ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 953/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București în data de 22 august 2017, modificată la data de 22 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor:

I. În principal,

(1) Anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 817623/24.03.2017 emisă de către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și comunicată reclamantei la data de 03.04.2017 prin care a fost respinsă contestația fiscală formulată de societate, ca netemeinică și nelegală;

(2) Anularea Adresei nr. x/09.11.2016 emise de către AFCMB și comunicată societății la data de 22.11.2016 prin care a fost respinsă cererea de restituire a sumelor achitate de societate fără a fi însă datorate, în lipsa unui titlu de creanță;

(3) Soluționarea în fond a contestației fiscale în temeiul art. 281 alin. (5) Noul Codul de procedură fiscală și, în consecință, să recunoască dreptul societății la restituirea sumei de 17.551.019,79 RON ca fiind achitată la bugetul de stat fără existența unui titlu de creanță în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală;

(4) Obligarea pârâtei AFCM la restituirea efectivă a sumei de 17.551.019,79 RON aferentă plăților efectuate de către societate la bugetul de stat fără existența unui titlu de creanță;

II. În subsidiar,

(1) Anularea Deciziei de soluționare prin care a fost respinsă contestația fiscală formulată de societate, ca nelegală - fiind emisă de către un organ necompetent;

(2) Obligarea pârâtei Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea contestației fiscale formulate de societate și înregistrată la AFCMB sub numărul x/22.12.2016 în termen de 15 zile de la pronunțare conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sub sancțiunea plății de penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere prevăzute la art. 24 alin. (3) raportat la art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5487 din 19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ și fiscal, modificată, formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect "anulare act administrativ".

Au fost anulate Decizia nr. 817623/24.03.2017 de soluționare a contestației și Adresa nr. x/09.11.2016 de respingere a cererii de restituire.

A fost obligată pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București la restituirea către reclamantă a sumei de 17.551.019,79 RON.

A fost obligată pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București să achite reclamantei suma de 22.473 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3.1 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit instanța de fond a calificat adresa nr. x/09.11.2016 ca fiind un act administrativ fiscal, aceasta fiind o adresă prin care s-a formulat răspuns la solicitarea reclamantei de restituire a unei sume.

În continuare, recurenta a reluat argumentele prezentate în fața instanței de fond.

A apreciat că în mod nelegal instanța de fond a obligat instituția la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu este în culpă procesuală întrucât nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale în materie. Totodată, a arătat că în speță erau incidente dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziții menite să împiedice abuzul de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească.

În speța de față, instanța de față nu a ținut cont în acordarea cheltuielilor de judecată de împrejurările concrete ale speței, respectiv faptul că dosarul a fost soluționat la al șaptelea termen de judecată. Totodată, o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ceea ce nu este cazul. Nici aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în speță, a concluzionat recurenta.

3.2 Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, reluând apoi argumentele aduse în fața instanței de fond cu privire la acest aspect.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 5487 din 19 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 din C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele 1-8 din C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererilor de recurs, cu excepția criticilor formulate de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., critici ce urmează a fi analizate de Înalta Curte.

Înalta Curte mai reține că simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a susținerilor din înscrisurile depuse la fond nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, Înalta Curte observă că majoritatea susținerilor sunt copie fidelă a notelor de ședință depuse în dosarul de fond .

În privința criticilor formulate de această recurentă cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispozițiilor amintite, "(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său."

În primul rând, Înalta Curte reține că, potrivit textului de lege, instanța are posibilitatea, iar nu obligația de a reduce motivat cheltuielile de judecată, astfel că nu i se poate imputa instanței de fond o atare omisiune.

În al doilea rând, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, se reține că în acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecință, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocațial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanța de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocațial solicitat de parte.

În ceea ce privește recursul declarat de Agenția națională de Administrare Fiscală, se constată că susținerile acesteia sunt preluate fidel din întâmpinarea depusă la dosarul de fond, aflată la filele x și privesc în mare parte excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, precum și susținerea că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției, susținere neîntemeiată de altfel, instanța de fond respingând excepția invocată prin încheierea din 7 februarie 2018 .

În temeiul dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ. și cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va obliga recurentele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 7.000 RON, dovedită prin înscrisurile depuse la dosar recurs, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că onorariul solicitat rezultat din facturile depuse la dosar este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 5487 din 19 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 5487 din 19 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurentele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 februarie 2022.