CtEDO 11.10.2007 Auto

YANAR v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
11.10.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YANAR v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 17366/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 11 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Bîrsan dna Fura-Sandström dna Gyulumyan [1] Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dna S. Naismith Având în vedere cererea depusă la 18 iunie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. având în vedere decizia parțială din 19 octombrie 2006, având în vedere deliberarea, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Sinan Yanar, este un cetățen turc născut în 1984 și trăiește în Germania. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Topuz, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 mai 2000, reclamantul și alți doi studenți au fost arestați în timp ce erau la școală. Au fost suspectate că au participat la o demonstrație ilegală la 21 martie 2000 și au pus ilegal o banner pe o clădire publică la 14 martie 2000. Potrivit protocolului de arestare elaborat de ofițerii de poliție, Yanar și prietenii săi au fost arestați sub suspiciune de a fi membru al unei organizații ilegale, și anume DHKP-C (Devrimci Halk Kurtulus Partisi-Cephesi; Partidul Eliberare Populară Revoluționară-Front). La o dată neespecificată, reprezentantul legal al reclamantului a interzis acuzarea împotriva arestării. La 7 mai 2000, un singur judecător la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a respins recursul. La 9 mai 2000, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a solicitat acesteia să prelungească perioada de custodie. În aceeași zi, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a hotărât să prelungească perioada de custodie cu trei zile. La 12 mai 2000, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția reclamantului în retragere. Reclamantul a fost trimis ulterior la închisoarea Ümraniye. La 15 mai 2000, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a susținut hotărârea din 7 mai 2000. La o dată neespecificată, procurorul de la Curtea de Securitate a statului din Istanbul a depus un proiect de lege de acuzare acuzând reclamantul de aderare la DHKP-C în temeiul articolului 168 din Codul Penal. Ulterior, procurorul public Üsküdar a depus o nouă acuzație în fața Tribunalului Penal Üsküdar împotriva reclamantului, acuzându-l de participare la o demonstrație ilegală. La o dată neespecificată, reclamantul a fost eliberat din închisoare. Apoi s-a dus să trăiască în Germania. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 din Convenție, că a fost reținut în arest de poliție pentru o perioadă excesivă de timp și că a fost reținut în închisoare, împreună cu adulți. La 19 octombrie 2006, Curtea a comunicat o parte a cererii guvernului contestat. La 16 aprilie 2007, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. La 23 aprilie 2007, reprezentantul reclamantului a fost invitat să prezinte până la 4 iunie 2007 orice observații suplimentare în răspuns, împreună cu orice reclamație pentru o justă satisfacție. Iunie 2007 Registrul a trimis o scrisoare înregistrată reprezentantului reclamantului, informand-o că perioada permisă pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 4 iunie 2007 și că nu s-a solicitat prelungire a timpului. Curtea remarcă că, în scrisoarea menționată, atenția reprezentantului reclamantului a fost atrasă la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care se menționează după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își persevereze cererea;” În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesară întreruperea aplicării articolului 29 § 3 din Convenție și eliminarea cazului din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a lovi restul cererii din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului [1] Doamna Gyulumyan a fost desemnată ca judecător național în ceea ce privește Turcia, în conformitate cu art. 29 din Regulamentul de procedură.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă