ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 952/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 12.10.2015, sub nr. x/2015 (reînregistrată la data de 27.09.2018, sub nr. x/2015*, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, pentru nemotivare, prin decizia nr. 2053/18.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în principal, anularea adresei nr. x/17.04.2015 reprezentând răspunsul la contestația formulată împotriva Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plații nr. 1562/16.02.2015, și a notificării beneficiarului cu privire la refuzul plații nr. 1562/16.02.2015, reprezentând răspunsul la Cererea de plata nr. x/10.12.2014; repunerea părților în situația anterioară emiterii Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plații nr. 1562/16.02.2015, cu consecința prelungirii duratei Contractului de finanțare cu perioada de timp scursă între data depunerii Cererii de plata, respectiv data de 10.12.2014, și data expirării Contractului de finanțare potrivit termenilor acestuia, respectiv data de 05.04.2015; să se constate că toate cheltuielile indicate în cererea de plată și efectuate în cadrul proiectului finanțat prin Programul FEADR pe măsura 121 "Modernizarea S.C. A. S.R.L. - Creșterea si Îngrijirea puilor de carne" reprezintă cheltuieli eligibile; obligarea pârâtei A.F.I.R. la plata sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin Cererea de plata nr. x și aferente tranșei 1 conform Contractului de Finanțare x/06.07.2011, iar, în subsidiar, în măsura în care se va considera că este inadmisibil capătul de cerere privind obligarea A.F.I.R. la plata sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin Cererea de plata nr. x și aferente tranșei 1 conform Contractului de Finanțare x/06.07.2011, obligarea A.F.I.R. la plata sumei de 1.744.838,71 RON cu titlu de despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a refuzului plații în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor eligibile solicitate prin cererea de plată; obligarea pârâtei A.F.I.R. la plata dobânzilor legale calculate la valoarea sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin cererea de plata începând cu data expirării termenului de soluționare a cererii de plată și până la plata lor efectivă, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8 din 7 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond s-a preocupat exclusiv de apărarea intereselor AFIR, astfel că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală. Instanța de fond nu a conferit o interpretare proprie faptelor prezentate și probelor propuse, nu a verificat materialul probatoriu care i s-a pus la dispoziție în dosar. Nu au fost analizate toate motivele esențiale ale cererii de chemare în judecată, iar instanța de fond a făcut referiri generice la apărările reclamantei, fără a se face o analiză a motivelor din acțiunea introductivă.

A apreciat recurenta că, din considerentele hotărârii nu rezultă că s-a făcut trimitere la dispozițiile legale în materia ce formează obiectul cauzei pentru a se realiza o corespondență între procedurile legale în materie și analiza cauzei sub aspectele de fapt și de drept.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de însușire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raționamentului care fundamentează soluția pronunțată.

Judecătorul fondului a analizat criticile formulate de reclamantă, concluzionând motivat că sunt neîntemeiate, respectiv cele privind faptul că decizia de soluționare a contestației administrative ar încălca principiul neagravării situației părții în propria cale de atac, cele privind motivul de respingere a cererii de plată constând în faptul că, deși ordinul de începere a lucrărilor nr. 2 a fost emis la 10.01.2014, lucrările erau deja executate în proporție de 75-80 % la data emiterii. Curtea a constatat că sunt neîntemeiate și apărările reclamantei în sensul că autorizația de construire era valabilă la data executării lucrărilor solicitate la plată.

Totodată, a apreciat instanța de fond că celelalte neregularități referitoare la autorizația de construire, menționate în actele atacate, nu au aptitudinea să fundamenteze refuzul plății sumei solicitate, neputând reprezenta încălcări ale contractului de finanțare, neproducând vreo vătămare și neavând aptitudinea să cauzeze vreun prejudiciu, dar, oricum, acest lucru nu prezintă relevanță în adoptarea soluției în prezenta cauză, deoarece, după cum s-a arătat deja, aspectele examinate anterior sunt suficiente, prin ele însele, să justifice refuzul plății.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, motivat, afirmațiile aduse de către reclamantă cu privire la nelegalitatea actelor administrative contestate, instanța de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este nefondată acțiunea cu care a fost învestită.

În aceste condiții, nu se poate concluziona că instanța și-a însușit doar argumentele intimaților, dimpotrivă, prima instanță a ținut cont de toate împrejurările cauzei și a analizat pe larg situația pretinsei nelegalități a actelor administrative atacate din perspectiva criticilor invocate.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 8 din 7 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 8 din 7 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 februarie 2022.