ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5004/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 09.05.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară următoarele:

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 3678 din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității cererii, pentru neformularea plângerii prealabile în termenul legal, invocată de pârât și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat faptul că instanța de fond a reținut faptul că prin adresa nr. x/26.11.2015 reclamantul a solicitat pârâtei ASF să îi comunice toate actele emise de pârâtă la sediul reprezentantului convențional, revenind ulterior cu aceeași solicitare, iar pârâta a dat curs acestor solicitări ale reclamantului, fiind confirmată primirea prin semnătură de primire la sediul B. și Asociații.

Recurentul-reclamant a arătat că nu a primit nici el, nici reprezentantul convențional ales aceste comunicări. A arătat că din borderoul unde a fost aplicată semnătura rezultă în mod clar faptul că acea semnătură de primire nu aparține niciuneia dintre părțile indicate pentru primirea actelor de procedură.

De asemenea, recurentul-reclamant a criticat sentința instanței de fond arătând că nu a avut posibilitatea de a indica nominal deciziile atacate în cadrul plângerii prealabile formulate, întrucât deși în răspunsul primit de la intimata-pârâtă sunt enumerate deciziile prin care a fost sancționat, aceste decizii nu i-au fost comunicate.

Astfel, recurentul a solicitat respingerea excepției decăderii din dreptul de a formula cererea de chemare în judecată și respingerea excepiei inadmisibilității cererii pentru prescripția dreptului de a cere anularea actelor administrative.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamantul a supus controlului judiciar actele emise de pârâtă.

Instanța de primă jurisdicție a admis excepția inadmisibilității cererii, pentru neformularea plângerii prealabile în termenul legal, și a respins cererea de chemare în judecată formulată, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de primă jurisdicție a reținut că în cauză nu a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru formularea plângerii prealabile.

Instanța de fond a reținut că prin adresa nr. x/26.11.2015 reclamantul a solicitat pârâtei ASF să îi comunice toate actele emise de către pârâtă (ordonanțe, decizii) la sediul reprezentantului său convențional, respectiv la B. și Asociații.

Reclamantul a revenit ulterior către pârâtă cu aceeași solicitare, transmisă prin adresa nr. x/04.12.2015.

Pârâta a dat curs acestor solicitări ale reclamantului prin adresa DETA nr. x/09.12.2015, conform căreia pârâta trimite, în original, următoarele documente: cu privire la obligativitatea derulării unei oferte publice de preluare a societății C. Sa Buzău: Ordonanța CNVM nr. 175/13.06.2012, Ordonanța CNVM nr. 315/18.09.2012, Ordonanța CNVM nr. 9/18.01.2013, Decizia ASF nr. A/25/29.05.2013, Decizia ASF nr. A/490/15.10.2013, Decizia ASF nr. A/108/11.02.2014, Decizia ASF nr. A/765/09.07.2014; cu privire la obligativitatea derulării unei oferte publice de preluare a societății D. S.A. Ștefăneștii de Jos: Ordonanța CNVM nr. 174/13.06.2012, Ordonanța CNVM nr. 316/18.09.2012, Ordonanța CNVM nr. 10/18.01.2013, Decizia ASF nr. A/26/29.05.2013, Decizia ASF nr. A/489/15.10.2013, Decizia ASF nr. A/107/11.02.2014 și Decizia ASF nr. A/766/09.07.2014.

A constatat instanța de fond că, așa cum rezultă din confirmarea de primire, adresa DETA nr. x/09.12.2015 a fost comunicată către B. și Asociați, fiind confirmată primirea prin semnătură la data de 14.12.2015.

În consecință, instanța de fond a reținut că nu pot fi primite susținerile reclamantului în sensul că actele contestate nu i-au fost niciodată comunicate, cât timp, indiferent dacă comunicările anterioare ale acestor acte au fost sau nu legale, acestea i-au fost cel mai târziu comunicate la data de 14.12.2015, la reprezentantul convențional B. și Asociații, astfel cum a solicitat reclamantul.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că termenul pentru formularea plângerii prealabile s-a împlinit la data de 14.01.2016, iar reclamantul a formulat plângerea prealabilă la data de 22.02.2016, plângerea fiind înregistrată la ASF sub nr. x/22.02.2016, cu depășirea termenul legal de 30 de zile prevăzut în acest sens de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a înțeles să dezvolte argumentele cu privire la faptul că actele administrative emise de pârâtă nu au fost primite de persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, așa cum a indicat expres în cererile adresate pârâtei.

Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată prin sentința atacată este legală în raport cu motivele de recurs invocate.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că în speță nu sunt incidente prevederile art. 158 alin. (1) din noul C. proc. civ., în condițiile în care recurentul-reclamant nu a indicat în mod explicit o persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, ci au fost indicate datele de contact (e-mail, respectiv telefon) a două persoane din cadrul B..

Totodată, Înalta Curte constată că, deși susține predarea corespondenței unei persoane străine de societatea de avocați mai sus arătată, recurentul-reclamant nu a dovedit că a formulat plângere penală împotriva funcționarului poștal care a predat corespondența pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals ori că ar fi urmat procedura înscrierii în fals pentru combaterea mențiunii referitoare la predarea corespondenței unui reprezentant al B., astfel cum impun prevederile art. 164 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului-reclamant privitoare la încălcarea în speță a prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 - dincolo de faptul că acestea reglementează comunicarea procesului-verbal de contravenție și nu a unor acte administrative, întrucât se constată că cerința textului menționat este îndeplinită, atâta timp cât comunicarea actelor atacate a fost făcută prin poștă, cu aviz de primire.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent, pe care le va respinge ca nefondate.

Astfel, în raport de data comunicării deciziilor emise de pârâtă și data formulării plângerii prealabile, Înalta Curte reține faptul că în mod corect instanța de fond a constatat că plângerea prealabilă a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, caz în care în mod corect a fost admisă excepția de inadmisibilitate.

Nefiind identificate cauze de casare a sentinței pronunțate de instanța de fond, instanța de control judiciar va menține ca legală hotărârea pronunțată de instanța de fond și, pe cale de consecință, va respinge recursul formulat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3678 din 22 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 7 octombrie 2020.