ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2022

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 09.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Depozitarul Central S.A., anularea parțială a Codului Depozitarului Central S.A., aprobat prin Decizii ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM)/ASF, respectiv: Decizia C.N.V.M. nr. 204/07.02.2008, prin care s-a modificat art. 9 alin. (1) și (2) din Codul S.C. Depozitarul Central S.A., aprobat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1407/20.06.2006, Decizia C.N.V.M. nr. 824/29.06.2010 și Decizia C.N.V.M. nr. 7/05.01.2011, prin care s-a modificat art. 9 alin. (1) și (2) din Codul S.C. Depozitarul Central S.A., precum și Decizia ASF nr. 1765/07.12.2017, prin care s-au modificat articolele 1-9, 12, 12 1 , 13 alin. (1) - (4) și 14 din Titlul IV din Codul Depozitarului Central.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5520/2018 din 21.12.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ - veche a respins, ca neîntemeiate, excepțiile: tardivității formulării plângerii prealabile, inadmisibilității cererii de anulare și lipsei de interes. A respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții ASF și Depozitarul Central S.A., ca neîntemeiată.

Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe reclamații au formulat recurs principal, iar pârâta ASF a formulat recurs incident. 3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au prezentat situația de fapt, modalitatea de realizare a transferului dreptului de proprietate în sistemul Depozitarului Central S.A. și modalitatea de transfer între conturi a instrumentelor financiare, fără schimbarea de proprietar. De asemenea, au prezentat explicații privind sistemul de conturi și secțiuni ale Depozitarului Central S.A. precizând că în cauză nu au pus în discuție legalitatea normelor din Codul Depozitarului Central, ce reglementează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare, ci legalitatea prevederii din art. 9 alin. (1) al Titlului IV, care reglementează transferul instrumentelor financiare aparținând unui investitor între conturile deschise la Depozitarul Central, fără schimbarea proprietarului. Scopul acestui transfer este acela de a pune la dispoziția Participantului la sistem (intermediar autorizat) instrumentele financiare pe care investitorul dorește să le tranzacționeze. Participantul la sistem nu "vede" instrumentele financiare înscrise în conturile din Secțiunea I și, pentru a executa ordinele clienților săi, este necesar să aibă vizibilitate asupra titlurilor respective și să poată să efectueze operațiuni cu acestea. În mod evident, transferul din Secțiunea I în Secțiunea II a Depozitarului Central ar trebui să se realizeze într-un cont ce aparține aceluiași investitor/proprietar și nu în contul unui alt subiect de drept, atâta vreme cât: a) transmiterea dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare se face conform principiului livrare contra plată, conform art. 145 din Legea nr. 297/2004; b) proprietarul instrumentelor/investitorul nu și-a manifestat voința pentru a vinde respectivele titluri; c) nu s-a încheiat o tranzacție bursieră în cadrul pieței reglementate/sistemului multifuncțional de tranzacționare în cadrul căruia este listat instrumentul respectiv. Teza a II-a din art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului Depozitarului Central permite Participanților la sistem (intermediari autorizați) să transfere instrumentele financiare dintr-un cont individual al unui investitor deschis în Secțiunea I într-un cont global aparținând respectivului Participant, deschis în Secțiunea II, fără ca Depozitarul Central să verifice dacă acest transfer are la bază manifestarea de voință a proprietarului instrumentelor, ori măcar dacă acest proprietar este sau nu clientul Participantului care accesează Secțiunea I. Ca atare, deși Depozitarul Central S.A. are obligația, conform art. 53 alin. (4) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, de a păstra în siguranță activele investitorilor, prin norma cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Codul Depozitarului Central, această instituție a pieței de capital transmite, fără niciun temei legal, această obligație către Participanții la sistem, care pot accesa nestingheriți conturile individuale ale proprietarilor de instrumente financiare, cu care pot să nu aibă vreun raport juridic, ci doar să le cunoască Codul Numeric Personal și pot transfera în mod discreționar aceste instrumente într-un cont global propriu, deschis în Secțiunea II. Recurenții reclamanți au susținut că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe două premise false: că dispozițiile Codului Depozitarului Central nu permit transferul ilicit de proprietate asupra instrumentelor financiare în absența acordului proprietarului acestora și, respectiv, că transferul între Secțiunea I și Secțiunea a II-a a Depozitarului Central se realizează conform art. 145 din Legea nr. 297/2004 în baza principiului livrare contra plată. Au precizat că nu există nicio prevedere legală de lege lata care să stabilească necesitatea acordului de voință prealabil al proprietarului unor instrumente financiare pentru transferul acestora din contul său individual deschis la Depozitarul Central S.A. în Secțiunea I în contul unei C. sau instituții de credit deschis în Secțiunea II. Prevederile din Codul Depozitarului Central atacate prin acțiune permit transferul de proprietate asupra instrumentelor financiare de către o C. sau o instituție de credit, fără a exista acordul de voință al proprietarului titlurilor. Au mai susținut că judecătorul fondului nu a înțeles modul în care se realizează operațiunile cu instrumente financiare pe piața de capital, confundând transmiterea dreptului de proprietate în urma unor tranzacții bursiere (supusă regimului juridic prevăzut de art. 145 din Legea nr. 297/2004) cu transferul de instrumente între conturile aceluiași investitor, ori între un cont individual al unui investitor și un cont global al unei C. cu care acesta are încheiat un contract de servicii de investiții financiare (supus regimului juridic conturat de Regulamentul CNVM nr. 13/2005 și de Codul Depozitarului Central). Transferul de instrumente financiare între cele două secțiuni nu se realizează conform principiului livrare contra plată, întrucât nu este un transfer de proprietate, ci o mutare a instrumentelor financiare din contul individual al investitorului deschis în Secțiunea I în contul individual al aceluiași investitor deschis în Secțiunea II sau în contul global al intermediarului care are obligația, conform Codului Depozitarului, de a evidenția respectivele instrumente într-un subcont individual deschis pe numele investitorului. Depozitarul Central nu verifică dacă Participantul deține vreun mandat din partea proprietarului pentru a realiza transferul sau dacă își încalcă obligația de a înscrie instrumentele transferate din Secțiunea I într-un subcont individual al proprietarului din cadrul contului său global deschis în Secțiunea II. Dispozițiile din Codul Depozitarului Central atacate permit Depozitarului Central S.A. să delege, să transmită în mod vădit nelegal, funcția de asigurare a transferului dreptului de proprietate, cu încălcarea prevederilor din legislația primară privind respectarea principiului livrare contra plată. Totodată, este lipsită de fundament legal susținerea instanței că "'verificarea prealabilă de către Depozitarul Central a existenței acordului de voință al deținătorului în raport cu societatea de investiții contravine celerității cu care se realizează operațiunile pe piața de capital", întrucât nicio normă legală nu impune aplicarea principiului celerității la transferul unor instrumente financiare din Secțiunea I în Secțiunea II a Depozitarului Central, între conturile aceluiași subiect de drept. Recurenții reclamanți au apreciat că este străină de obiectul dedus judecății, lipsită de temei legal și contrazisă de fapte, susținerea instanței conform căreia mecanismul creat prin sistemul Depozitarului Central "permite identificarea tuturor operațiunilor realizate atât în cadrul unei secțiuni, cât și între secțiuni, precum și situațiile de nerespectare a regulilor de funcționare de către participanți". De asemenea, este străină de obiectul cererii de chemare în judecată, contrară prevederilor legale ce stabilesc obligațiile Depozitarului Central și logicii juridice, aserțiunea instanței conform căreia "existența posibilității de utilizare a conturilor globale, în condițiile în care participanții respectă regulile de utilizare a sistemului depozitarului central, nu sunt de natură a determina încălcarea art. 53 alin. (4) lit. a) și b)." Argumentul instanței de fond, utilizat pentru a justifica legalitatea art. 9 alin. (1) teza a II-a din Titlul IV al Codului Depozitarului Central, intră în coliziune cu normele legale ce conturează obligația Depozitarului Central de a păstra în siguranță activele proprietarilor. Din moment ce legislația primară, în art. 146 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, indică neechivoc obligația de a asigura depozitarea tuturor instrumentelor financiare și de a efectua orice operațiuni cu acestea, orice utilizare a conturilor globale prevăzută de un cod al unui subiect de drept privat care desfășoară un serviciu public, astfel cum este cazul Depozitarului Central S.A., trebuie să respecte regula de drept stabilită în lege. Art 53 alin. (4) lit. a) și b) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 reia această obligație a Depozitarului Central, fără a institui posibilitatea unei transmiteri a obligațiilor Depozitarului Central prevăzute de art. 146 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Argumentul instanței este și contrar logicii juridice, întrucât afirmă în mod indirect că Depozitarul Central are posibilitatea să nu respecte prevederile legale ce instituie în sarcina sa obligațiile de a păstra în siguranță și de a efectua operațiuni cu instrumente financiare, în condițiile în care participanții respectă regulile de utilizare a sistemului depozitarului central. 3.2. În motivarea recursului incident întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta ASF a arătat că înțelege să critice soluția instanței de fond de respingere a excepției tardivității formulării plângerii prealabile. A susținut că instanța a reținut în mod corect că deciziile CNVM/ASF de avizare a Codului Depozitarului Central sunt acte administrative individuale, astfel că devin incidente disp. art. 7 alin. (3) și (7) din Legea nr. 554/2004. Or, recurenții contestă decizii emise de CNVM/ASF cu mult timp în urmă, respectiv în anul 2008 (10 ani), 2010 (8 ani), 2011 (7 ani) și 2017. Deciziile emise de autoritate au fost aduse la cunoștința publicului prin publicarea în Buletinul electronic al autorității, potrivit art. 7 alin. (10) din Statutul CNVM. Nefiind motive temeinice și justificate de depășire a termenelor cuprinse în art. 7 alin. (3) și (7) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă formulată împotriva actelor administrative respective, după 7-10 ani de la publicare, este tardivă. Formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii. Cu privire la argumentul instanței avut în vedere la respingerea excepției, acela că recurenții au precizat că au luat la cunoștință de modificările aduse abia la data de 11.01.2018, recurenta pârâtă a precizat că recurenții știau de aceste modificări cu mult timp înaintea datei de 11.01.2018. Astfel, recurenții reclamanți arată în cererea de chemare în judecată că au interes în formularea acțiunii, întrucât Depozitarul Central a invocat în cauza nr. x/2016 dispozițiile din Cod, contestate în prezenta cauză. Or, Depozitarul Central a depus întâmpinarea în dosarul nr. x/2016, la data de 26.09.2016, în care invocă dispozițiile contestate. Cu alte cuvinte, este fără dubiu că recurenții știau de aceste dispoziții, apreciate de ei vătămătoare, încă de la data la care au luat cunoștință de întâmpinarea Depozitarului Central. Mai mult, prin adresa nr. x/17.06.2014, a transmis recurenților punctul de vedere al Depozitarului Central (adresa x/20.05.2014) în care au fost invocate de către Depozitar dispozițiile contestate în cauză.

Apărările formulate 4.1. Recurenta pârâtă ASF a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamanților, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, prezentând pe larg argumentele pentru care consideră că sentința este legală sub aspectul soluției pronunțate pe fondul litigiului. 4.2. Intimata pârâtă S.C. Depozitarul Central S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate. 4.3. Recurenții reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare cu privire la recursul incident, prin care au solicitat respingerea acestuia susținând că instanța de fond a considerat în mod incorect că deciziile prin care au fost aprobate modificări ale Codului Depozitarului Central sunt acte cu caracter individual, dar că nu au declarat recurs împotriva soluției de respingere a excepției tardivității, întrucât nu aveau interes. Caracterul normativ al acestui cod rezultă din efectele erga omnes pe care le creează, el conținând un set de reguli destinate a fi aplicabile oricărei persoane care intră în raporturi juridice cu Depozitarul Central, în mod voluntar sau chiar independent de voința acesteia. Prin urmare, sunt incidente disp. art. 7 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004. Într-o teză subsidiară, poate fi admisă numai ideea că, exclusiv pentru Depozitarul Central, codul poate avea caracter individual, însă pentru orice altă persoană are caracter normativ.

Răspunsuri la întâmpinări 5.1. Recurenții reclamanți au formulat răspuns la întâmpinarea ASF, prin care au solicitat respingerea apărărilor acesteia și admiterea recursului principal, susținând că textele de lege invocate de ASF indică neechivoc temeinicia acțiunii introductive, iar vinovăția, inclusiv de natură penală, a reprezentanților C. S.A. nu conferă legalitate disp. art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului Depozitarului Central. 5.2. Recurenții reclamanți au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Depozitarul Central, prin care au solicitat respingerea apărărilor acesteia și admiterea recursului principal, precizând că acesta încearcă să inducă în eroare instanța de recurs cu privire la legalitatea utilizării conturilor globale și situația premisă, întrucât prezenta cauză are ca obiect nelegalitatea transferului dintr-un cont individual într-un cont global și nu dintr-un cont global în alt cont, precum și să creeze confuzie între activitatea de custodie cu obligația legală ce-i revine, de păstrare în siguranță a instrumentelor financiare. Principiul celerității nu poate justifica neîndeplinirea obligațiilor legale ale Depozitarului Central, iar faptul că autorul lor a apelat sau nu la restricționarea instrumentelor financiare nu are nicio legătură cu cauza. 5.3. Depozitarul Central a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanți, prin care a solicitat să se constate netemeinicia apărărilor acestora. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, cu apărările din întâmpinări și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul incident este fondat, iar ca urmare a admiterii acestuia se impune respingerea recursului principal, față de considerentele ce vor fi arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat anularea parțială a Codului Depozitarului Central S.A., aprobat prin Decizii ale CNVM/ASF, respectiv: - Decizia C.N.V.M. nr. 204/07.02.2008: Art. 1. - Se aprobă modificările Codului S.C. Depozitarul Central S.A., aprobat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1407/20.06.2006, cu modificările și completările ulterioare, în forma cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Reclamanții solicită anularea textului care face parte din Titlul IV - Administrarea și custodia deținerilor de instrumente financiare din conturile participanților la sistemul de compensare-decontare și registru Secțiunea 1 Conturile participanților § 4 Transferuri între secțiuni, text care are următoarea formă: "Art. 9 (1) - În vederea tranzacționării instrumentelor financiare evidențiate în Secțiunea 1, Participantul la sistemul de compensare decontare și registru va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienților sau în contul global, deschise în Secțiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secțiunea 1. (2) În cazul conturilor individuale, transferul va fi finalizat cu succes numai dacă cele două conturi (din Secțiunea 1 și Secțiunea 2) au același identificator unic." - Decizia C.N.V.M. nr. 824/29.06.2010:

Art. 9 alin. (1) din Secțiunea 1, Titlul IV din Codul S.C. Depozitarul Central S.A. va avea următorul cuprins:"Art. 9 (1) - În vederea tranzacționării instrumentelor financiare evidențiate în Secțiunea 1, Participantul la sistemul de compensare-decontare și registru va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienților sau într-un cont global, deschise în Secțiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secțiunea 1." - Decizia C.N.V.M. nr. 7/05.01.2011: 19. În Titlul IV din Codul S.C. Depozitarul Central S.A. se creează Capitolul 1 - "Organizarea conturilor", cuprinzând articolele din Secțiunea 1 - "Conturile participanților" și Secțiunea 2 - "Activitatea de custodie". 23. Alin. (1) al art. 9 din Capitolul 1 din Titlul IV din Codul S.C. Depozitarul Central S.A. va avea următorul cuprins: "Art. 9. (1) - În vederea tranzacționării instrumentelor financiare evidențiate în Secțiunea 1, Participantul la sistemul de compensare-decontare și registru va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienților sau într-un cont global, deschis în Secțiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secțiunea 1." - Decizia ASF nr. 1765/07.12.2017: 73. Articolele 1-9, 12, 12 1 , 13 alin. (1) - (4) și 14 din Titlul IV din Codul Depozitarului Central se modifică și vor avea următorul cuprins: "Art. 9 (1) - În vederea desfășurării activităților de servicii de investiții financiare în legătură cu instrumentele financiare evidențiate în Secțiunea 1, Participantul va transfera instrumentele financiare în conturile individuale ale clienților sau într-un cont global deschis în Secțiunea 2 a Registrului, numai dacă instrumentele financiare sunt disponibile în Secțiunea 1. (2) În cazul conturilor individuale, transferul va fi finalizat cu succes numai dacă cele două conturi (din Secțiunea 1 și Secțiunea 2) au același identificator unic." Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 2.11.2018, reclamanții au lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta constă în anularea parțială a actelor administrative cu caracter normativ reprezentate de deciziile sus menționate, respectiv anularea sintagmei "sau în contul global"/"sau într-un cont global", din cuprinsul art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului S.C. Depozitarul Central S.A. Referitor la recursul incident se reține că prin acesta a fost criticată soluția de respingere a excepției tardivității formulării plângerii prealabile, excepție invocată de către pârâta ASF, în motivarea căreia a arătat că deciziile CNVM/ASF atacate sunt acte administrative cu caracter individual, astfel că, în conformitate cu disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au depășit termenul în care puteau contesta aceste decizii pe calea plângerii prealabile. Instanța de fond a reținut că, pentru corecta soluționare a excepției, se impune calificarea actelor deduse judecății. După întinderea efectelor juridice, actele administrative pot fi: normative, care cuprind reglementări de principiu și se aplică la un număr nedeterminat de persoane; respectiv individuale, care se aplică unui subiect de drept determinat. Criteriile principale în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse. Astfel, în ceea ce privește primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispozițiilor legale. În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane. Or, în cauză, deciziile au adus modificări Codului Depozitarului Central, fiind astfel aplicabile în situații strict determinate și producând efecte juridice în raport cu un număr determinant/determinabil de persoane, fiind și din acest punct de vedere acte administrative cu caracter individual. În cazul reclamanților, în calitate de terți, în privința termenului pentru formularea plângerii prealabile devin aplicabile disp. art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004, în vigoare la data formulării acțiunii. Reclamanții arată că au luat cunoștință la data de 11.01.2018 despre modificările aduse, fără a se face de către pârât dovada unei alte date, iar acțiunea a fost introdusă la 09.05.2018, deci cu respectarea termenului de 6 luni stabilit de art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004. În consecință, excepția invocată de pârâta ASF a fost respinsă. Înalta Curte constată că este nelegală soluția de respingere a excepției tardivității formulării plângerii prealabile, prin raportare la următoarele argumente: În primul rând, trebuie subliniat faptul că, așa cum au precizat prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul incident, reclamanții nu au criticat prin cererea de recurs calificarea de către prima instanță a deciziilor contestate ca fiind acte administrative cu caracter individual, susținând că nu au declarat recurs împotriva soluției de respingere a excepției tardivității, întrucât nu aveau interes. În acestă privință, Înalta Curte reține că, potrivit disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul hotărârii judecătorești, ci și considerentele pe care acesta se sprijină. Astfel, legiuitorul conferă autoritate de lucru judecat considerentelor decisive și decizorii, dar o refuză considerentelor nenecesare, considerentelor de drept greșite și celor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, punându-i acesteia la dispoziție o cale de atac efectivă și eficientă în scopul înlăturării acestor vicii ale hotărârii și împiedicării intrării lor sub autoritatea de lucru judecat. Prin urmare, disp. art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează posibilitatea declarării unei căi de atac numai împotriva considerentelor hotărârii, fără a se ataca soluția din dispozitiv, dacă o asemenea conduită corespunde interesului procesual al părții care o promovează. Întrucât prevederile legale nu disting, rezultă că această cale de atac este atât la îndemâna părții care a câștigat procesul, cât și a celei care l-a pierdut, chiar dacă aceasta din urmă nu atacă și dispozitivul. Dacă această cale de atac este întemeiată, instanța de control judiciar o va admite, va menține hotărârea, dar va înlătura acele considerente nenecesare, (care, fiind în plus, nu vor fi înlocuite cu altele), respectiv va înlocui cu propriile constatări considerentele greșite în drept și în fapt. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în măsura în care reclamanții apreciau că argumentele primei instanțe privind natura juridică de acte administrative cu caracter individual a deciziilor atacate reprezintă considerente de drept greșite, aveau posibilitatea de a le critica prin cererea de recurs formulată, deși aceasta a vizat soluția pronunțată pe fondul cauzei. Este adevărat că soluția de respingere a excepției tardivității formulării plângerii prealabile le era favorabilă, dar aceasta nu constituia un impediment pentru a critica acele considerente ale primei instanțe, conform cărora actele administrative contestate au caracter individual, din moment ce această calificare prezenta relevanță din punct de vedere al termenului în care poate fi formulată plângerea prealabilă. În consecință, reclamanții aveau posibilitatea de a supune cenzurii instanței de control judiciar considerentele reținute de instanța de fond sub acest aspect, pentru a se stabili dacă actele administrative ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au caracter individual sau normativ. În condițiile în care reclamanții nu au înțeles să critice aceste considerente, ele au intrat sub autoritatea de lucru judecat, conform disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. Prin urmare, susținerea recurenților reclamanți din întâmpinare potrivit căreia instanța de fond a considerat în mod incorect că deciziile prin care au fost aprobate modificări ale Codului Depozitarului Central sunt acte cu caracter individual nu poate forma obiect al analizei instanței de recurs în lipsa criticării prin cererea de recurs a argumentelor pe care instanța și-a întemeiat această concluzie, fiind vorba despre considerente care se bucură de autoritate de lucru judecat. În al doilea rând, se constată că reclamanții susțin că au luat cunoștință la data de 11.01.2018 de forma art. 9 alin. (1) din Titlul IV al Codului Depozitarului Central pe care înțeleg să o conteste, aceasta reprezentând data depunerii întâmpinării în dosarul nr. x/2016, cu ocazia soluționării apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2764/2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Este vorba despre dosarul ce are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de recurenții reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., prin care au solicitat obligarea acesteia la restituirea unui număr de 1.023.471 acțiuni Fondul Proprietatea, dividendele aferente anilor 2013-2015 și daune morale în cuantum de 1.000.000 euro. Prin cererea modificatoare a cererii inițiale de chemare în judecată, s-a solicitat introducerea în cauză a ASF și obligarea acestei pârâte, alături de pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., la plata: "[...] unui număr de 1.023.471 acțiuni Fondul Proprietatea, acțiuni cu valoarea nominală de 1 leu/acțiune; [...] dividendelor aferente anilor 2013, 2014, 2015, conform calculelor făcute de Fondul Proprietatea și anume suma de 137.503 RON." Prin încheierea interlocutorie din 27.03.2017, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ASF, litigiul continuând doar cu pârâta S.C. Depozitarul Central S.A.. Prin sentința civilă nr. 2764/10.07.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea formulată de recurenții reclamanți, aceștia declarând apel împotriva acestei sentințe. În dosarul de apel, la data de 11.01.2018, intimata S.C. Depozitarul Central S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat forma art. 9 alin. (1) din Codul Depozitarului Central pe care înțeleg să o conteste reclamanții, aceștia susținând că termenul pentru formularea plângerii prealabile în prezenta cauză curge de la această dată - 11.01.2018. Susținerea nu poate fi reținută din moment ce în dosarul nr. x/2016, aflat în primă instanță pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 26.09.2016, pârâta S.C. Depozitarul Central S.A. a depus întâmpinare prin care, la pag. 5, a menționat următoarele: "În vederea tranzacționării instrumentelor financiare evidențiate în Secțiunea 1, participanții la sistemul de compensare-decontare și registru, așa cum a fost și societatea de servicii de investiții financiare C. S.A., trebuie să transfere instrumentele financiare într-un cont global, deschis în Secțiunea 2 a Registrului (Codul Depozitarului Central - Titlul IV, art. 9 alin. (1), Depozitarul Central având obligația atât legală, cât și contractuală, de a permite societăților de servicii de investiții financiare accesul la baza de date în vederea transferului acțiunilor clienților proprii ai participanților." Or, potrivit precizării acțiunii depuse în prezentul dosar, reclamanții solicită anularea art. 9 alin. (1) din Titlul IV din Codul Depozitarului Central, modificat prin cele patru acte administrative în discuție, în ceea ce privește sintagma "sau în contul global"/"sau într-un cont global". Înalta Curte constată că această sintagmă "cont global" se regăsește în textul acestui articol, redat în întâmpinarea depusă la data de 26.09.2016 de pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., astfel că termenul pentru formularea plângerii prealabile curge de la această dată - 26.09.2016. Se reține că reclamanții au formulat plângeri prealabile împotriva actelor contestate la datele de: 1.02.2018 (plângerile nr. 2496 și nr. 2497); 28.02.2018 (plângerea nr. 2535) și 2.03.2018 (plângerea nr. 2539), cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acela de 30 de zile din momentul în care au luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Prin urmare, aceste plângeri prealabile fiind formulate tardiv, consecința este inadmisibilitatea cererii de anulare a deciziilor CNVM atacate. La termenul de judecată din 3.02.2022, instanța de recurs a pus în discuția părților interesul reclamanților de a solicita anularea Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, în condițiile în care incidentul ce a dat naștere prezentului litigiu a avut loc la data de 9.05.2013, prezentând relevanță în soluționarea acestuia forma prevederilor Codului Depozitarului Central contestate, în vigoare la acea dată. Părțile au apreciat că nu există un interes în a solicita instanței anularea dispozițiilor Codului Depozitarului Central, în forma rezultată în urma emiterii Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, câtă vreme această formă este ulterioară datei la care a avut loc fapta ce a determinat sesizarea instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune. Prin urmare, neputându-se reține existența unui interes în sensul art. 33 din C. proc. civ., instanța va respinge cererea de anulare a Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes. În ceea ce privește recursul principal formulat de reclamanți se constată că acesta vizează soluția pronunțată pe fondul cauzei și se impune a fi respins, având în vedere soluția de admitere a recursului incident, cu consecința admiterii excepției tardivității formulării plângerii prealabile cu privire la Deciziile CNVM nr. 204/07.02.2008, nr. 824/29.06.2010 și nr. 7/05.01.2011 și respingerii ca inadmisibile a cererii de anulare a acestor decizii, precum și soluția de respingere a cererii de anulare a Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident declarat de pârâta ASF; va casa în parte sentința și, rejudecând: va admite excepția tardivității formulării plângerii prealabile cu privire la Deciziile CNVM nr. 204/07.02.2008, nr. 824/29.06.2010 și nr. 7/05.01.2011 și, în consecință, va respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a acestor decizii. De asemenea, va respinge cererea de anulare a Deciziei ASF nr. 1765/07.12.2017, ca lipsită de interes, și va menține soluția de respingere a excepției inadmisibilității și a excepției lipsei de interes, invocate de Depozitarul Central S.A.. Față de soluția pronunțată cu privire la recursul incident, va respinge recursul principal declarat de reclamanții B. și A..