ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 44/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală, prin Încheierea din 13 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.20*.

Nefiind invocate chestiuni prealabile, președintele completului acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.

Doamna procuror Nicoleta Eucarie susține punctul de vedere depus la dosar, expunând rezumativ argumente în sensul respingerii sesizării, ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Președintele completului închide dezbaterile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 13 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.20*, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă termenul «pagubă» din cuprinsul art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală vizând instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în materia infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, modificată și completată de Legea nr. 55/2021, cuprinde doar prejudiciul efectiv calculat, respectiv baza de calcul, sau cuprinde și accesoriile (dobânzi și penalități)?" II. Expunerea succintă a procesului

Prin Rechizitoriul nr. 21/P/2013 din 12 noiembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș ("DIICOT") s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpaților: (i) P.D., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (text aplicabil începând cu 22 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (55 de acte materiale), reținându-se, în esență, în fapt, că, în calitate de administrator al V. - S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în intervalele februarie-decembrie 2009, februarie-decembrie 2010, februarie 2011-iulie 2013, a dispus efectuarea unui număr de 55 de viramente către B. Asigurări de Viață - S.A., în sumă totală de 2.001.830 lei, reprezentând prime de asigurare aferente clauzei de economisire - beneficii, și a răscumpărat imediat această sumă, de același număr de ori, mai puțin comisionul reținut de asigurător, acordând pe această cale către angajații societății parte din salarii sub forma simulată a unor prime de asigurare și cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu reprezentând obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 1.421.283 lei (din care 1.150.027 lei contribuții sociale obligatorii; 346.637 lei impozit pe venitul din salarii; 75.381 lei creanță în legătură cu impozitul pe profit). În ceea ce privește latura civilă s-a reținut că prejudiciul în cuantum de 1.421.283 lei nu a fost achitat până la data întocmirii rechizitoriului; (ii) B. Asigurări de Viață - S.A., pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (text în vigoare începând cu 23 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (4.484 de acte materiale, dintre care 55 în raport cu partea responsabilă civilmente V. - S.R.L.), reținându-se, în esență, în fapt, că, în perioada ianuarie 2009-iulie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, după ce a încasat de la un număr de 226 de societăți comerciale suma de 242.515.409 lei cu titlu de prime plătite aferente clauzei de economisire - beneficii/investiții, a acceptat de un număr de 4.484 ori răscumpărarea imediată a acestor prime, respectiv a sumei de 225.317.045 lei, cu încălcarea prevederilor legale și contractuale, permițând, astfel, celor 226 de societăți comerciale acordarea pe această cale către propriii angajați a unor venituri salariale nefiscalizate, sub forma simulată a unor prime de asigurare și ajutând, astfel, reprezentanții acestor firme să cauzeze bugetului de stat un prejudiciu reprezentând obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 137.524.761 lei, constând în contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venitul din salarii; (iii) S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că inculpații S.D.V., V.F., în calitate de directori generali ai B. Asigurări de Viață - S.A., și C.L., în calitate de șef al departamentului juridic al B. Asigurări de Viață - S.A., au constituit începând cu 1 ianuarie 2009, la nivelul B. Asigurări de Viață - S.A., un grup infracțional organizat structurat, la care au aderat, începând cu 1 iunie 2009, și inculpații B.M. și B.C., membri ai directoratului B. Asigurări de Viață - S.A., grup ce a acționat în mod coordonat în vederea sprijinirii clienților societății bancare în vederea comiterii de către aceștia a infracțiunii de evaziune fiscală și care a funcționat până la data de 9 iulie 2013.

În cursul urmăririi penale, prin Adresa din 7 septembrie 2017, statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală ("ANAF"), s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.510.746 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, și și-a rezervat dreptul de a modifica cuantumul sumei prin adăugarea obligațiilor fiscale accesorii, datorate de la data când obligația a devenit scadentă și până la momentul executării integrale a plății. Totodată, a solicitat, în temeiul art. 249-254 din Codul de procedură penală, înființarea măsurilor asigurătorii sau, în cazul în care acestea au fost dispuse, menținerea lor. Ulterior, prin Adresa din 2 iulie 2018, partea civilă, statul român, prin ANAF, și-a precizat pretențiile la suma de 144.035.507 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, și a învederat că își rezervă dreptul ca, pe baza probatoriului administrat, să modifice cuantumul acestei sume. Deopotrivă, a reiterat solicitarea de înființare ori, după caz, de menținere a măsurilor asigurătorii, întemeiată pe dispozițiile art. 249-254 din Codul de procedură penală.

Pe parcursul anchetei penale nu au fost instituite măsuri asigurătorii cu privire la bunurile aparținând inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A. ori părții responsabile civilmente V. - S.R.L.

Cauza a fost înregistrată la data de 23 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Mureș cu nr. 2.221/102/2018.

În cursul procedurii de cameră preliminară, partea civilă, prin Adresa din 10 decembrie 2019, a solicitat obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumelor reprezentând prejudiciul produs bugetului consolidat al statului, precum și instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale persoanelor răspunzătoare pentru săvârșirea infracțiunilor, până la concurența valorii pagubei. Ulterior, prin Adresa din 20 mai 2020, aceasta a comunicat pentru fiecare inculpat și parte responsabilă civilmente sumele cu care se constituie parte civilă, solicitând obligarea inculpaților P.D., B. Asigurări de Viață - S.A., S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C., toți în solidar cu partea responsabilă civilmente V. - S.R.L., la plata sumei de 1.421.283 lei reprezentând prejudiciul și a accesoriilor calculate până la data plății efective a acestuia.

Prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20, în temeiul art. 249 alin. (1) și (6) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de partea civilă, a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și ale părții responsabile civilmente V. - S.R.L. pentru suma de 1.421.283 lei, iar, în baza art. 251 din Codul de procedură penală, a desemnat DIICOT pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor încheierii.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 95/C/CP din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 2 raportat la art. 250 1 alin. (1) și (3) și art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, au fost admise contestațiile declarate de DIICOT, de inculpații B. Asigurări de Viață - S.A. și P.D. și de partea responsabilă civilmente V. - S.R.L. împotriva Încheierii penale din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Mureș, care a fost desființată integral, dispunându-se rejudecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul acestei din urmă instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 22 decembrie 2021, cu nr. 2.221/102/2018/a1.20*.

La termenul din 14 ianuarie 2022, judecătorul de cameră preliminară a dispus emiterea unei adrese către partea civilă pentru a comunica dacă își menține solicitarea de instituire a măsurilor asigurătorii și cu privire la inculpații S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C., valoarea prejudiciului estimat la acel moment procesual și dacă suma indicată în cererea de constituire ca parte civilă, în cuantum de 1.421.283 lei, precum și eventualele dobânzi și penalități aferente acesteia au fost achitate integral sau parțial.

Prin Adresa din 28 ianuarie 2022, partea civilă a precizat că, din relațiile transmise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea ("AJFP"), rezultă că nici inculpatul P.D. și nici partea responsabilă civilmente V. - S.R.L. nu au achitat nicio sumă reprezentând prejudiciul consemnat în rechizitoriu. Ulterior, a comunicat că, potrivit Adresei din 27 ianuarie 2022 a AJFP, cuantumul accesoriilor aferente prejudiciului este de 1.224.982 lei, reprezentând majorări de întârziere, și 172.505 lei, reprezentând penalități de întârziere, corespunzătoare perioadei cuprinse în rechizitoriu pentru fiecare contribuție aferentă salariilor până la 26 ianuarie 2022.

Prin Încheierea penală din 7 martie 2022, pronunțată în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20* al Tribunalului Mureș, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5) și (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, a admis în parte cererea formulată de partea civilă statul român, prin ANAF, și, în consecință, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile care se află și care vor intra în patrimoniile inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A. și al părții responsabile civilmente V. - S.R.L., până la concurența sumei de 2.818.770 lei, din care suma de 1.421.283 lei reprezintă prejudiciu, iar suma de 1.397.487 lei accesorii - dobânzi și penalități de întârziere, calculate potrivit Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului până la 26 ianuarie 2022. În baza art. 251 din Codul de procedură penală raportat la art. 213 din Codul de procedură fiscală, a stabilit ca măsurile asigurătorii instituite să fie aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul ANAF. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii cu privire la inculpații S.D.V., C.L., V.F., B.M. și B.C.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară, făcând referire la conținutul dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură penală, la natura juridică a măsurilor asigurătorii în procesul penal și la scopul instituirii lor, a subliniat obligativitatea dispunerii acestora în situația săvârșirii unei infracțiuni reglementate de Legea nr. 241/2005, așa cum se prevede în art. 11 din actul normativ și cum a reținut și instanța de contencios constituțional în cuprinsul mai multor hotărâri pronunțate în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate cu privire la textul de lege respectiv, printre care: Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016; Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017; Decizia nr. 96 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 18 iulie 2018; Decizia nr. 303 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 30 octombrie 2020.

Ca atare, dat fiind caracterul obligatoriu al instituirii măsurilor asigurătorii într-o asemenea ipoteză, s-a arătat că organele judiciare nu mai sunt ținute să verifice condiția de necesitate a acestora, din moment ce ele sunt prescrise prin lege, după cum nu se impune ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activități din care să rezulte că ar intenționa ascunderea bunurilor sale, măsurile putând fi dispuse în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea prevede confiscarea specială sau extinsă, în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 15.

Raportând aceste considerații la cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 2.221/102/2018/a1, aflat în procedura de cameră preliminară, judecătorul a constatat că inculpații P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A. sunt trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) sau, după caz, alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (text aplicabil începând cu 22 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, în forma autoratului și, respectiv, a complicității, precum și faptul că V - S.R.L. a fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, context în care a apreciat că instituirea de măsuri asigurătorii față de aceștia este obligatorie și necesară pentru a asigura posibilitatea persoanei vătămate ca, în măsura în care va fi atrasă răspunderea civilă a inculpaților, să aibă posibilitatea de a executa titlul care va stabili creanța sa. Întrucât valoarea exactă a pagubei nu a putut fi stabilită la acel moment procesual, judecătorul de cameră preliminară s-a raportat la valoarea probabilă a prejudiciului indicată prin actul de sesizare, la care se adaugă accesoriile calculate de partea civilă în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală.

În ceea ce privește valoarea probabilă a pagubei până la concurența căreia s-a instituit măsura asigurătorie și care include și accesoriile, a fost avută în vedere Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015 (Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015), făcându-se ample referiri la considerentele acesteia, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. Astfel, în cuprinsul acestei hotărâri, instanța supremă a reținut, printre altele, că obligațiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privința semnificației pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât și în privința modalității de calcul al sumelor în care se materializează și că, astfel cum rezultă din chiar denumirea dată lor de legiuitor, obligațiile fiscale accesorii au aceeași natură juridică cu aceea a obligațiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, neputând fi ignorate la momentul cuantificării prejudiciului de către instanța penală.

Totodată, s-a avut în vedere și faptul că, la stabilirea valorii probabile a pagubei cu privire la care se pot institui măsuri asigurătorii, judecătorul de cameră preliminară trebuie să se raporteze la soluția care s-ar putea dispune pe fondul cauzei cu privire la latura civilă, doar în acest mod putându-se oferi garanții efective părții civile pentru repararea pagubei, așa cum reclamă dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală.

Sub același aspect, al întinderii valorii probabile a pagubei, s-a făcut referire și la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 16-17 mai 2019, în cadrul căreia, ca o chestiune de practică neunitară, s-a discutat și despre situația în care se instituie măsuri asigurătorii pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracțiunea de evaziune fiscală, iar ulterior inculpatul achită debitul principal, fără a efectua plata accesoriilor, apreciindu-se că, pentru ridicarea măsurii asigurătorii ca urmare a constatării faptului că prejudiciul a fost acoperit, este nevoie să se fi acoperit atât debitul principal, cât și accesoriile fiscale. Implicit, conform opiniei însușite de participanții la acea întâlnire de practică neunitară, se acceptă posibilitatea instituirii de măsuri asigurătorii și cu privire la accesorii, iar în situația în care este achitat debitul principal, măsurile asigurătorii pot fi menținute pentru a garanta plata accesoriilor.

Astfel, s-a distins între prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, de care se ține seama la încadrarea juridică a faptei și care este echivalentul taxelor și impozitelor de la plata cărora s-a sustras inculpatul (debitul principal), și paguba la repararea căreia acesta poate să fie obligat în caz de condamnare, care cuprinde atât debitul principal, cât și accesoriile fiscale, potrivit Deciziei Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015.

Judecătorul de cameră preliminară a mai reținut că între scopul pentru care măsura asigurătorie a fost dispusă, respectiv recuperarea eventualei pagube produse în dauna părții civile, și protecția dreptului inculpaților și al părții responsabile civilmente de a se folosi de bunurile lor există un raport rezonabil de proporționalitate, așa cum acest principiu decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituție. De asemenea, s-a apreciat că sechestrul asigurător vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanțe ce va fi recunoscută în favoarea părții civile lezate prin posibila acțiune ce face obiectul judecății, așa încât procedura de instituire a acestuia nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția"), motiv pentru care luarea măsurilor asigurătorii nu încalcă nici art. 6 paragraful 2 din Convenție referitor la prezumția de nevinovăție (CEDO, Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Totodată, considerând că examinarea caracterului proporțional presupune ca organul judiciar să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depășește cuantumul pagubei, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că se impune menționarea expresă a faptului că măsurile asigurătorii se instituie până la concurența sumei reprezentând debit principal și accesorii.

În cuprinsul încheierii au mai fost analizate și alte aspecte în legătură cu măsurile asigurătorii dispuse, precum și apărările formulate de inculpați și de partea responsabilă civilmente, care însă nu prezintă interes din perspectiva chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită prin prezenta sesizare, concluzionându-se, în final, că instituirea respectivelor măsuri a avut în vedere protejarea drepturilor persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii, raportat la întinderea mare a prejudiciului, precum și necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor proprietate a inculpaților P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și a părții responsabile civilmente V. - S.R.L., în vederea garantării reparării pagubei produse prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Împotriva Încheierii din 7 martie 2022, pronunțată în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20* al Tribunalului Mureș, au declarat contestații inculpații P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și partea responsabilă civilmente V. - S.R.L., cauza fiind înregistrată la 11 martie 2022 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală sub același număr de dosar. Prin motivele de contestație formulate în scris, contestatoarea inculpată B. Asigurări de Viață - S.A. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, nerespectarea dispozițiilor obligatorii ale Deciziei penale nr. 95/C/CP din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, nemotivarea soluției pronunțate din perspectiva tuturor apărărilor formulate și a aspectelor de complementaritate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 249 din Codul de procedură penală, precum și greșita instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale raportat la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de cel din urmă text de lege, la dispoziția judecătorului de cameră preliminară de înlăturare a unor acte procesuale din cursul urmăririi penale, la caracterul disproporționat al măsurilor dispuse față de scopul instituit de lege, dar și la întinderea acestora, prin luarea în considerare și a accesoriilor debitului principal, cu toate că art. 249 din Codul de procedură penală face referire doar la repararea pagubei, adică a pierderii efectiv suferite, nu și la câștigul nerealizat.

La termenul din 4 aprilie 2022, inculpata B. Asigurări de Viață - S.A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată la paragraful 9 din prezenta decizie. III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere ale procurorului și părților A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală a apreciat că sunt îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: instanța care formulează sesizarea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit art. 250 1 alin. (1) din Codul de procedură penală, și anume cu judecarea contestațiilor formulate împotriva Încheierii penale din 7 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.20*; de chestiunea de drept invocată depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece motivul de contestație invocat de inculpata B. Asigurări de Viață - S.A. vizează tocmai interpretarea noțiunii de "pagubă" conținută în prevederile art. 249 din Codul de procedură penală și legalitatea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor sale până la concurența unei sume de bani care include și accesoriile aferente debitului principal; asupra chestiunii de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Încheierea din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.20*, prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, nu cuprinde punctul de vedere al completului de judecată în legătură cu problema ce se solicită a primi o dezlegare de principiu prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, instanța de trimitere rezumându-se doar la prezentarea celor două orientări jurisprudențiale conturate în privința interpretării noțiunii de "pagubă" din cuprinsul art. 249 din Codul de procedură penală și la argumentele pe care acestea se fundamentează.

În acest sens s-a arătat, în esență, că, într-o primă orientare, a fost avută în vedere Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

Totodată, s-a ținut seama și de faptul că, la stabilirea valorii probabile a pagubei cu privire la care se pot institui măsuri asigurătorii, organul judiciar trebuie să se raporteze la soluția care s-ar putea dispune pe fondul cauzei cu privire la latura civilă, doar în acest mod putându-se oferi garanții efective părții civile pentru repararea pagubei, așa cum reclamă dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală.

În plus, a fost invocată și opinia însușită de participanții la întâlnirea pe teme de practică neunitară a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 16-17 mai 2019, conform căreia există posibilitatea instituirii de măsuri asigurătorii și cu privire la accesorii, iar în situația în care este achitat debitul principal, măsurile asigurătorii pot fi menținute pentru a garanta plata accesoriilor.

Astfel, s-a făcut distincție între prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală de care se ține seama la încadrarea juridică a faptei și care este echivalentul taxelor și impozitelor de la plata cărora s-a sustras inculpatul (debitul principal) și paguba la repararea căreia acesta poate să fie obligat în caz de condamnare, care cuprinde atât debitul principal, cât și accesoriile fiscale, potrivit Deciziei Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015.

În ceea ce privește cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanța de trimitere a arătat că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 173 alin. (1), art. 174 alin. (1) și ale art. 176 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatându-se că obligațiile de plată accesorii au un caracter prestabilit atât în privința semnificației pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal (sancțiune aplicabilă în cazul neîndeplinirii la scadență a obligației de plată), cât și în privința modalității de calcul al sumelor în care se materializează și au aceeași natură juridică cu aceea a obligațiilor fiscale principale.

De asemenea, s-a reținut faptul că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 101/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 24 martie 2021, în interpretarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 s-a statuat faptul că cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui să plătească paguba efectiv suferită de bugetul de stat, majorată cu 20%, la care se vor plăti dobânzi și penalități.

Ca atare, s-a apreciat, în această a doua orientare jurisprudențială, că dacă, în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, la stabilirea efectivă a prejudiciului suferit de către partea civilă se are în vedere atât prejudiciul constând în echivalentul cuantumului creanțelor fiscale principale, cât și creanțele fiscale accesorii, la stabilirea valorii probabile a pagubei produse prin infracțiune în vederea instituirii măsurilor asigurătorii nu se pot lua în considerare dobânzile și penalitățile de întârziere, acestea neputând fi asimilate unui beneficiu nerealizat (lucrum cessans). C. Punctul de vedere al contestatoarei B. Asigurări de Viață - S.A.

Contestatoarea-inculpată B. Asigurări de Viață - S.A. a menționat că nu pot fi confundate noțiunile de prejudiciu/pagubă produs/ă prin comiterea unei infracțiuni și de pretenții ale părții civile, însuși legiuitorul făcând această distincție atunci când a procedat la modificarea Legii nr. 241/2005. Astfel, dacă în forma în vigoare la data adoptării actului normativ (2005) art. 10 stipula că, "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate", ca urmare a modificării intrate în vigoare la 1 februarie 2014 s-a prevăzut că, "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate", pentru ca, din 4 aprilie 2021, să se revină la vechea formulare, respectiv "în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 61, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda (...)".

Așadar, spre deosebire de perioada în care a fost în vigoare dispoziția care impunea inculpatului acoperirea integrală a pretențiilor părții civile pentru a putea beneficia de cauza de reducere a pedepsei, când aceste pretenții cuprindeau atât prejudiciul cauzat, cât și accesoriile, anterior datei de 1 februarie 2014 și după 4 aprilie 2021, textele legale s-au referit/se referă strict la prejudiciul cauzat, care trebuie acoperit integral de către inculpat pentru a putea beneficia de cauza de nepedepsire sau de cauza de reducere a pedepsei, prejudiciu care nu cuprindea/nu cuprinde și accesoriile. În acest sens, a fost invocată și practica judiciară, cu trimitere la soluțiile de clasare sau de încetare a procesului penal pronunțate în situația în care inculpatul achita integral prejudiciul (în trecut, până la un anumit moment procesual), fără a se ține seama de accesorii.

S-a mai apreciat de către contestatoarea inculpată că, pentru luarea de măsuri asigurătorii în procesul penal în considerarea accesoriilor, nu ar putea fi invocată nici Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, întrucât, prin aceasta, s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii, datorate în condițiile Codului de procedură fiscală. Or, după cum prevede art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii civile.

Altfel spus, acțiunea civilă alăturată celei penale se soluționează după regulile răspunderii civile delictuale, potrivit căreia despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit (adică accesoriile în materie fiscală), precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. În schimb, în materia măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 249 din Codul de procedură penală, se face referire clară doar la repararea pagubei, adică a pierderii efectiv suferite, nu și la câștigul nerealizat.

În plus, s-a invocat și dificultatea stabilirii valorii probabile a pagubei (până la concurența căreia trebuie instituite măsurile asigurătorii), în situația în care în aceasta ar fi incluse și accesoriile, în fiecare zi curgând dobânzi și penalități până la stingerea efectivă a obligației fiscale principale.

Procurorul și contestatorii P.D. și V. - S.R.L. nu au formulat, cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din 4 aprilie 2022, un punct de vedere cu privire la fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerința referitoare la existența unei relații de dependență între răspunsul dat problemei invocate și soluționarea pe fond a cauzei, prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele reținute în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu privire la sintagma "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", pentru următoarele argumente: (i) Măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesuale care au caracter incidental în cursul procesului penal, putând fi dispuse în vederea realizării scopurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar cele instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (cum este și cazul în speța care a generat problema de drept pendinte) au caracter provizoriu, rolul lor fiind de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta prevăzută de legea penală. (ii) Prin urmare, măsurile asigurătorii nu echivalează cu acoperirea pagubei, ci au doar rolul de a garanta recuperarea acesteia, astfel că dispunerea lor nu vizează soluționarea pe fond a laturii civile/penale a cauzei, motiv pentru care întrebarea formulată de instanța de trimitere nu întrunește cerința de admisibilitate analizată. (iii) În plus, această condiție nu este îndeplinită nici pentru faptul că, astfel cum rezultă din analiza considerentelor încheierii de sesizare, dificultatea de interpretare a termenului "pagubă" prevăzut de art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală izvorăște din coroborarea eronată a prevederilor acestui articol cu dispozițiile art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 241/2005. (iv) Un alt argument rezidă în faptul că, deși Curtea de Apel Târgu Mureș solicită interpretarea noțiunii de "pagubă" în materia măsurilor asigurătorii instituite în cauze privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în cuprinsul întrebării prealabile se referă la "instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în materia infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005". Or, acest din urmă text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 55/2021, nu prevede o infracțiune, ci natura sancțiunii aplicabile (închisoare alternativ cu amenda sau amenda ca pedeapsă unică) în situația acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 6 1 , art. 8 sau art. 9 din Legea nr. 241/2005. (v) În altă ordine de idei, termenul "pagubă" produsă prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la care face referire art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală nu ridică probleme de interpretare și aplicare. Astfel, având în vedere coroborarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) cu cele ale art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, în cauzele ce au ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală este aplicabilă Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, atât la stabilirea pagubei, cât și la luarea măsurilor asigurătorii dispuse în vederea reparării acesteia și care va cuprinde atât debitul principal, cât și obligațiile fiscale accesorii. V. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Departamentul de Drept public și Departamentul de Drept penal din cadrul Facultății de Drept a Universității din București au comunicat opinia scrisă în sensul că măsurile asigurătorii care pot fi luate într-o cauză penală, având ca obiect una dintre infracțiunile prevăzute la art. 6 1 , 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005, asupra bunurilor suspectului sau inculpatului sau/și a părții responsabile civilmente pot avea în vedere atât acoperirea obligațiilor fiscale principale datorate, cât și a accesoriilor aferente acestora (dobânzi și penalități).

Centrul de cercetări în științe penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a comunicat opinia scrisă în sensul că sesizarea este inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, nefiind îndeplinită condiția ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, întrucât, în cauza în care a fost formulată întrebarea prealabilă, Curtea de Apel Târgu Mureș este învestită cu contestațiile exercitate împotriva unei încheieri prin care s-au dispus măsuri asigurătorii, or, hotărârea ce va fi pronunțată asupra acestora, în sensul menținerii sau încetării respectivelor măsuri, nu are legătură cu soluționarea acțiunii penale sau a celei civile promovată în cadrul procesului penal. Mai mult, chiar dacă măsurile asigurătorii au fost dispuse în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune, existența, la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate asupra acțiunii civile, a unor bunuri aflate sub puterea respectivelor măsuri are efect doar în ceea ce privește modalitatea de recuperare a prejudiciului, nu și cu referire la soluția dată asupra laturii civile a cauzei. Totodată, s-a opinat că nu este întrunită nici condiția ca instanța supremă să nu fi statuat deja asupra chestiunii de drept printr-unul din mecanismele de unificare a practicii judiciare prevăzute de lege, apreciindu-se că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție a primit deja o rezolvare de principiu prin Decizia nr. 66 din 29 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 28 ianuarie 2022 (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 66/2021), în ale cărei considerente s-a reținut că "() în domeniul evaziunii fiscale, sfera prejudiciului produs prin comiterea faptei ilicite este limitată la impozitele, taxele și contribuțiile prevăzute de lege, corespunzătoare obligațiilor fiscale principale încălcate fraudulos de către inculpat. Caracteristica acestor impozite, taxe și contribuții sociale este, printre altele, aceea că ele sunt obligatoriu datorate în baza legii, în situații expres reglementate, îndatorirea contribuabililor de a plăti aceste sume fiind, așadar, consacrată normativ cu caracter general și imperativ". VI. Jurisprudența națională cu privire la chestiunea de drept A. Jurisprudența și punctele de vedere exprimate la nivelul curților de apel

Într-o orientare jurisprudențială majoritară, se apreciază că termenul "pagubă" din cuprinsul art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, vizând instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în materia infracțiunilor de evaziune fiscală, vizează atât prejudiciul efectiv (obligațiile fiscale principale), cât și obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități), având în vedere Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015 și Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 66/2021.

Această orientare este reflectată în practica următoarelor instanțe: curțile de apel Brașov, București, Craiova, Pitești și Târgu Mureș; tribunalele Argeș, Bacău, București, Dolj, Bistrița-Năsăud, Prahova și Vaslui.

Într-o altă orientare jurisprudențială, minoritară, s-a apreciat că termenul "pagubă" din cuprinsul art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, vizând instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în materia infracțiunilor de evaziune fiscală, cuprinde numai prejudiciul efectiv (baza de calcul), fără accesorii (dobânzi și penalități). Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul Tribunalului Sibiu. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate: a) Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, s-a stabilit că "În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală"; b) Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 66/2021, prin care s-a stabilit că "Dobânzile și penalitățile la care se referă art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale se aplică doar la prejudiciul produs prin comiterea faptei, fără a se lua în considerare majorarea cu 20% din baza de calcul". VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 312 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 29 octombrie 2020, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, reiterând propria jurisprudență (Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016; Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017), Curtea Constituțională a reținut că "măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Pentru a avea eficiență - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, deci cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Aceasta este rațiunea pentru care organele judiciare au posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau ale inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii. () dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită între timp certă - este mai mică decât cea avută în vedere inițial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate (paragraful 19)".

Considerentele deciziei menționate la paragraful 55 se regăsesc și în alte hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepții de neconstituționalitate ale prevederilor art. 249 din Codul de procedură penală, și anume: Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021; Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 septembrie 2020; Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 21 ianuarie 2020; Decizia nr. 146 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 291 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 septembrie 2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, printre altele, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, reținându-se că instanța supremă "a avut în vedere, pe de o parte, strict infracțiunile reglementate de Legea nr. 241/2005, iar, pe de altă parte, () s-a referit la toate infracțiunile incriminate de acest act normativ. Astfel, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție se aplică în toate cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, fără a putea afirma că aceasta este confuză, imprecisă și imprevizibilă" (paragraful 34 din decizie). VIII. Dispoziții legale incidente - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare: " Art. 19. - Obiectul și exercitarea acțiunii civile (1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii civile. (. . .) (5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. (...) Art. 249. - Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii (1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. (...) (5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. (...) Art. 250 1 . - Contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății (1) Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigu