ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2053/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța, a solicitat: - anularea Adresei nr. x/17.04.2015 reprezentând răspunsul la contestația formulată împotriva Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. x/16.02.2015 și a Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. x/16.02.2015 reprezentând răspunsul la Cererea de plată nr. 1/10.12.2014; - repunerea părților în situația anterioară emiterii Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. x/16.02.2015, cu consecința prelungirii duratei Contractului de finanțare cu perioada de timp scursă între data depunerii Cererii de plată, respectiv data de 10.12.2014, și data expirării Contractului de finanțare potrivit termenilor acestuia, respectiv data de 05.04.2015; - a se constata că toate cheltuielile indicate în cererea de plată și efectuate în cadrul proiectului finanțat prin Programul FEADR pe măsura 121 "Modernizarea SC A. S.R.L. - Creșterea și îngrijirea puilor de carne" reprezintă cheltuieli eligibile; - obligarea pârâtei AFIR la plata sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin Cererea de plata nr. 1 și aferente transei 1 conform Contractului de Finanțare x/06.07.2011; - în subsidiar, în măsura în care se va considera că este inadmisibil capătul de cerere privind obligarea AFIR la plata sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin Cererea de plată nr. 1 și aferente tranșei 1 conform Contractului de Finanțare x/06.07.2011, a solicitat obligarea AFIR la plata sumei de 1.744.838,71 RON cu titlu de despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a refuzului plății în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor eligibile solicitate prin cererea de plată; - obligarea pârâtei AFIR la plata dobânzii legale calculate la valoarea sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin cererea de plată începând cu data expirării termenului de soluționare a cererii de plată și până la plata lor efectivă către reclamantă; - obligarea AFIR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1918 din 06.06.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Constanța.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1918 din 06.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, instanța de fond respingând acțiunea formulată fără a-și motiva în vreun fel decizia adoptată. Instanța de fond se limitează doar la argumentele aduse de către reclamantă și de pârâtă în cadrul litigiului de fond, fără a conferi o interpretare proprie a faptelor prezentate și a probelor propuse. Conform susținerilor instanței de fond, în mod legal autoritatea a solicitat reclamantei clarificări în vederea aprobării cererii de plată care are ca obiect sume de bani obținute din fonduri comunitare. Instanța de fond a fost investită cu o cerere de chemare în judecată care să constate îndreptățirea la plata tranșei l, și nu cu o cerere de verificare a conformității documentelor depuse cu regulamentele interne ale pârâtei privind evaluarea eligibilității cheltuielilor. Instanța de fond se limitează în a susține că au fost încălcate prevederile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, însă nu detaliază care anume sunt acele prevederi care au fost încălcate.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 8.02.2018, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Din această perspectivă, în cauza de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Și aceasta întrucât, prin considerentele hotărârii, instanța de fond, în mod preponderent, a analizat numai susținerile intimatei-pârâte, fără a înlătura argumentat și raportat la toate înscrisurile depuse, susținerile și apărările recurentei-reclamante. Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției. Cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza toate susținerile și apărările părților, administrând toate probele pe care le va considera necesare soluționării cauzei, precum și înscrisurile noi depuse în recurs. Față de soluția adoptată, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.