ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 22.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Metrorex S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea în parte a Hotărârii nr. 11/10.01.2018 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv anularea punctelor 3, 4, 5 și 6 din hotărâre, ca netemeinice și nelegale. În fapt, prin Hotărârea nr. 11/10.01.2018, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins excepția de necompetență materială invocată de S.C. Metrorex S.A. conform art. 28- 32 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor; a admis excepția lipsei calității procesuale active având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; a constatat că neadaptarea stațiilor de metrou pentru accesul persoanelor cu dizabilități reprezintă o discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. g) din O.G. nr. 137/2000, cu art. 22, art. 62 și art. 64 ale Legii nr. 448/2006, respectiv art. . 9 și art. 19 ale Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea nr. 221/2010; a recomandat părții reclamate ca în termen de trei luni să accesibilizeze toate stațiile de metrou pentru persoanele cu dizabilități, a solicitat Primăriei Municipiului București să ofere sprijinul necesar realizării accesibilizării, iar Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială respectiv Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități să aplice cu strictețe prevederile legale atât față de societățile de transport, cât și față de autoritățile publice locale care încalcă prevederile legale; a dispus monitorizarea implementarea recomandării conform art. 19 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3496 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea Metrorex, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea Metrorex, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea de fond pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, în acest sens afirmând că prima instanță a considerat greșit că recomandarea are un caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, iar nerespectarea acestuia nu atrage sancțiuni, în opinia sa această hotărâre poate atrage pe viitor sancțiuni pentru societate. Chiar dacă hotărârea C.N.C.D. are un doar un caracter de recomandare, practic C.N.C.D., cel mai înalt for național pentru prevenirea și combaterea discriminării, reține în cuprinsul hotărârii, în opinia Colegiului Director, existența unei fapte de discriminare. Conform O.G. nr. 137/2000 republicata, Colegiul director este forul decizional in constatarea existentei faptelor de discriminare si de sancționarea acestora, este organ colegial, deliberativ si decizional. Atribuțiile principale ale Colegiului Director constau in soluționarea cazurilor de discriminare primite de CNCD investigarea cazurilor de discriminare, constatarea acestora si aplicarea sancțiunilor. Or, Colegiul director nu a făcut o investigare obiectivă a situației de fapt, iar prima instanță, de asemenea, nu a analizat într-un mod judicios, apărările reclamantei. Este de notorietate faptul că rețeaua de metrou a fost construită în perioada anilor '70 -'80 fără a fi prevăzute în cadrul proiectelor tehnice măsuri, sisteme și instalații care să permit accesul persoanelor cu dizabilități. Or, ținând cont și de faptul că lucrările de construcții ale rețelei de metrou se află în nivelul subteran al diferitelor zone urbanistice ale municipiului București, zone care au suferit modificări de amenajare urbanistică la suprafață, trebuie să fie reținut pe de o parte, faptul că în toate zonele unde tehnic s-au implementat măsuri de adaptare, au fost realizate lucrări de accesibilizare și în continuare se caută soluții pentru adaptarea acestor zone. Recurenta precizează că, rămânerea definitivă a sentinței civile atacate, respectiv menținerea Hotărârii nr. 11/10.01.2018 a C.N.C.D., chiar dacă în prezent nu atrage sancțiuni, pe viitor Hotărârea C.N.C.D. va putea fi invocată ca proba incontestabilă, de către terțe persoane, în valorificarea unor pretenții, despăgubiri, amenzi, etc. față de METROREX. Pe de altă parte, arată recurenta că termenul de "trei luni" nu este realist, în raport de posibilitățile reale. În opinia sa, nu se poate afirma că METROREX S.A. nu a făcut nimic în acest sens, cu atât mai mult cu cât este de netăgăduit caracterul cu totul particular, la nivel național, al identificării/găsirii soluțiilor de adaptare a stațiilor. În fine, recurenta susține că recomandarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, chiar dacă nu are forță juridică obligatorie, care nu atrage sancțiuni și chiar dacă nu poate fi considerată o hotărâre obligatorie, este totuși o hotărâre care nu poate fi ignorată. Neaducerea la îndeplinire de către METROREX, în termenul de trei luni, a recomandărilor C.N.C.D. nu atrage aplicarea unor sancțiuni societății, din partea intimatei pârâte, dar pe viitor aceasta poate genera, în detrimentul societății, o serie sancțiuni și chiar prejudicii.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 18.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante În ce privește contextul factual, se reține că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantei Metrorex, de anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 11/10.01.2018. În fapt, prin sesizarea înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/20.10.2017 petentul A. a adus la cunoștința autorității pârâte situația discriminatorie în care se află persoanele cu dizabilități locomotorii din cauza neadaptării stațiilor de metrou de către S.C. Metrorex S.A., dând exemplu stația de metrou Eroilor 1. Prin Hotărârea nr. 11/10.01.2018, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins excepția de necompetență materială invocată de S.C. Metrorex S.A. conform art. 28- 32 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor; a admis excepția lipsei calității procesuale active având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; a constatat că neadaptarea stațiilor de metrou pentru accesul persoanelor cu dizabilități reprezintă o discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. g) din O.G. nr. 137/2000, cu art. 22, art. 62 și art. 64 ale Legii nr. 448/2006, respectiv art. . 9 și art. 19 ale Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea nr. 221/2010; a recomandat părții reclamate ca în termen de trei luni să accesibilizeze toate stațiile de metrou pentru persoanele cu dizabilități, a solicitat Primăriei Municipiului București să ofere sprijinul necesar realizării accesibilizării, iar Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială respectiv Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități să aplice cu strictețe prevederile legale atât față de societățile de transport, cât și față de autoritățile publice locale care încalcă prevederile legale; a dispus monitorizarea implementarea recomandării conform art. 19 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 137/2000. Soluționând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, Curtea de Apel București a respins-o ca nefondată, reținând, în esență, că pretinsul caracter nerezonabil al termenului nu poate atrage anularea, nici măcar parțială, a Hotărârii nr 11/10.01.2018. Înalta Curte reține că susținerile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed. În cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susținut că recomandarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, chiar dacă nu are forță juridică obligatorie, care nu atrage sancțiuni, dar pe viitor aceasta poate genera, în detrimentul societății, o serie sancțiuni și chiar prejudicii. Înalta Curte reține că recomandarea emisă de CNCD prin hotărârea contestată se referă la situația aplicării de către recurentă a unui tratament diferențiat persoanelor cu dizabilități locomotorii care nu pot utiliza 6 dintre cele 52 de stații de metrou existente la nivelul municipiului București, deși stațiile în cauză au fost inaugurate în perioada 1979- 1991 iar lucrările pentru dotarea cu echipamente de accesibilizare au început încă din anul 2010. În acest context, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora "Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Cum în mod corect a statuat prima instanță, în cauză sunt întrunite cumulativ elementele privind un tratament de deosebire, restricție, excludere, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, întrucât neasigurarea accesului la toate mijloacele de transport în comun a persoanelor cu dizabilități locomotorii, creează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun fără ca tratamentul diferențiat să fie justificat obiectiv de un scop legitim. Referitor la criticile privind termenul de 3 luni stabilit prin recomandarea din hotărârea contestată, Înalta Curte constată că potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este chemat să armonizeze dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, prin emiterea unor puncte de vedere prin care își exprimă opinia. Ca atare, Înalta Curte reține că în baza articolului mai sus indicat C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării. Este adevărat că, ulterior emiterii unei asemenea recomandări, posibilitatea ca, în cadrul unei noi sesizări, să se constate existența unei fapte de discriminare, este mai crescută. Tocmai de aceea, prima instanță a analizat pe fond recomandarea emisă de Consiliu și s-a pronunțat cu privire la temeinicia acesteia, constatând corect că recomandarea termenului de 3 luni în care să se accesibilizeze toate stațiile de metrou, are rol exclusiv de recomandare cu caracter de îndrumare, iar pretinsul caracter nerezonabil al termenului nu poate atrage anularea, nici măcar parțială, a Hotărârii nr 11/10.01.2018. Independent de aceste aspecte, Înalta Curte remarcă faptul că nici la momentul soluționării prezentului recurs, la mai bine de 3 ani de la emiterea hotărârii contestate, măsura recomandată nu a fost implementată. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 11/10.01.2018, argumentele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii instanței de fond.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,