ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1479/C/2017 în sensul acordării, în principal, începând cu data de 09.04.2015, a indemnizației de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% sau, în subsidiar, începând cu data de 07.05.2015, a indemnizației de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, cu aplicabilitate începând cu data de 09.04.2015. Prin sentința civilă nr. 4818 din data de 7 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis acțiunea reclamantului, a anulat în parte Ordinul MJ nr. 1478/C/24.05.2017, în ceea ce privește data recalculării indemnizației de încadrare brute lunare și valoarea de referință sectorială la care se raportează această indemnizație, și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, să emită în favoarea reclamantului, judecător în cadrul Judecătoriei Băilești (instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova), un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, după cum urmează: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON (405+10%). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28.02.2018, sub nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin Decizia nr. 3330 din data de 9 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, a fost respins recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4818 din 7 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat; a fost admis recursul formulat de Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași sentințe; a fost casată în parte sentința recurată și, în rejudecare, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Curtea de Apel Craiova ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost menținut restul dispozițiilor instanței.

Contestația în anulare promovată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare Ministerul Justiției. A solicitat contestatorul anularea Deciziei nr. 3330 din 09.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecința admiterii cererii de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 4818 din 07.12.2017 a Curții de Apel București. În susținerea căii de atac promovate în cauză, întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe care le-a enunțat în cuprinsul cererii formulate, contestatorul Ministerul Justiției a susținut că, în fapt, prin decizia atacată a fost respinsă ca tardivă cererea de recurs formulată împotriva sentinței de fond nr. 4818 din 07.12.2017 a Curții de Apel București, apreciindu-se ca fiind depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A confirmat contestatorul data comunicării sentinței de fond ca fiind 06.02.2018 și a arătat că în mod corect instanța de recurs a reținut că termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 22.02.2018. Însă, a considerat contestatorul, soluția de respingere a cererii de recurs formulate de Ministerul Justiției ca fiind tardivă este rezultatul unei erori materiale, în speță fiind incidente prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere faptul că recursul a fost înaintat instanței de fond prin poștă, la data de 21.02.2018. A susținut contestatorul că aspectul invocat în sprijinul opiniei potrivit căreia recursul a fost exercitat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege, rezultă din borderoul atașat (poziția 14), înscris pe care contestatorul nu l-a depus însă la dosar.

Apărările formulate în cauză La data de 1 noiembrie 2021, intimaților Curtea de Apel Craiova și A. le-a fost comunicată, odată cu citația, cererea de contestație în anulare, însă aceștia nu au formulat întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând calea extraordinară de atac formulată de Ministerul Justiției, Înalta Curte reține că susținerile contestatorului privind incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză. Sub aspectul admisibilității căii de atac extraordinare declarate împotriva deciziei nr. 3330 din 9 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reține instanța de control judiciar că motivul referitor la faptul că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale este reglementat de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Regimul juridic al contestației în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar motivul invocat de contestator se regăsește între acestea. Prin urmare, este admisibilă contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pentru motivul referitor la faptul că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale. Potrivit art. 503 C. proc. civ.: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata"; (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4.instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză". În speță, așa cum s-a arătat, contestatorul a indicat temeiul de drept al contestației formulate ca fiind prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. și a susținut că soluția de respingere a cererii sale de recurs ca fiind tardivă este rezultatul unei erori materiale. Mai exact, deși a confirmat că data comunicării sentinței de fond este, într-adevăr, 6 februarie 2018, și a arătat că în mod corect instanța de recurs a reținut că termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 22 februarie 2018, contestatorul a susținut că eroarea materială ce a stat la baza dezlegării date recursului constă în faptul că instanța nu a avut în vedere că a înaintat cererea de recurs prin poștă, la data de 21.02.2018. Verificând actele și lucrările dosarului nr. x/2017, pentru a răspunde argumentelor invocate de către contestatorul Ministerul Justiției în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Sentința civilă nr. 4818 din data de 7 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurată de pârâtul Ministerul Justiției în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată acestuia la data de 6 februarie 2018, conform dovezii de înmânare atașate la dosar fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 26 februarie 2018, data expedierii prin poștă, conform mențiunii ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosar recurs, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ. Așadar, de la data comunicării sentinței, 6 februarie 2018, curge termenul de 15 zile în vederea promovării căii de atac a recursului și, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care pârâtul Ministerul Justiției ar fi putut formula în termen legal recursul împotriva sentinței de fond, a fost 22 februarie 2018, aspecte necontestate de parte în cuprinsul cererii de contestație în anulare, însă ipoteza că ar fi înaintat recursul prin poștă, la data de 21 februarie 2018, nu se confirmă în cauză. În speță, cum mențiunea ștampilei aplicate pe plicul de înaintare a cererii de recurs, aflat la dosarul de recurs, indică faptul că memoriul conținând motivele de recurs a fost transmis instanței la data de 26 februarie 2018, iar termenul a început să curgă de la data comunicării sentinței din 6 februarie 2018, împlinindu-se la 22 februarie 2018, în mod corect s-a reținut în cauză incidența prevederilor art. 103 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Contestatorul și-a întemeiat motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. pe argumentul conform căruia soluția instanței de recurs este rezultatul erorii materiale ce reiese din faptul că nu a avut în vedere că recursul a fost înaintat prin poștă, la data de 21.02.2018, evocând în acest sens un borderou pretins a fi atașat cererii de contestație în anulare. Or, o astfel de susținere a contestatorului nu poate fi primită atâta timp cât, deși a invocat faptul că instanța de recurs i-a respins în mod greșit recursul ca tardiv, neluând în considerare că a înaintat cererea de recurs prin poștă, la data de 21 februarie 2018, nu a depus dovezi în acest sens, în speță borderoul de predare a corespondenței, în privința căruia a arătat că l-a atașat cererii de contestație în anulare, iar din dosarul de recurs nu rezultă că această cale de atac ar fi fost comunicată instanței la data pretinsă. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că nu se verifică în speță ipoteza că soluția dată asupra recursului a fost rezultatul unei erori materiale, astfel cum a susținut partea, pentru a se putea reține incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 502 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate Față de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reținând că motivul invocat și circumscris dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul prevederilor art. 508 din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Justiției împotriva deciziei nr. 3330 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și, în consecință, va menține decizia civilă atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,