ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.09.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru Procurori, au formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului Șef din cadrul Inspecției Judiciare nr. C19-2740 din data de 27.08.2019, comunicată la data de 03.09.2019, precum și împotriva rezoluției de clasare nr. 2350/A din 16.07.2019, solicitând anularea ca netemeinice și nelegale a actelor administrative atacate și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară, în vederea reluării cercetărilor cu privire la modul de efectuare a urmăririi penale și soluția dispusă în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, cu consecința redeschiderii acestui dosar de urmărire penală.

Prin sentința civilă nr. 489 din data de 23 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, având ca obiect Rezoluția de Clasare nr. 2350/A/16.07.2019 și Rezoluția Inspectorului - Șef nr. C19-2740/27.08.2019.

Împotriva sentinței civile nr. 489 din data de 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B. arătând că instanța de fond a încălcat regulile de procedură, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), precum și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

O primă critică adusă hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este dată de faptul că prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură referitoare la administrarea probatoriului în cauză și la rolul activ al judecătorului consfințit de dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. deoarece, deși avea posibilitate de a solicita dosarul de urmărire penală nr. 272/P/2017 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, nu a făcut acest lucru, și a menționat în mod nelegal în hotărârea recurată că aspectele reclamante în cadrul sesizării depusă la Inspecția Judiciară au fost temeinic analizate de către inspectorul judiciar, care la rândul lui ar fi constatat că nu este vorba despre nicio abatere disciplinară în cauză.

Dacă instanța de fond ar fi solicitat dosarul de urmărire penală nr. 272/P/2017, ar fi observat că în acest dosar, în afară de luarea declarațiilor unor martori, nu au fost efectuate niciun fel de alte acte de urmărire penală, respectiv nu s-a dispus constituirea unei Comisii rogatorii formată din reprezentanți ai Statului Român și reprezentanți ai Statului Sîrb, comisie care prin pârghiile legale avute la dispoziție, putea afla cauzele care au condus la decesul fiului recurenților-reclamanți și putea identifica de asemenea persoanele implicate în această situație tragică.

Instanța de fond nu a analizat sub nicio formă aceste aspecte concrete ci doar a expus în hotărârea atacată, o teorie a principiului independenței magistratului, dar cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și cu încălcarea dispozițiilor speciale în materie din C. proc. civ., referitoare la administrarea probatoriului.

O a doua critică a hotărârii recurate, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de fond, în modul lapidar în care a pronunțat hotărârea recurată, a încălcat nomele legale în materie procesual - civilă, atunci când a reținut că obiectivul verificării disciplinare nu îl poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material/procesual, calificată prin scopul determinat de a vătăma o persoană, respectiv, acceptând producerea unei asemenea consecințe sau încălcarea din culpă a normelor de drept material sau procesual, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, ceea ce nu s-ar fi constatat în cauza de față din punctul de vedere eronat și greșit al Inspecției Judiciare.

Prin această reținere nelegală și părtinitoare, instanța de fond nu a făcut altceva decât să încalce normele juridice privind principiul egalității părților în procesul civil, deoarece din reținerile și analiza instanței rezultă că niciodată, un magistrat nu va putea fi tras la răspundere disciplinară iar textele legale care reglementează răspunderea disciplinară a magistraților ar reprezenta (prin prisma reținerilor instanței de fond) o simplă teorie sau o ficțiune imposibil de atins, de către cetățeanul de rând ce formulează o plângere cu privire la încălcarea drepturilor sale procesuale.

intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 02 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Rezoluției Inspectorului Șef din cadrul Inspecției Judiciare nr. C19-2740 din data de 27.08.2019, comunicată la data de 03.09.2019, a rezoluției de clasare nr. 2350/A din 16.07.2019, precum și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară, în vederea reluării cercetărilor cu privire la modul de efectuare a urmăririi penale și soluția dispusă în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, cu consecința redeschiderii acestui dosar de urmărire penală.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că modalitatea în care procurorul interpretează dispozițiile legale și probele administrate în cauză este un proces intelectiv, în cadrul căruia procurorul decide liber, în limitele legii și fără nici o influență, iar opinia pe care și-o formează poate fi cenzurată doar în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 339 și următoarele din noul C. proc. pen., potrivit cărora împotriva actelor procurorului se poate formula plângere la procurorul ierarhic superior și apoi la judecătorul de cameră preliminară. Altfel spus, remediul pus la dispoziție de legiuitor pentru partea nemulțumită de soluția dispusă de magistrat este calea prevăzută de dispozițiile sus-citate și căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecției Judiciare, pentru că, nici pârâta și nici instanța de contencios administrativ nu are competența legală de a verifica soluțiile magistraților fie că sunt în dosare penale în curs de cercetare/urmărire penală sau în fața instanței de judecată, fie în dosare de altă natură.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenții-reclamanți au susținut că instanța a încălcat regulile de procedură referitoare la administrarea probatoriului în cauză și la rolul activ al judecătorului consfințit de dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. deoarece, deși avea posibilitate de a solicita dosarul de urmărire penală nr. 272/P/2017 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, nu a făcut acest lucru, și a menționat în mod nelegal în hotărârea recurată că aspectele reclamante în cadrul sesizării depusă la Inspecția Judiciară au fost temeinic analizate de către inspectorul judiciar, care la rândul lui ar fi constatat că nu este vorba despre nicio abatere disciplinară în cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că pentru soluționarea contestației formulate împotriva Rezoluției de clasare instanța de fond nu avea nevoie de dosarul de urmărire penală nr. 272/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin ci trebuia să verifice respectarea dispozițiilor art. 45 alin. (3), (4) și art. 45

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, respectiv dacă inspectorul judiciar și inspectorul-șef au depășit ori nu limitele competențelor prevăzute de lege, atât cu ocazia verificării prealabile a sesizării cât și la emiterea rezoluției de clasare.

Astfel, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004, aspectele semnalate (…) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

În ceea ce privește motivele legate de pretinsa superficialitate cu care s-a condus ancheta penală în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, precum și faptul că aceasta era inaptă să conducă la identificarea persoanelor vinovate, în mod corect a reținut instanța de fond că aceste aspecte au fost analizate de către inspectorul judiciar prin raportare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar potrivit art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane respectiv există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, pentru existența relei credințe, trebuia să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru, iar pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Or, în cauza de față, în mod corect a reținut prima instanță faptul că, intimata-pârâtă, în urma verificărilor efectuate, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații procurori a acestei abateri disciplinare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurenților-reclamanți în sensul că "dacă instanța de fond ar fi solicitat dosarul de urmărire penală nr. 272/P/2017 ar fi observat că în afară de luarea declarațiilor unor martori, nu au fost efectuate alte acte de urmărire penală" atât timp cât modalitatea în care procurorul interpretează dispozițiile legale și probele administrate în cauză este un proces intelectiv, în cadrul căruia procurorul decide liber, în limitele legii și fără nici o influență, iar opinia pe care și-o formează poate fi cenzurată doar în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 339 și următoarele din noul C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că recurenții-reclamanți, nici prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare și nici prin acțiunea dedusă judecății, nu au indicat ce norme de drept material ori procesual au fost încălcate de către magistrații procurori, iar în expunerea motivelor de recurs au menținut aceeași atitudine, respectiv faptul că "normele materiale încălcate de instanța care a soluționat cauza sunt evidente, nu au dorit să le enumere, ci au arătat că identificarea acestora este lăsată la aprecierea Înaltei Curți.

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că pentru verificarea existenței unei abateri disciplinare voința legiuitorului nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenței magistratului, căci obiectivul verificării disciplinare nu poate privi raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar, încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, calificată prin scopul determinat de a vătăma o persoană respectiv acceptând producerea unei asemenea consecințe, sau, în forma prevăzută de art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, încălcarea din culpă a normelor de drept material sau procesual, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, ceea ce nu s-a constatat în cauza de față.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 489 din 23 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.