiliului Județean Constanța nr. 155/07.05.2012, nr. 83/31.05.2013 și 163/22.05.2013. Cum legalitatea contractului de gestiune nr. x din 12.07.2004 și a actelor adiționale nr. x/01.12.2012 și nr. y/31.05.2013 sau a Hotărârilor Consiliului Județean Constanța prin care s-a aprobat actualizarea prețul contractului de locație de gestiune nu a fost pusă la îndoială prin promovarea mecanismelor specifice de control de legalitate prevăzute de legislația în materia contenciosului administrativ, corect indicate de instața de apel în considerentele hotărârii atacate, prin formularea unei acțiuni în anulare, a celei în exercitarea controlului prealabil reglementat de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 215/2001 ori a mecanismului de verificare posterior, reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, rezultă că actele în baza cărora s-a efectuat plata se bucură de prezumția de legalitate, neputându-se susține cu temei că în persoana pârâtului se verifică săvârșirea unei fapte ilicite apte să atragă răspunderea civilă delictuală. În ce privește susținerea conform căreia acțiunea civilă formulată ar avea ca temei dreptul de regres al comitentului împotriva prepusului, raportul de prepușenie rezultând din Legea nr. 215/2001, temeiul fiind reprezentat de dispozițiile art. 1373 C. civ., Înalta Curte constată că prin cererea introductivă de instanță reclamanții și-au întemeiat și motivat pretențiile pe dispozițiile legale ce privesc răspunderea civilă delictuală pentru fapta ilicită, reglementată de dispozițiile art. 1357 C. civ. Or, susținerile privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului sunt formulate în prezenta cale de atac omisso medio, acestea neconstituind obiect de analiză sau critică nici în apel, iar aspectul dedus judecății nu reprezintă, la rândul său, un motiv de ordine publică ce poate fi invocat și analizat direct în faza procesuală a recursului. Cum în cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, în acord cu prevederile art. 1357 C. civ., reținând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța împotriva deciziei civile nr. 39/C din 6 mai 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.