ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, au contestat rezoluția de clasare emisă de către pârâtă în dosarul nr. 20-277. Prin rezoluția contestată s-a reținut impedimentul procedural prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privitor la prescripția răspunderii disciplinare, respectiv aceea de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită. În acest context, reclamanții au arătat că au fost trimiși în judecată pe nedrept în baza art. 193 alin. (1) C. pen., iar prin sentința penală nr. 273/14.08.2019 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul penal nr. x/2018, au fost condamnați cu amendă contravențională, hotărârea fiind menținută prin decizia penală nr. 1120/A/14.10.2019 pronunțată în același dosar. Au susținut că s-au adresat Inspecției Judiciare pentru modul defectuos în care această cauză a fost judecată, în sensul că au fost pe nedrept condamnați la amendă penală deși din nicio probă nu rezultă ca ar fi comis fapta de lovire reținută. Totodată, au solicitat să se constate ca de la data judecării defectuoase a acestei cauze nu au trecut 2 ani, iar ultimul termen de la Curtea de Apel Timișoara a fost în toamna anului 2019, astfel încât de la data începerii urmăririi penale din anul 2017 și până la judecarea cauzei în ultima instanță au trecut mai mult de 2 ani.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 817 din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței de fond au promovat recurs reclamanții A., B. și C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată primei instanțe. În dezvoltarea recursului au susținut, în contextul expunerii situației de fapt ce a stat la baza prezentului demers judiciar și a reiterării susținerilor formulate prin intermediul sesizării adresate Inspecției Judiciare, respectiv prin cererea de chemare în judecată, că este necesară reanalizarea întregului probatoriu administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor D., E. . În acest sens recurenții au apreciat că, în realitate, persoanele audiate ca martori sunt autorii faptelor de lovire a părții vătămate, iar numiții F., G., H., I., J., K., L. nu au văzut că ar fi existat vreun incident între părți, astfel că în mod inexplicabil au fost condamnați cu amendă penală, iar în temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen. și a art. 85 alin. (2) lit. e) din același Cod li s-a interzis să comunice cu intimatul și să se apropie la mai puțin de 20 m, situație încălcată chiar de către acesta. Au mai arătat recurenții că numiții G. și I., care au susținut că la data de 15.04.2016 s-ar fi aflat pe raza comunei Luncavița, la sălașul intimatului M., în realitate se aflau în altă localitate, unde lucrau la o fermă viticolă de pe raza orașului Recaș. De asemenea, au susținut că numitul M. este cunoscut la nivel local ca fiind o persoană cu un comportament necorespunzător, având litigii de natură penală cu numeroase persoane din localitate, chiar și cu familia sa. Prin urmare, pe lângă faptul că nu au comis fapte infracționale față de numitul M., au fost în mod nelegal obligați să-i achite acestuia suma de 6.000 euro daune morale, deși această persoană este cunoscută ca o persoană care are numeroase litigii cu alți localnici, inclusiv cu familia sa. În final, recurenții au afirmat că, deși în toate fazele procesuale au declarat că sunt nevinovați, dreptul lor la apărare a fost încălcat, întrucât nu au beneficiat de o apărare calificată, respectiv să fie îndrumați să-și angajeze un apărător sau să li se numească un apărător din oficiu, astfel încât hotărârile penale pronunțate în cauză sunt total nedrepte.

Apărările formulate în cauză Intimatei-pârâte Inspecția Judiciară i-a fost comunicată cererea de recurs a reclamanților, însă aceasta nu a depus întâmpinare. La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. și a reținut cauza în pronunțare pe această excepție.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamanților, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol. Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ. Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului. Astfel fiind, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate. Ca urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Prealabil, deoarece din dezvoltarea recursului se observă că recurenții sunt nemulțumiți și de modalitatea în care instanța de fond a analizat probatoriile administrate, cu referire punctuală la proba testimonială, se impune a se preciza, pe de o parte faptul că probatoriul respectiv a fost administrat în cadrul procesului penal, iar pe de altă parte că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate. În speță este de observat faptul că, deși au precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 7 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți nu au formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii. În atare situație, analizând cererea de recurs și susținerile recurenților-reclamanți, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că aceștia nu au formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 din C. proc. civ. Or, simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de recurenți prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe. Din această perspectivă este important a se mai reține și faptul că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. Așadar, de vreme ce recurenții-reclamanți nu au arătat care sunt, în concret, regulile de procedură, principiile sau normele legale pretins a fi fost încălcate de către prima instanță și care este maniera în care aceste norme au fost încălcate ori greșit aplicate la pronunțarea soluției contestate, respectiv care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei reținute de către instanța de fond, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs. În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenții-reclamanți au procedat la reluarea situației de fapt și a probatoriilor administrate, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor impuse de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamanți. PENTRU ACESTE MOTIVE,