ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iulie 2017, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Mediaș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene: - anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată sub nr. x/07.10.2016, privind proiectul "Modernizare Stația de Turbocompresoare - Sinca și instalații aferente", Cod SMIS: 55026, înregistrată la Transgaz sub nr. x/20.01.2017, întocmită de echipa de control a Direcției Generale Programe Competitivitate (DGPC); - anularea Deciziei nr. 81159/10.11.2016, emisă de MFE - Direcția Generală Programe Competitive - privind contestația formulată de SNTGN Transgaz S.A. Mediaș nr. 45045/30.09.2016, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/03.10.2015; - anularea Deciziei nr. 9139/04.04.2017, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive privind soluționarea Contestației formulate de către SNTGN TRANSGAZ S.A. Mediaș înregistrată la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sub nr. x/17.02.2017; - obligarea pârâtei la plata sumei de 649.257,01 RON, refuzată la plată conform Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/24.12.2015, revizuită în 15.01.2016 privind proiectul Modernizare Stația de Turbocompresoare - Sinca și instalații aferente (adaptarea la actualitate); - obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 17 din 1 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.N.T.G.N. Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (succesor al fostului Minister al Fondurilor Europene).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței anterior referite, a declarat recurs reclamanta S.N.T.G.N. Transgaz S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul formulat. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. Recurentă-reclamantă susține că sentința atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Astfel, deși a invocat că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență privind Modernizare Stația de Turbocompresoare - Șinca și instalații aferente, înregistrată la Transgaz sub nr. x/20.01.2017, întocmită de echipa de control a DGPC, nu a fost comunicată în mod legal și nici în termenul instituit de lege în acest sens, nici pârâta și nici considerentele instanței de fond nu au răsturnat acest argument. Potrivit evidențelor MFE, respectiva notă, emisă la 07.10.2016, a fost transmisă către Transgaz prin fax la data de 20.01.2017, la un interval de 106 zile, care depășește chiar și termenul maxim permis efectuării verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor, stabilit la 90 de zile prin art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011. Un atare fapt constituie o abatere atât de la prevederile alin. (5), cât și de la cele ale alin. (6) ale art. 10 din H.G. nr. 875/2011. Mai mult, consideră recurenta-reclamantă că instanța de fond, în mod greșit a considerat termenul în discuție ca fiind de recomandare, astfel că încălcarea sa nu atrage sancțiuni. În măsura în care legiuitorul ar fi considerat că nu este nevoie de stabilirea unor termene concrete în derularea procedurii de control, atunci nu ar fi trecut în textul O.U.G. nr. 66/2011 termenele respective și ar fi lăsat derularea procedurii la bunul plac al organismului de control. Totodată, critică recurenta-reclamantă că instanța de fond nu s-a pronunțat pe aspectul referitor la art. 15 din Nota finală de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare care stabilește în mod nelegal, în temeiul art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, o scadență a creanței de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță, cu mențiunea privind calcularea de dobânzi în caz de nerespectare a termenului. Or, din întreaga documentație întocmită, rezultă că Transgaz nu a primit suma de 649.257,01 RON, prin urmare, nu îi incumbă obligația de restituire a acestei sume, implicit a dobânzilor. În plus, dovada neplății/nevirării către Transgaz a sumei rezultă și din documentele contabile întocmite de pârâtă, documente care probează că, la data de 30.08.2016, Ministerul Fondurilor Europene a făcut o plată de 10.855.577,14 RON, cu 649.257,01 RON mai puțin decât suma solicitată de Transgaz prin cererea de rambursare. În fine, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat pe procedura ce a stat la baza atribuirii contractului de lucrări nr. x/05.01.2015, deși nu a fost învestită sub acest aspect.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât arată că sentința recurată a fost motivată atât în drept cât și în fapt, în considerente fiind expuse argumente legale, soluția pronunțată fiind în acord cu legislația națională și europeană aplicabilă în cauză. Contrar opiniei exprimate de recurenta-reclamantă, intimatul-pârât susține că instanța de fond a stabilit în mod judicios că termenul în discuție este unul administrativ, iar legea nu a prevăzut vreo sancțiune pentru nerespectarea acestuia, cauzele de natură a conduce la depășirea datei limită fiind multiple. Pe cale de consecință, atât timp cât beneficiarul-contestator a luat cunoștință de cuprinsul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x/07.10.2016, iar legiuitorul nu a prevăzut în mod expres sancțiunea nulității în cazul nerespectării termenului, revenea reclamantului să probeze eventualele vătămări cauzate de nerespectarea intervalului de 90 de zile, ceea ce putea eventual conduce la necesitatea anulării actelor pentru acest motiv. Totodată, prin luarea la cunoștință a cuprinsului Notei de constatare nr. x/07.10.2016 (împotriva căreia a înțeles să formuleze contestație), se recunoaște că respectivul titlul de creanță a fost comunicat, respectându-i-se astfel dreptul la apărare - drept vizat de obligația de comunicare a actului. În plus, prin raportare la dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, prevederile art. 21 alin. (25) din același act normativ, referitoare la termenul de emitere a titlului de creanță, au caracter de recomandare, iar sancțiunile instituite de actul normativ în acest sens sunt considerate numai abateri în sarcina emitentului actului administrativ atacat. Astfel, legiuitorul nu impune decăderea emitentului din dreptul de a mai emite titlul de creanță, cum pretinde recurenta-reclamantă, ci stabilește în sarcina autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a emis actul administrativ atacat întreprinderea acțiunilor necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri. De asemenea, în situația în care termenul de finalizare a verificării efectuate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 este unul de recomandare, Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, înregistrată sub nr. x/07.10.2016, a fost emisă în termen legal, modalitatea de comunicare a acesteia nefiind în măsură a atrage anularea titlului de creanță, emis în mod valabil. Mai arată intimatul-pârât că nota litigioasă a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (17) din O.U.G. nr. 66/2011 și cele ale H.G. nr. 875/2011, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, apreciază că, susținerea vizând neînvestirea instanței de fond sub aspectul procedurii ce a stat la baza atribuirii contractului de lucrări nr. x/05.01.2015, este o susținere formală prin care nu se combat în mod real cele reținute în hotărârea judecătorească.

Aspecte procedurale Excepția nulității recursului declarat de reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă în motivarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. Raportat la obiectul cauzei și limitele stabilite prin cererea cu care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, analizând atât susținerile părților apreciate ca relevante pentru raționamentul prezentat, cât și dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei. O primă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează împrejurarea că judecătorul fondului nu a dovedit/combătut cu argumente că nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nu a fost comunicată în mod legal și nici în termenul instituit de lege în acest sens. Contrar afirmației recurentei-reclamante, din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a acestor susțineri ale reclamantei, evocate și în recurs, înlăturându-le motivat. De altfel, nemulțumirea recurentei, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță nu a acordat valoare argumentelor sale, iar nu că nu le-ar fi răspuns, susțineri ce nu sunt de natură a atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond în mod greșit a considerat termenul în discuție ca fiind de recomandare și a cărui încălcare nu atrage sancțiuni. Această critică a recurentei, pe lângă faptul că nu se încadrează în cazul de casare pe care și-a întemeiat recursul (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), este neîntemeiată. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă dezlegare a acestei probleme de drept, considerând că termenul prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este prevăzut sub sancțiunea decăderii, fiind un termen de recomandare. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de contestare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26). În condițiile prevăzute la art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile. Nerespectarea termenului nu atrage nelegalitatea actului, avându-se în vedere că nu există și nici nu a fost invocată de către parte vreo vătămare în acest sens. În plus, atunci când legiuitorul O.U.G. nr. 66/2011 a vrut să reglementeze care este sancțiunea nerespectării unui termen, a arătat în mod expres acele situații incidente. Astfel, contestația administrativă se formulează în termen de maximum 30 de zile, iar sancțiunea nerespectării termenului este decăderea, potrivit art. 47 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011. Ca urmare, argumentul recurentei, în sensul că art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 este termen de decădere, este nerelevant, cât timp din ansamblul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 nu rezultă voința legiuitorului de a califica acest termen ca fiind unul de decădere. Așa cum s-a reținut deja, acolo unde legiuitorul a dorit calificarea termenului ca fiind de decădere, a realizat acest lucru; per a contrario, acolo unde a omis să o facă, nu se poate prezuma o asemenea calificare, mai ales că sancțiunile trebuie să fie explicit prevăzute de lege, iar nu prezumate. Cât privește nepronunțarea instanței de fond "pe aspectul referitor la art. 15 din Nota finală de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare care stabilește în mod nelegal, în temeiul art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, o scadență a creanței de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță și se menționează faptul că sunt atrase dobânzi și recuperarea acestora conform aceleiași O.U.G. nr. 66/2011", Înalta Curte constată că nici aceste susțineri ale recurentei nu sunt de natură să susțină o nemotivare a hotărârii, astfel încât să devină incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea sa urmând să reliefeze raționamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată, cu arătarea acelor elemente esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză. Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural. Pentru aceste considerente, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,